50 Best Bars 2024

Prestigiosul top The World’s 50 Best Bars pentru 2024 a fost anunțat, marcând noile itinerarii pentru iubitorii de băuturi premium din întreaga lume. Organizat de echipa care produce The World’s 50 Best Restaurants, clasamentul a fost dezvăluit anul acesta la Madrid, onorând locațiile care se remarcă prin cocktailuri inedite, dar și atmosferă și standarde elevate în ospitalitate. Pe locul 1 se află Handshake Speakeasy din Mexico City, desemnat cel mai bun bar din lume. Orașele New York și Londra conduc clasamentul, fiecare cu patru baruri prezente, iar SUA a înregistrat cele mai multe locații în top, cu un total de cinci baruri.

Premiile sunt totodată ocazie de a desemna cel mai bine cotat bar de pe fiecare continent, iar în 2024, primele poziții au fost ocupate de:

  • Mimi Kakushi în Dubai pentru Orientul Mijlociu și Africa,
  • Caretaker’s Cottage din Melbourne pentru Australia,
  • Bar Leoné din Hong Kong pentru Asia,
  • Tres Monos din Buenos Aires pentru America de Sud,
  • Handshake Speakeasy pentru America de Nord și
  • Sips din Barcelona pentru Europa, câștigătorul de anul trecut.

Distincțiile speciale mai includ Michter’s Art of Hospitality Award, acordat Caretaker’s Cottage, și Altos Bartenders’ Bartender Award, obținut de Panda & Sons din Edinburgh. Alte premii au inclus Superbueno din New York drept Best New Opening, iar Himkok din Oslo a câștigat Best Bar Design.

Anul acesta lista a inclus 16 baruri noi, Bar Leoné din Hong Kong debutând spectaculos pe locul al doilea în clasamentul general. Locațiile noi sunt un bun barometru al varietății și creativității de pe mapamond, inclusiv Danico din Paris și La Sala de Laura din Bogota. The World’s 50 Best Bars Academy, un colectiv de 700 de experți anonimi din industrie, are un rol esențial în alcătuirea clasamentului, asigurându-se de respectarea unor criterii riguroase. Pentru sectorul B2B, acest clasament oferă informații esențiale despre standardele globale de ospitalitate, tendințe și oportunitățile de networking cu liderii din lumea barurilor și cocktailurilor.

Aici poate fi descoperită întreaga listă, iar în continuare am listat primii 20, cu mențiunea că au fost marcate cu * locații noi din top:

  1. Handshake Speakeasy, Mexico City, Mexico
  2. Bar Leone, Hong Kong*
  3. Sips, Barcelona, Spain
  4. Tayer + Elementary, London, UK
  5. Jigger & Pony, Singapore
  6. Line, Athens, Greece
  7. Tres Monos, Buenos Aires, Argentina
  8. Alquimico, Cartagena, Colombia
  9. Zest, Seoul, South Korea
  10. Paradiso, Barcelona, Spain
  11. Himkok, Oslo, Norway
  12. BKK Social Club, Bangkok, Thailand
  13. Connaught Bar, London, UK
  14. Double Chicken Please, New York, USA
  15. Overstory, New York, USA
  16. Lady Bee, Lima, Peru*
  17. Baba au Rum, Athens, Greece
  18. Coa, Hong Kong
  19. The Cambridge Public House, Paris, France
  20. Tlecān, Mexico City, Mexico*

 

Despre World’s 50 Best Bars

World’s 50 Best Bars, sponsorizat de Perrier, alcătuiește o listă a celor mai bune baruri din lume, votată de o comunitate formată din peste 700 de experți la nivel global. Lista World’s 50 Best Bars este publicată anual din 2009 și a devenit cel mai așteptat clasament pentru profesioniștii din domeniu și pasionații de cocktailuri din întreaga lume, premiile reprezentând punctul culminant al fiecărui an.  Lista celor mai bune 50 de baruri din Asia este publicată din 2016, în timp ce lista celor mai bune 50 de baruri din America de Nord a fost lansată în 2022. William Reed, care deține brandul 50 Best, este responsabil pentru organizarea premiilor, sistemul de vot și listele respective.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

3 × four =