50 World Best și-a desemnat câștigătorii din Orientul Mijlociu și Africa de Nord
Cea de-a doua ediție a premiilor pentru cele mai bune 50 de restaurante din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, sponsorizată de S.Pellegrino & Acqua Panna, a reunit elita culinară a industriei restaurantelor pe 30 ianuarie la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Ceremonia de decernare a premiilor și dezvăluirea listei este o oportunitate unică pentru bucătari, gurmanzi și mass-media culinară, de a sărbători Ospitalitatea, promovând totodată diversitatea regiunii.
Decernarea premiilor a fost găzduită de prezentatoarea și antreprenoarea Shereen Mitwalli, care a strâns la o gală strălucitoare la Conrad Abu Dhabi, Etihad Towers, chefi de renume, critici și experți din domeniul gastronomiei. Seara a culminat cu anunțul celui mai bun restaurant din regiune, Orfali Bros Bistro din Dubai, al cărui concept este meritul a trei frați: Mohammad, Wassim și Omar Orfali. Meniul cuprinde preparate axate pe tematică regională, practic un omagiu adus de cei trei originii lor, însă cu accentele adecvate culturii și spiritul avangardist din Dubai.
William Drew, director de conținut Middle East & North Africa’s 50 Best Restaurants, a declarat: „Este o mare onoare să anunț că Orfali Bros Bistro a ajuns pe primul loc la cea de-a doua ediție a premiilor Cele mai bune 50 de restaurante din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Este un stabiliment remarcabil, iubit deopotrivă de localnici, cât și de vizitatori. Fără îndoială setează un nou standard în creativitate, inovație și prezentarea preparatelor, alături de stil de servire familiar și suntem încântați să-i sărbătorim măiestria. În plus, suntem entuziasmați să vedem restaurante din 14 orașe diferite reprezentate pe lista din acest an, martor al diversității bucătăriilor locale ale regiunii.”
Locul al doilea a fost acordat rafinatului restaurantul indian Trèsind Studio de pe The Palm Jumeirah din Dubai, condus de bucătarul-șef Himanshu Saini. Cel mai bun restaurant din Bahrain, Fusions by Tala din Manama, s-a clasat pe locul al treilea și a primit Highest Climber Award 2023, în timp ce Ossiano din Dubai a fost numit pe locul al patrulea și a primit premiul Highest New Entry de la Aspire Lifestyles. 3 Fils, care a adunat cele mai mari premii anul trecut, s-a clasat pe locul cinci în acest an.
Chef Moustafa Elrefaey, bucătar executiv și co-fondator al Zooba, a primit Estrella Damm N.A. Chefs’ Choice Award – premiul care onorează eforturile unui chef cu impact pozitiv asupra comunității regiunii din care provine. Colegii de clasament au votat și au premiat pasiunea lui Elrefaey pentru istoria culinară a Egiptului.
Sustainable Restaurant Award, acordat de Arla Pro, aduce un omagiu restaurantului care se identifică cu cel mai înalt grad de sustenabilitate, iar anul acesta, distincția a fost oferită Restaurantului OCD (Nr.14).
Recunoașterea excelenței în servicii și experiențe culinare, Premiul Art of Hospitality a fost acordat lui Em Sherif din Beirut (nr. 20) pentru experiența personalizată fiecărui oaspete, înglobată în spiritul generozității libaneze.
Artizanului patiser Karim Bourgi, fondatorul Boutique De Gourmandises, i-a fost recunoscută măiestria prin Best Pastry Chef din MENA acordat de Valrhona.
Au mai urcat pe scenă să-și ridice trofeele:
- Salam Dakkak, bucătar și owner al Bait Maryam din Dubai, în calitate de câștigătoare a Best Female Chef Award din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, sponsorizat de Nespresso Professional;
- Anissa Helou, apreciată autoare și Chef, distinsă cu Foodics Icon Award pentru eforturile ei neobosite de a documenta tradițiile culinare istorice din Orientul Mijlociu.
Iată primele 20 de locuri din cele mai bune 50 de restaurante din MENA în 2023:
- Orfali Bros Bistro, Dubai
- Tresind Studio, Dubai
- Fusions by Tala, Manama, Bahrain (Highest Climber Award)
- Ossiano, Dubai (Highest New Entry Award)
- 3 Fils, Dubai
- George & John, Tel Aviv, Israel (Best Restaurant in Israel)
- Kinoya, Dubai
- Fakhreldin, Amman, Iordania (Best Restaurant in Jordan)
- Zooba, Cairo, Egipt (Best Restaurant in Egypt)
- Moonrise, Dubai
- Reif Kushiyaki, Dubai
- Kazoku, Cairo, Egipt
- Zuma, Dubai
- OCD, Tel Aviv, Israel (The Sustainable Restaurant Award)
- Lowe, Dubai
- Baron, Beirut, Liban (Best Restaurant in Lebanon)
- Gaia, Dubai
- Myazu, Riyadh, Arabia Saudită (Best Restaurant in Saudi Arabia)
- Tawlet Mar Mikhael, Beirut, Liban
- Em Sherif, Beirut, Liban (The Art of Hospitality Award)
The World’s 50 Best Restaurants se pregătește de mult așteptata dezvăluire a clasamentului anual la ceremonia de premiere a galei care va avea loc anul acesta la Valencia. Al treilea oraș ca mărime al Spaniei va găzdui pe lângă ceremonia de premiere în sine, 50 Best Signature Sessions prin intermediul cărora bucătari renumiți colaborează cu cele mai bune restaurante locale pentru a crea experiențe culinare de o singură noapte – accesul la aceste sesiuni va fi deschis publicului, detaliile privind modalitățile de rezervare fiind dezvăluite mai aproape de momentul respectiv.
Cmentariile sunt închise