Estimari KeysFin: Piata vinului revine pe crestere, depasind 385 de milioane de euro, pe fondul vanzarilor semnificative de Craciun si Revelion
Daca in 2012 piata vinului se situa la nivelul de 336,2 milioane euro, in 2016 a ajuns la 377 milioane euro, pe fondul investitiilor semnificative realizate de producatori si ca urmare a cresterii consumului. Astfel ca, dupa rezultatul negativ al industriei de anul trecut, de 26 de milioane de euro, industria vinului va reveni pe profit in 2017, iar vanzarile realizate in perioada sarbatorilor de iarna vor avea un cuvant decisiv, se arata intr-o analiza realizata recent de KeysFin. Conform datelor analizate, Romania se situeaza pe locul 13 in topul celor mai mari producatori de vin din lume, iar alaturi de Portugalia (6,6 mhl), Ungaria (2,9 mhl) si Austria (2,4 mhl), este printre putinele state europene care inregistreaza o crestere fata de 2016. Previziunile pentru anul 2017 releva o crestere a pietei vinului de pana la 385 de milioane de euro.
“Vinul este una dintre bauturile preferate de romani, iar de Craciun si Revelion, acesta nu lipseste de la mesele de sarbatori. Toti jucatorii din piata si-au pus mari sperante in aceasta perioada a anului, iar perspectivele sunt extrem de favorabile. Avansul consumului, stimulat de cresterea salariilor si sezonalitate, vor imbunatati semnificativ balantele comerciale ale majoritatii jucatorilor din piata. Dupa doua recolte slabe, Romania a revenit la un nivel ridicat de productie a vinului. 2018 se anunta inca un an de crestere, insa evolutia trebuie pusa in context cu imprevizibilitatea cadrului fiscal si a deciziilor macro-economice. Un alt aspect important il reprezinta cel meteorologic, evolutia vremii urmand sa joace un rol semnificativ in nivelul afacerii. Vestea buna este ca investitiile semnificative au facut ca acest sector sa isi diminueze semnificativ factorul meteosensibil”, spun analistii KeysFin.
Potrivit Organizatiei Internationale a Viei si Vinului, productia mondiala de vin este estimata in acest an sa ajunga la 246,7 mhl, dupa o scadere de 8,2% fata de anul 2016. Productia scazuta, in special in Europa de Vest, se datoreaza conditiilor climatice nefavorabile.
Care sunt cei mai mari jucatori de pe piata locala
Potrivit studiului KeysFin, in piata vinului activau, anul trecut, 559 companii ( CAEN 1102 – productia de vin din struguri si CAEN 0121 – cultivarea strugurilor). Cea mai mare parte a pietei (61%) a fost generata anul trecut de companiile mijlocii (29 de firme, cu afaceri intre 10 si 30 milioane de euro). In piata activau doua companii mari (cu afaceri de peste 30 mil.euro), 88 de companii mici (mai putin de 10 milioane de euro) si 440 de microintreprinderi (cu o cifra de afaceri anuala mai mica de doua milioane de euro).
Datele financiare oficiale, comunicate la Ministerul Finantelor, arata ca Jidvei este liderul pietei cu o cota de 8,8% si este urmat de Cotnari SA, Cramele Recas cu 8,1% si respectiv 7%. Primii 10 producatori de vin din Romania au avut o cifra de afaceri cumulata de 192 milioane de euro anul trecut, ceea ce reprezinta 51% din piata. Cel mai profitabil jucator de pe piata este, de departe, Cramele Recas cu un rezultat pozitiv care reprezinta mai mult de o cincime din profitul industriei. Cotnari, Jidvei, Zarea si Carama Ceptura SRL urmeaza in clasament, primele doua firme inregistrand 15% respectiv 9,5% din profitul total al industriei.
Din perspectiva geografica, firmele din judetul Vrancea reprezinta 14,5% din piata si sunt urmate de cele din Bucuresti, Alba, Prahova si Iasi (cu cate 10-15% fiecare). Impreuna, acestea genereaza peste 61% din productia interna de vin.
Din punct de vedere al fortei de munca, numarul mediu de salariati a scazut cu 5% in ultimii 5 ani, la 6.170 in 2016, iar tendinta este foarte probabil sa continue pe termen mediu datorita investitiilor, mai ales in automatizarea proceselor de productie. In functie de tipul de companie, companiile medii au angajat 45% din forta de munca in 2016, in timp ce in microintreprinderi existau doar 737 de angajati (11% din total).
Industria vinului: competitiva si plina de provocari
Anul 2017 a fost marcat de falimentul Murfatlar, unul dintre jucatorii importanti din piata vinului, fapt ce doveste ca industria este in continuare plina de provocari.
Dupa ce, in 2016, a ocupat locul 6 in clasamentul industriei, cu o cifra de afaceri de 15 milioane de euro si o pierdere neta de 18 milioane de euro, compania a emis o notificare oficiala de intrare in faliment in 2017. Per total, pierderile Murfatlar din ultimii patru ani s-au ridicat la aproape 50 de milioane de euro.
La nivel de industrie, datoriile comerciale de peste 760 de milioane de euro in 2016 au reprezentat anul trecut 54% din totalul datoriei companiilor din sector. Finantarea bancara a reprezentat numai 9,2% din totalul datoriilor ceea ce arata o dependenta crescuta de creditul furnizor.
“Piata vinului se confrunta, ca multe alte sectoare, cu blocajul financiar. Platile se fac greu, datoriile se achita la termene indepartate, iar multe companii ajung astfel in dificultate sau chiar in faliment. In aceste conditii, informarea constanta privind evolutia companiilor a ajuns sa reprezinte o componenta esentiala in dezvoltarea unui business predictibil si sanatos. Sa emiti o factura fara sa te informezi despre sanatatea financiara a partenerului reprezinta o adevarata misiune imposibila, cu consecinte direct la nivel financiar”, afirma expertii KeysFin.
Acestia precizeaza ca, pentru a preintampina problemele financiare, firmele trebuie sa se informeze din timp in privinta situatiei partenerilor cu care lucreaza. In acest sens, se recomanda tuturor jucatorilor din piata care lucreaza cu facturi cu plata la termen sa apeleze la servicii specializate de management al riscului comercial.
Informatiile sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societatile comerciale si PFA-urile active din Romania. KeysFin ofera servicii de business information si credit management dedicate mediului de afaceri, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competitiei, la studii si analize de sector. (sursa: KeysFin)
Cmentariile sunt închise