PAUL celebrează luna iubirii prin lansarea unei noi colecții de prăjituri, în ediție limitată
În luna februarie, PAUL introduce o gamă de prăjituri, inspirată de sărbătoarea iubirii. Colecția în ediție limitată se numește Un Cœur pour deux și este disponibilă între 7 și 24 februarie, în toate brutăriile PAUL din țară. Noutatea de anul acesta este prăjitura Cœur Pistache Choco, un trio rafinat de ingrediente, precum ciocolata, fisticul și fructele.
Inima – un simbol al iubirii
Iubirea, vedeta lunii februarie, este celebrată la PAUL printr-o serie de preparate de patiserie fină, pregătite după rețete franțuzești, sub colecția Un Cœur pour deux.
Gama cuprinde prăjituri delicioase, atât ca porții individuale, cât și ca mini-torturi ce pot fi împărțite în doi: Cœur Feuillette Framboise (cu cremă de vanilie și zmeură) și Cœur Pistache Choco (cu cremă de ciocolată, fistic și fructe).
Mixul creativ de ingrediente din fiecare prăjitură este o ocazie potrivită pentru a-i surprinde pe cei dragi cu un cadou dulce și rafinat. Desertul poate fi savurat în doi, la cafeaua de dimineață, în atmosfera intimă creată de brutăriile franțuzești, ori servit alături de un vin franțuzesc, într-unul din elegantele bistro-uri PAUL. Pentru momentele cu adevărat surprinzătoare, prăjiturile pot fi luate acasă și împărțite cu cei dragi.
Colecția Un Cœur pour deux este disponibilă în toate brutăriile PAUL, inclusiv cele de tip chariot, până la data de 24 februarie 2020. Mai multe informații despre campanie, brutării, produse și oferte găsiți pe paginile de Facebook și Instagram ale PAUL România.
Cmentariile sunt închise