Cifră de afaceri de 3 milioane de lei pentru crama Villa Vinèa în 2019
Producătorul de vinuri Villa Vinèa, din județul Mureș, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 3 milioane de lei, cu aproximativ 23% mai mult, comparativ cu anul precedent. Creșterea netă de 600.000 de lei este cea mai mare înregistrată de cramă în ultimii cinci ani.
Rezultatele financiare se datorează dezvoltării relației cu distribuitorii și clienții locali, care au generat un plus de 34% față de 2018, iar zonele care conduc în termen de vânzări sunt Mureș și București, unde, de altfel, crama este bine reprezentată de câțiva ani.
O creștere relevantă, de 44%, a fost înregistrată de către gama de top, Selection, sub umbrela căreia stau cele mai căutate vinuri Villa Vinèa – Diamant, cupaj de Fetească Albă și Fetească Regală, spumantul Cuvée Celest, realizat după metoda tradițională, și Rubin, cupaj din Merlot, Zweigelt şi Fetească Neagră.
Un procent de 50 din vânzările de vin îmbuteliat, aferente anului 2019 a fost reprezentat de segmentul HoReCa, aproximativ 25% de segmentul de retail modern și 20% de magazinele proprii. Cea mai spectaculoasă creștere procentuală, însă, a fost a turismului oenologic, unde încasările au fost cu 75% mai mari, iar numărul vizitatorilor s-a triplat față de 2018, ajungând la aproximativ 1.500.
“2019 a fost bun, din punct de vedere financiar, pentru noi, întrucât s-au simțit roadele muncii celor mai recenți ani. Villa Vinèa este o afacere locală, aflată în faza de dezvoltare, așa că o mare parte din veniturile noastre sunt direcționate spre investiții în tehnologie și echipamente, susținerea dezvoltării resurselor umane și comunicarea brandului. Prioritatea noastră pentru 2020 este să creștem eficiența cramei și calitatea vinurilor, menținând producția la cote similare. Bineînțeles, rămânem fideli angajamentului nostru de a deveni liderul categoriei de vinuri albe, aromatice, din România.”, declară Mircea Matei, Director General Villa Vinèa.
Pentru anul 2020, producătorul se va concentra pe piața locală, unde își propune consolidarea zonelor de distribuție, a canalelor HoReCa și a prezenței în magazinele specializate, precum și extinderea în județe noi, ca Iași, Suceava, Vâlcea, Dolj.
“Un obiectiv important pentru acest an va fi să dezvoltăm gama Selection, extrem de apreciată de către consumatorii noștri, crescându-i și mai mult nivelul de calitate, precum și spumantul Cuvée Celest, care dorim să devină lider incontestabil pe categoria sa. De aceea, investim atât în tehnologia agricolă, menită să ne ajute în activitățile viei, cât și în cea de vinificație.”, declară Dénes Mihály, oenologul local și directorul de producție al Villa Vinèa.
În ceea ce privește turismul viticol, reprezentanții cramei vizează o creștere de 40% a pachetelor de degustare vândute. “Fie că sunt români sau străini, turiștii sunt extrem de importanți pentru noi, deoarece joacă un rol relevant în dezvoltarea notorietății cramei și a atașamentului față de brand – metrice extrem de valoroase, în această fază a afacerii.”, declară Mircea Matei.
Până la sfârșitul anului, Villa Vinèa preconizează o creștere de aproximativ 20-25% a cifrei de afaceri, care să o aducă mai aproape de pragul de 1.000.000 de Euro, pe care compania își propune să îl atingă în 2021.
Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Obberauch, proprietarul Salewa Group, care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc. Cu o suprafață de 70 de hectare, pe care sunt cultivate soiuri locale și internaționale de struguri – Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner -, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în 3 game: Premium, Selection și V2.
Producția anuală Villa Vinèa este de aproximativ 250.000 de litri. Din acest volum, 60% sunt vinuri albe, liniștite, 3%, dar cu o puternică tendință ascendentă sunt cele spumante, rozeurile ajung până la 7% din producția totală, iar restul, de aproximativ 30%, sunt vinuri roșii.
Cmentariile sunt închise