37.500 de mese calde au fost livrate în cadrul programului „Masa Bunătății”, inițiat de HORA și susținut de Philip Morris România
În cadrul programului „Masa Bunătății”, inițiat de HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, 16 restaurante din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin au livrat 1.250 de mese calde pe zi personalului medical din prima linie și persoanelor fără adăpost, timp de 30 de zile. Philip Morris România a fost prima companie care a răspuns invitației HORA și s-a alăturat acestei inițiative, împreună cu comunitatea de utilizatori IQOS și cu partenerii din retail. În total, sprijinul financiar oferit de companie pentru „Masa Bunătății” s-a ridicat la 250.000 de euro.
„Masa Bunătății” și-a propus să creeze un lanț al faptelor bune în această perioadă dificilă: companiile au sponsorizat HORA, care la rândul său a direcționat fondurile către 16 restaurante partenere; ulterior, acestea au pregătit și livrat 1.250 de mese calde zilnic către persoanele care aveau nevoie – personalul medical care luptă cu virusul în spitale și pe ambulanțe, dar și persoanele defavorizate care se confruntă în fiecare zi cu lipsa hranei și a unor condiții decente de igienă și trai.
Industria HoReCa a fost unul dintre sectoarele cel mai puternic afectate de criza provocată de pandemie. Prin inițiativa „Masa Bunătății”, HORA România și companiile partenere au dorit să ofere o mână de ajutor acestui sector. Astfel, peste 200 de persoane – chelneri, ospătari, bucătari, manageri – din 16 restaurante partenere au putut să-și reia sau continue activitatea și să pregătească și să livreze mesele calde celor care aveau mai mare nevoie de ele. Restaurantele partenere sunt membre HORA, iar selecția lor s-a realizat pe baza unor criterii stabilite de organizație pentru a asigura cele mai bune condiții de pregătire și livrare a meselor: Loft, City Grill, Jerry’s Pizza, Trickshot, Kripton Delivery (Drobeta-Turnu Severin), Conacul Archia (Deva), Better Brands (produse Subway), Trattoria Paradis, l’Ladrino, Calif, La Mama, Zexe, Red Angus, Kané Group, Reina Events, Cofetăria Bombo (Brașov).
Primul partener care s-a alăturat inițiativei a fost Philip Morris România, care a mobilizat și comunitatea din jurul brandului IQOS și partenerii de retail. Peste 1.800 de utilizatori și parteneri au donat puncte acumulate în conturile de utilizator, iar donațiile făcute de aceștia au fost triplate de companie. Toate punctele donate au fost transformate în fonduri direcționate către HORA. Datorită susținerii lor, proiectul a putut fi demarat imediat: 37.500 de mese calde au fost livrate beneficiarilor: medici și personal medical din linia întâi din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin, precum și persoane fără adăpost din Sectorul 3. Suma oferită de Philip Morris ca sponsorizare către HORA a fost de 250.000 de euro.
„Ne bucurăm că am reușit să implementăm, chiar și în condițiile restrictive impuse de pandemie, un proiect cu un impact social atât de puternic și dorim să le mulțumim partenerilor noștri pentru promptitudinea cu care au răspuns propunerii noastre, dar și pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, implicându-se zi de zi în derularea proiectului. Rezultatele reflectă faptul că, atunci când ai alături partenerii potriviți, care se pot mobiliza imediat, orice bariere pot fi depășite mai ales atunci când obiectivul este acela de a-i ajuta pe cei care se află în dificultate sau merită să fie răsplătiți pentru efortul lor. Pentru noi, „Masa Bunătății” este un model de bună practică și sperăm să-l putem continua într-o formă sau alta, în funcție de modul în care evoluează situația din sănătate.”, a declarat Daniel Mischie, președinte HORA.
„În această perioadă dificilă, ne-am dorit să găsim cele mai bune moduri de a ajuta societatea și comunitatea în care ne desfășurăm activitatea. Inițiativa „Masa Bunătății” a fost pentru noi o oportunitate de a ne aduce contribuția, în calitate de companie, de a îi mobiliza pe cei care ne sunt alături și de a le fi alături categoriilor sociale care aveau mai mare nevoie. Acest parteneriat cu HORA ne-a făcut să fim mândri de comunitatea din jurul brandului IQOS și de ceea ce putem face atunci când ne unim forțele pentru a face fapte bune: într-o perioadă de criză, peste 200 de oameni din sectorul HoReCa au continuat să facă ceea ce le place atât de mult să facă, iar 1.250 de beneficiari din rândul personalului medical și al persoanelor fără adăpost au avut parte de o masă caldă datorită lor zilnic.”, a declarat Ruxandra Pașca, Director Development, Philip Morris România.
Cmentariile sunt închise