Focus pe SENS în călătoriile de business
Întâlnirea consiliului consultativ „Masters of Travel” al Accor a adus la Bruxelles lideri din domeniul tehnologiei, din domeniul juridic, al energiei, al ingineriei și al produselor farmaceutice cu scopul de a contura o viziune pentru călătoriile de business și întâlnirile de afaceri după pandemie. Misiunea delegaților a fost de a explora valoarea reală a călătoriilor, evaluând cerințele pe care le impune în domeniul mediului, social și al guvernanței (ESG) și ceea ce ar trebui să aibă prioritate în 2024 și în viitor. Raport Business of Travel al Accor cuprinde răspunsuri la preocupări actuale și reunește cu noi date la nivel european și global cu privire la călătoriile de afaceri.
Cererea pentru călătoriile de afaceri a revenit. Se remarcă o tendință de întoarcere la evenimentele corporate în persoană, cu condiția ca nevoile de afaceri să fie echilibrate cu considerațiile sociale și de mediu. Toți delegații sunt de acord cu faptul că politica este în prezent „Călătorii cu sens”.
Cercetările Accor au relevat faptul că aceste cheltuieli pentru călătorii de business sunt mai mici cu doar 24% față de 2019 și se așteaptă să revină la nivelurile anterioare pandemiei până în 2024 (conform datelor Deloitte). Un sondaj recent al Accor privind călătoriile de afaceri la nivel global se aliniază cu această revenire la cheltuielile pre-pandemice, deoarece 57% dintre respondenți se așteaptă la o creștere a bugetului de călătorie în 2024 față de cheltuielile din 2023. Aceleași corporații plasează „experiența călătorului” pe locul al doilea ca importanță crucială în 2024, după economiile de costuri în ordinea importanței. Iar 46% dintre respondenți au confirmat că nu este probabil să limiteze călătoriile de afaceri pentru restul anului.
Saskia Gentil, SVP Sales, Europe & North Africa la Accor, a comentat: „Masters of Travel ne oferă o privire în profunzime asupra situației actuale a călătoriilor de afaceri. În condițiile în care companiile încearcă să găsească un echilibru între productivitate și scop, este o perioadă de mari schimbări și reevaluări pentru industrie. Ceea ce este clar este că, după o perioadă de inactivitate, delegații sunt nerăbdători să pornească din nou la drum. Concentrându-se pe valoare, sustenabilitate și găsind un echilibru între muncă și timp liber care să asigure bunăstarea angajaților, companiile pot crește veniturile și revigora arta de a fi față în față.”
Valoarea întâlnirilor față în față este de necontestat, profesioniștii estimează venituri cu 25% mai mari atunci când se întâlnesc în persoană. Iar profitul nu este singura ecuație atunci când angajații au nevoie de interacțiunea cu colegii și asociații pentru sănătatea lor mentală și satisfacția la locul de muncă. Fiecare călătorie este evaluată cu atenție în termeni de ROI și ROE – rentabilitatea investiției și, din ce în ce mai mult, rentabilitatea așteptărilor – fără randament, nu există niciun zbor.
Întâlnirile virtuale sunt o parte acceptată a mediului de lucru în moduri care nu erau frecvente înainte de Covid, dar până când tehnologia nu va ajunge la performanța ca hologramele să poată interacționa uman, afacerile vor continua să se încheie cu o strângere de mână.
Preocupările privitoare la mediul înconjurător au fost prioritare pentru mulți dintre participanți, un studiu realizat de Accor în rândul clienților corporate a relevat faptul că 54% dintre aceștia au plasat emisiile de dioxid de carbon pe primul loc în topul priorităților lor de CSR; „performanța furnizorilor în materie de sustenabilitate pentru aprovizionarea și selecția de hoteluri pentru 2024” a fost considerată foarte importantă în deciziile lor de rezervare. Responsabilitatea revine atât călătorilor, cât și gazdelor, ambele părți având datoria de a lucra împreună pentru călătorii mai sustenabile. Peste 70% dintre hotelurile Accor dispun de instrumente de măsurare a emisiilor de dioxid de carbon, iar delegații au fost dispuși să cheltuiască mai mult pe noapte pentru acreditări de mediu mai bune.
Combinația dintre întâlnirile de lucru și petrecerea timpului liber cu un scop bine determinat înseamnă că persoanele care călătoresc își prelungesc șederea, reușind astfel să își reducă la maximum emisiile de dioxid de carbon.
Angajații mai tineri sunt mai predispuși să îmbine afacerile cu plăcerea prin intermediul călătoriilor combinate „bleisure”, dar această tendință este din ce în ce mai răspândită în toate categoriile demografice. 67% dintre clienții intervievați într-un sondaj Accor și-au prelungit călătoriile de afaceri în 2022. Agenții de rezervări de călătorii recomandă prudență din punct de vedere al asigurărilor, deoarece partenerii și familiile nu sunt adesea acoperite și există zone gri atunci când vine vorba de împărțirea facturilor, împărțirea punctelor de loialitate și a beneficiilor.
Bunăstarea călătorilor în interes de afaceri ar trebui să fie de cea mai mare importanță. „Consumatorii de astăzi înțeleg că trebuie să își însușească sănătatea și imunitatea într-un mod diferit”, a declarat Emlyn Brown, global senior vice president of well-being at Accor. „Capacitatea noastră de a livra o ofertă de wellness autentică, holistică și foarte bine gândită este vitală.” El a adăugat: „Patru din cinci dintre oaspeții noștri, indiferent de vârstă, demografie sau țară, fac demersuri zilnice pentru a-și îmbunătăți starea de bine – așa că trebuie să satisfacem și să depășim această cerere prin toate brandurile noastre, indiferent de cel în care sunt cazați călătorii.”
Delegații Masters of Travel au indicat că programele de loialitate joacă un rol important și în atragerea angajaților pentru a călători în interes de serviciu, călătorii mai tineri caută recompense experiențiale, cum ar fi concerte, băuturi și chiar închirieri de biciclete. ALL: Accor Live Limitless are peste 95 de parteneriate care oferă recompense, servicii și experiențe dincolo de sejur.
Sabine Toplak, VP Corporate & TMC Sales, Europe & North Africa at Accor, și una dintre amfitrioanele Masters of Travel știe că lumea călătoriilor corporate se schimbă rapid, iar clienții și companiile de ospitalitate trebuie să învețe să se adapteze. „Informațiile culese vor modela gândirea Accor în materie de călătorii, pentru a înțelege pe deplin ceea ce gândesc companiile, astfel încât să putem lucra în colaborare pentru a crea soluții care să le îndeplinească obiectivele”.
Puteți consulta raportul complet accesând Business of Travel 2023 — Accor European Travel Trends (accoreuropeantrends.com)
Accor este un grup hotelier lider la nivel mondial
Cmentariile sunt închise