Cel mai bun Somelier din România 2023
Asociația Somelierilor din România, singura asociație de profil din țara noastră afiliată A.S.I. – ASSOCIATION DE LA SOMMELLERIE INTERNATIONALE, alături de Target Media International în calitate de susținător principal, a organizat TROFEUL SOMELERIEI 2023 – A.S.R. CEL MAI BUN SOMELIER DIN ROMANIA, în perioada 4 – 5 Septembrie 2023.
Devenit deja o tradiție pentru profesioniști și pasionați de vin, concursul TROFEUL SOMELERIEI, ajuns anul acesta la cea de-a XVI-a ediție, reprezintă un punct de reper pentru industria de profil din România, iar câștigătorii vor reprezenta țara noastră la nivel internațional. La startul acestui concurs s-au aliniat 50 de candidați, din care 15 s-au calificat și s-au întrecut pentru câștigarea trofeului. Probele în care li s-au testat cunoștințele au fost: servire, decantare, degustare de vinuri/băuturi spirtoase, gastronomie și asocieri culinare. Trofeul Someleriei 2023, ediția a XVI-a, i-a revenit anul acesta lui Mihai Ciucur, având o carieră solidă în industria alimentației publice și o vastă experiență alături profesioniști din domeniu atât în România, cât și în străinătate. Pregătirea intensivă i-a permis de-a lungul timpului o înțelegere profundă a tainelor vinului, dar și oportunități de interacțiune la cel mai înalt nivel.
Din juriu a făcut parte Giuseppe Vaccarini, cea mai titrată persoană din domeniul someleriei, Giuseppe este un adevărat ambasador al vinului, al etichetei și al ospitalității, mentor și exemplu de profesionalism, sursă de inspirație pentru multe generații. În prezent Giuseppe Vaccarini este președinte al Asociației Somelierilor din Italia – ASPI, iar alături de el în juriu a fost Andreas Matthidis Aiws – președintele Asociației Somelierilor din Grecia și Mihai Druță, președintele Asociației Somelierilor din Republica Moldova.
Programul “Trofeul Someleriei 2023”, concursul Național “Cel mai bun Somelier din România 2023” a fost desfășurat astfel în cele două zile:
Luni 4 septembrie: sosire și înregistrare candidați, ședința tehnică cu membrii juriului, test scris-română/engleză, probe practice: decantarea, analiza unui meniu cu greșeli, asocieri culinare, anunțarea semi-finaliștilor.
Marți 5 septembrie: semifinala, finala, Gala Dinner InterContinental Athenee Palace Bucharest, Premiere, înmânarea Trofeelor/Diplomelor/Cupe/Medalii.
Tematica și bibliografia transmisă candidaților înscriși la ediția a XVI-a a Concursului Național-„Trofeul Someleriei” 2023 – ”Cel Mai Bun Sommelier din România 2023”
TEMATICA: Somelierul, profesia viitorului, cunoștințe și competențe necesare somelierului, Viticultura și vinificația în România și pe mapomond – scurtă prezentare, regiunile și podgoriile, centrele și plaiurile viticole, precum și zonarea strugurilor cultivați în viile din România, lucrări de formare a plantațiilor cu viță de vie și combatere a dăunătorilor, vinificația, tehnologii, bolile și defectele vinului, clasificarea vinurilor și produselor pe bază de must, strugurii și vinul în principalele țări producătoare din lume (Franța, Italia, Spania, Portugalia, Germania, SUA, Chile, Argentina, Africa de Sud ,Australia, Noua Zeelandă).
Bibliografia selectivă: Oenologie – Autor: prof.dr. N. Pomohaci și colectiv, Somelierul, Profesia viitorului, Manualul Directorului de Restaurant – Autor: Constantin Florea și colectiv, Larousse Des Vins, Cum Să Devii Somelier, Procesarea Strugurilor Și Obtinere, Tehnologia Procesării Strugurilor – Oprea A. și Galan C.
TROFEUL SOMELERIEI 2023 – A.S.R. CEL MAI BUN SOMELIER DIN ROMÂNIA a fost susținut de: Target Media International & Crama Negrini, InterContinental Atheneee Palace Bucharest, Restaurant La Mama & Cătălin Mahu, Acqua Panna & S.Pellegrino, Zavate, Burdea Ștefan, Top Brands Exclusive, Rompex Explore Tastes, Crama Davino, Crama Apogeum / Tohani, Viticola Sarica Niculițel, Chateau Vartely, Produse Moldovenesti, Chateau Purcari, Grapes – The wine bar, Crama Alira, Crama 1000 de Chipuri.
Cmentariile sunt închise