Alfredo Seafood aniversează 10 ani cu noi planuri de extindere
Alfredo Seafood, brand românesc de top pe piața locală de pește și fructe de mare și lider pe categoria de pește proaspăt ambalat, a împlinit 10 ani de activitate în România. În acest context, reprezentanții companiei anunță noi planuri de dezvoltare a portofoliului de produse, creșterea capacităților de producție, investiții în inovație, dar și campanii de educare a publicului.
Planurile de dezvoltare au ca principal obiectiv respectarea angajamentului de a oferi consumatorilor români produse de cea mai bună calitate, precum și consolidarea poziției la nivel de industrie. În prezent, Alfredo Seafood este unul dintre liderii pieței de pește și fructe de mare, cu un ritm de creștere constant în acești 10 ani. Evoluția brandului Alfredo Seafood în segmentul de creveți sau inovațiile de ambalaj, precum investițiile în tehnnologia skin de ambalare a peștelui refrigerat, au fost printre inițiativele care au condus la consolidarea poziției pe piață.
Evoluția businessului a atras cu sine și diversificarea gamelor de produse. Astfel, în 2013, portofoliul Alfredo Seafood cuprindea, în categoria de pește, macrou, merluciu și somon, preponderent în formă congelată. În prezent, sub marca Alfredo Seafood sunt comercializate peste 36 de tipuri de pește și fructe de mare. S-au lansat produse inovatoare, cum ar fi sortimentele gata de gătit sau cele ambalate cu tehnologia skin, precum și numeroase specialități din fructe de mare, printre care creveții, calamarul sau carnea de scoică.
Comportamentul de consum a suferit, la rândul său, transformări importante în ultimii 10 ani. Românii au devenit tot mai interesați să consume pește și fructe de mare, în special creveți, acestea fiind considerate de nutriționiști printre cele mai sănătoase alimente, cu un conținut ridicat de proteină și scăzut de grăsime. Potrivit datelor din piață, media anuală a consumului de pește și fructe de mare din România se ridică la 8–9 kilograme pe cap de locuitor, mai mare de câteva ori față de 2013. În prezent, din estimările Alfredo Seafood, piața locală de pește și fructe de mare se situează la valoarea de aproape un miliard de euro, un prag istoric pentru România.
“Parcursul Alfredo Seafood nu a fost ușor, dar sunt mulțumit de tot ceea ce am realizat până acum. Suntem într-o industrie dificilă și foarte sensibilă la orice element perturbator economic sau geopolitic. Cu toate acestea, am traversat cu bine perioade dificile precum anii marcați de efectele crizei din 2008 – 2009, pandemia de Covid-19 și conflictul din Ucraina. În tot acest răstimp, am reușit să ne poziționăm ca unul dintre jucătorii cheie ai industriei. Ne-am extins capacitatea de procesare și ambalare a fabricii noastre din București de 4 ori, am investit constant în inovație și am lansat gamele Gata de Gătit și ambalajele 100% reciclabile. Dar dincolo de cifre, sunt recunoscător echipei și partenerilor mei. Suntem astăzi în acest punct și datorită lor. A fost un drum sinuous, dar ghidat de pasiune, și cu siguranță nu ne vom opri aici”, a spus Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood.
Planurile de dezvoltare ale Alfredo Seafood includ și extinderea pe alte piețe, marca fiind deja prezentă pe rafturile magazinelor din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria și Bulgaria.
În octombrie 2023, Alfredo Seafood a început și derularea unei campanii de promovare și informare a românilor în privința beneficiilor consumului de creveți, care au devenit tot mai căutați în ultimii ani.
La nivel de grup, compania Bistromar la Timona, care deține și brandul Alfredo Seafood, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 120 milioane de lei, în creștere cu peste 15% față de 2022.
Cmentariile sunt închise