Prima ediție “Mainardi Pizza Cup” 2024 va fi organizată Mainardi Food și Asociația Pizzerilor Napoletani din Oradea

Mainardi Food, Associazione Pizzaioli Napoletani și Asociația Pizzerilor Napoletani din Oradea organizează în premieră prima ediție a „Mainardi Pizza Cup” 2024 – Competiția Națională de Pizza Napoletană, în parteneriat cu Restaurantul Corsarul din Oradea. Potrivit organizatorilor, concurenții vor avea la dispoziție 15 minute să pregătească, să coacă, să curețe spațiul de lucru și să prezinte pizza, iar fiecare concurent va pregăti simultan o pizza la alegere.

Cristian Meleacă, pizzaiolo la Restaurant Corsarul, alături de chef Eugen Pocian au ajuns în finala de la Napoli Caputo Pizza Cup 2023 – Campionatul Mondial Pizza Chef, ca membri ai echipei Mainardi Pizza, câștigând primul loc la categoria de echipe. Până la prezența în finală, unde au participat circa 300 de concurenți, Cristian, pregătit de către Eugen Pocian, Executive Chef și Owner Restaurant Corsarul, au trecut prin două etape de calificare. Prima s-a desfășurat în luna aprilie 2023 în Slovenia, iar cea de-a doua a avut loc la începutul lunii mai în Croația, unde Cristian s-a clasat pe primul loc cu creația sa Pizza Dolce Vita cu Mozzarella Fior di Latte, Prosciutto cotto, zucchini, fistic, dulceață de ardei iuți (realizată chiar de Chef Pocian) și busuioc, asigurându-și astfel prezența în finala de la Napoli.

Iată și componența juriului pentru prima ediție ‘Mainardi Pizza Cup 2024, Oradea‘ care va avea loc vineri 26 Aprilie 2024 între orele 12:00 și 21:00:

  • Goran Abramovic –  ambassador Associazione Pizzaiuoli Napoletani (APN), Campion Mondial la ‘Pizza Napoletana stg‘, câștigătorul ‘Trofeo Caputo’ Napoli din 2022;
  • Martin Zoks –membru Associazione Pizzaiuoli Napoletani (APN), câștigătorul Campionatului Național ‘Pizza Napoletana’ din Slovenia;
  • Alen Radanovic,  membru Associazione Pizzaiuoli Napoletani (APN),  câștigătorul locului 3 ‘Un Pizzaiuolo Per Procida’ – Napoli 2022 și câștigătorul locului 1 echipa croată la ‘Trofeo Caputo’– Trofeo Nazioni, Napoli din 2023.
  • Jernej Berlot,  membru Associazione Pizzaiuoli Napoletani (APN),  câștigător locului 1 la categoria ‘Pizza Piccante’ ca cel mai bun pizzaiuolo străin din Scalea, Calabria și locul 2 la categoria ‘Pizza Contemporanea’ la Campionatul din Puglia 2023.

In cadrul concursului toți concurenții au la dispoziție 15 minute să pregătească pizza și să o prezinte, iar punctajul va ține cont de pregătirea pizzei, modul de lucru și ordinea la punctul de lucru, timpul și gradul de coacere, combinația de ingrediente și arome, aspectul final al pizzei, precum și prezentarea ei și impresia generală. Mai multe informații despre regulament se regăsesc pe site-ul Asociației Pizzerilor Napoletani din Oradea: https://apnoradea.ro/regulament/. Tot pe site-ul asociației se poate face înscrierea: https://apnoradea.ro/inscriere-concurs/ sau prin accesarea formularului de înscriere concurenți.

Cristian Meleacă și-a început cariera în anul 1999, lucrând în mai multe pizzerii din Oradea, apoi a decis să se specializeze în domeniu. A ajuns în Italia, țară în care a lucrat timp de 8 ani într-o pizzerie dintr-o stațiune de la malul mării, având astfel oportunitatea de a învăța de la maeștri pizzari italieni. S-a reîntors în România în 2010 și a început să lucreze la Restaurant Corsarul din Oradea, unde se află și în prezent. Cristian Meleacă este singurul participant român, reprezentând un restaurant din România, calificat în finala Caputo Pizza Cup, eveniment organizat de către Associazione Pizzaiuoli Napoletani, Mulino Caputo și Mainardi Food, care reunește cei mai buni pizzaiolo din întreaga lume.

Cmentariile sunt închise