A VI-a ediție Marea Degustare promite pasionaților de vinuri o ediție impresionantă
Concursul anual de degustare de vinuri în orb, Marea Degustare, ajunge la cea de-a VI-a ediție și promite o experiență și mai complexă pentru pasionații de vin. Evenimentul va avea loc pe 20 martie 2025 la Hotel Diesel Floreasca, și aduce atât noi provocări pentru participanți, cât și premii tentante pentru cei mai buni degustători.
Competiția va include, ca și în anii precedenți, două secțiuni: concursul pe echipe și concursul individual. Concurenții își vor putea testa abilitățile de identificare a vinurilor într-un format unic, care le va pune la încercare cunoștințele și rafinamentul gustativ.
Evenimentul este organizat de trei nume de referință în lumea vinului:
- Daniel Vrănescu – Fondator și Președinte de Concurs
- Daniel Haidarli – Partener istoric și vizionar dedicat
- Sergiu Nedelea – Fondator și formator Wine Taste School
În cadrul competiției, participanții vor analiza 12 vinuri – 5 vinuri albe, 5 vinuri roșii, un vin spumant și un rosé – provenite atât din România, cât și din alte regiuni viticole renumite la nivel internațional. Fiecare vin va trebui identificat într-un interval de 5 minute, iar răspunsurile vor fi înregistrate electronic.
Pentru ediția din 2025, organizatorii au pregătit premii considerabile, astfel:
La concursul pe echipe, premiile sunt:
- Locul 1: Vinuri în valoare de 2.025 euro + 1.000 euro cash
- Locul 2: Vinuri în valoare de 2.025 RON
- Locul 3: Vinuri în valoare de 2.000 RON
La concursul individual, participanții se vor întrece pentru:
- Locul 1: Vinuri în valoare de 2.025 RON + 1.000 euro cash
- Locul 2: Vinuri în valoare de 2.025 RON
- Locul 3: Vinuri în valoare de 2.000 RON
În plus, participanții vor avea ocazia să câștige premii speciale și surprize oferite de sponsori în cadrul unei tombole organizate de partenerii evenimentului.
Evaluarea concurenților va fi realizată de un juriu format din specialiști renumiți ai industriei vinului, avându-l ca președinte pe Sergiu Nedelea. Din juriu fac parte:
- Nicolae David (Domeniul Bogdan)
- Mihai Druță (Președintele Somelierilor din Republica Moldova)
- Robert Axinte (Director Crama Hermeziu)
- Bogdan Dumitrescu (Ambasador Vinarte)
- George Maluțan (Șef Oenolog Casa de Vinuri Cotnari)
- Diana Pavelescu (Secretar General ADAR)
- Marina Samoilă (Co-fondator Despre Vin)
- Cezar Ioan (Fondator Vinul.ro & revista Connaisseur)
- Valentin Ceafalău (Brand Ambasador Crama Rasova)
Înscrieri și participare: La concurs se pot înscrie somelieri – membri activi sau independenți – posesori ai unor diplome recunoscute (OSR, ASR, Wine Taste School, WSET, UE etc.), persoane cu studii de vinificație sau oenologie, dar și pasionați ai vinului. Nu există un număr limitat de participanți, iar echipele trebuie să fie formate din minimum 3 și maximum 5 membri, fiecare cu un căpitan ales.
Toate detaliile despre Marea Degustare 2025 sunt disponibile și pe rețelele sociale:
- Facebook: facebook.com/marea.degustare
- Instagram: @marea.degustare
- TikTok: marea.degustare
Pentru informații suplimentare, interviuri sau colaborări, puteți contacta echipa Marea Degustare la e-mail marea.degustare.iasi@hmail.com sau la telefon 0741.188.364.
Cmentariile sunt închise