A XII-a ediție a competiției Arena Bucătarilor și-a desemnat câștigătorii
A XII-a ediție a competiției Arena Bucătarilor, organizată de Selgros Cash & Carry, și-a desemnat câștigătorii – Dadiana Munteanu s-a clasat prima pe podiumul seniorilor, iar Paul-Andrei Antohi a ocupat primul loc pe cel al juniorilor.
Competiția gastronomică Arena Bucătarilor este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România, fiind reluată după o pauză de doi ani. Semifinalele și finalele s-au desfășurat în 16 și 17 noiembrie, în incinta Centrului Gastronomic Arena Bucătarilor din Brașov. Din juriu au făcut parte nume importante din lumea gastronomică: Lady Chef Cornelia Ghișoi, Chef Ioan Florescu, Maestru în Arta Culinară Jakob Hausmann, Chef Ciprian Nicolescu, Chef Cristian Dumitru, Chef Victor Melian și Chef Emanuel Mocan, câștigătorul ediției anterioare a concursului.
Considerată un etalon al profesionalismului și al excelenței în arta culinară, competiția se adresează bucătarilor care reprezintă unități gastronomice, dar și juniorilor care urmează o formă de învățământ cu profil gastronomic.
Marele premiu în valoare de 100.000 de lei oferit de organizator câștigătorului de la categoria seniori a fost adjudecat de Dadiana Munteanu. Aceasta a impresionat juriul cu un preparat pe bază de pui, cu foie gras și ciuperci. Pe locurile următoare s-au clasat Adrian Constantin Stanciu și Alexandru Vreme, care au primit din partea Selgros premii în valoare de 35.000 de lei, respectiv 25.000 de lei.
La rândul lor, juniorii au reușit să demonstreze măiestrie și pasiune, primind aprecierea juriului. Finala ,,Arena Bucătarilor Juniori’’ a fost câștigată de Paul-Andrei Antohi, care a primit un premiu constând în suma de 50.000 de lei din partea Selgros. Acesta a prezentat juriului un duo din carne de pui, în două texturi și moduri diferite de preparare, cu baby spanac și ficat de gâscă prăjit.
Locurile II și III la categoria juniori au fost ocupate de Filip Adam și David Toader, care au primit premii în valoare de 15.000 de lei, respectiv 10.000 de lei.
Premiile au fost decernate de Robert Hellwagner, CEO Selgros România, în cadrul galei „Arena Bucătarilor”.
„Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților! Asemenea juriului, am fost impresionat de nivelul din acest an al competiției, de creativitatea și tehnica de care au dat dovadă atât seniorii, cât și juniorii. Pasiunea și respectul pentru ingrediente proaspete la cele mai înalte standarde de calitate ne aduc împreună, iar Selgros va continua să se implice activ în susținerea industriei gastronomice”, a declarat Robert Hellwagner.
Toți cei 24 de semifinaliști și finaliști au fost recompensați cu premii în valoare de peste 50.000 de euro din partea organizatorului, la care s-au adăugat premii din partea partenerilor.
Competiția Arena Bucătarilor este organizată de Selgros începând cu anul 2010 și reprezintă șansa profesioniștilor de a se afirma, de a-și testa limitele și de a se face remarcați în industria gastronomiei românești.
Anul trecut, Selgros a decis să adapteze formatul celebrului concurs la contextul pandemic, organizând o acțiune de responsabilitate socială prin care au fost donate peste 2.000 de meniuri gătite de maeștri culinari de renume către persoane și familii din județul Brașov aflate în dificultate.
Cmentariile sunt închise