Accor deschide un nou hotel Mercure lângă Piața Unirii
Aaccor, lider mondial în industria Ospitalității, anunță deschiderea unui nou hotel Mercure în București în toamna anului 2023. Noul hotel va funcționa într-o clădire complet renovată pe bulevardul Dimitrie Cantemir în apropiere de Piața Unirii și de Centrul Vechi al capitalei.
Mercure Bucharest Cantemir va oferi turiștilor care vizitează Bucureștiul și comunității locale, 40 de camere cu design rafinat, un restaurant, un bar și o sală de conferințe, divizibilă în două săli de ședințe individuale. Toate facilitățile vor fi găzduite de o clădire renovată de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, arteră ce leagă Piața Unirii de parcul Tineretului și alte destinații cheie din partea de sud a capitalei. Hotelul va fi poziționat la o distanță de mers pe jos față de Centrul Vechi.
„În ultimii ani, ne-am angajat să creștem prezența Accor în noi destinații din România și să aducem astfel standarde superioare de ospitalitate și servicii în orașele cheie ale țării. Totodată, Bucureștiul rămâne o piață importantă pentru portofoliul nostru. Vedem un mare potențial în crearea, împreună cu partenerii noștri, a unor concepte de top cu potențial disruptiv în segmentul lor. Mercure Bucharest Cantemir va fi un hotel remarcabil, care va fi gazdă atât pentru turiști, cât și pentru comunitatea locală din zona centrală și de sud a capitalei. Sunt convinsă că va deveni în scurt timp o destinație vibrantă pentru împrejurimile sale și un punct de plecare extraordinar pentru explorarea Bucureștiului.” – spune Maria Drăgulin, Director de Dezvoltare Accor pentru România, Bulgaria, Moldova și Republica Cehă.
„Când pasiunea noastră de a da o nouă viață unei proprietăți excepționale s-a unit cu know-how-ul de clasă mondială al Accor în industria Ospitalității, s-a născut un produs uimitor. Noul Mercure pe care îl deschidem împreună are tot ce-i trebuie pentru a deveni un lider în categoria sa. Mai mult decât atât, venirea sa pe piață va revitaliza întreaga zonă din proximitate și va aduce un reper pe harta de lifestyle a Bucureștiului. Pentru noi, ca investitori locali, să contribuim la atractivitatea orașului nostru natal este o mare mândrie. La fel este și parteneriatul cu un lider global în domeniul ospitalității precum Accor.” – a declarat Carmen Ioana ION, reprezentant al Sab Serv Expres.
Prin intermediul brandului Mercure, Accor promite o experiență hotelieră complet nouă. Fiecare unitate are un stil propriu și o personalitate unică, inspirate de specificul destinației și de cultura locală. Conform ADN-ului mărcii, hotelurile Mercure au rădăcini în comunitatea locală, oferind o experiență completă și autentică a regiunii, care include bucătăria, meșteșugurile și tradițiile sale.
Cmentariile sunt închise