Accor anunță deschiderea unui nou hotel ibis Styles în Pitești
Accor, grup lider la nivel mondial în industria ospitalității anunță deschiderea unui nou hotel ibis Styles în Pitești, urmare a semnării unui acord de franciză cu partenerul local, HR EDEN 2007. Proprietatea renovată va intra pe piață în al patrulea trimestru din 2023 și va fi operată în cadrul unui acord de franciză, de către o companie locală de ospitalitate.
Deschiderea va fi precedată de o renovare a actualului hotel de trei stele Argeș, situat în centrul orașului Pitești, cel mai bine cotat hotel independent din oraș. Proprietatea cu 45 de camere va trece prin ample lucrări de reamenajare, pentru a se alinia standardelor brandului. Conceptul de design interior va avea o strânsă legătură cu simbolul orașului Pitești, oraș care găzduiește în fiecare an festivalul Simfonia Lalelelor. Hotelul va dispune de un restaurant și un bar, o sală de ședințe și parcare exterioară. Primii oaspeți îi vor călca pragul în trimestrul al patrulea din 2023.
Hotelul este situat chiar în centrul orașului, în Piața Muntenia nr. 3, aproape de Primăria Orașului Pitești, de piața principală și de fântâni. La câțiva pași, călătorii pot găsi magazine, restaurante, cafenele, parcul principal al orașului, muzee etc., iar cei interesați pot ajunge cu ușurință la majoritatea instituțiilor din oraș.
Pitești este un oraș vibrant din România situat la doar 120 de kilometri nord-vest de București, capitala țării. Datorită localizării sale strategice și legăturilor excelente de transport, inclusiv principala autostradă A1 și gara feroviară, Pitești este ușor accesibil din toate părțile României, ceea ce îl face o destinație ideală atât pentru călătorii de afaceri, cât și pentru turiști.
Orașul este un centru economic important în regiune. În proximitatea sa sunt localizate numeroase fabrici, corporații și parcuri industriale, entități care își desfășoară activitatea în principal în legătură cu Uzina Dacia Renault, centrul industriei auto din România. Totodată, Bazinul Olimpic și nou inaugurata Sală Polivalentă Arena Pitești, au făcut din Pitești un centru unde se organizează importante competiții sportive naționale și internaționale.
”Redeschiderea celui mai îndrăgit hotel din Pitești ca parte a familiei Accor, va aduce servicii de cazare la standarde internaționale atât de necesare pentru vizitatorii orașului și va sprijini economia locală. Cu istoria sa bogată, parcurile frumoase și facilitățile moderne, Piteștiul are câte ceva de oferit pentru toată lumea. Prin această transformare a unui reper local, trecutul și viitorul se îmbină pentru a crea spațiu pentru întâlniri inedite și momente de neuitat. Noul hotel ibis Styles Pitești City Center va adăuga cu siguranță un plus de valoare sectorului ospitalității din oraș.” spune Alina Rapan – Jr Development Executive Accor Premium, Midscale & Economy Eastern Europe
”Colaborarea cu prestigiosul operator hotelier internațional Accor ne permite să introducem un hotel contemporan în Pitești și aduce, totodată, o energie nouă într-o zonă fermecătoare din inima orașului. De la redeschiderea sa în 2010, hotelul Argeș este o afacere de familie, operată cu pasiune și dăruire. Cu noua sa personalitate creativă, hotelul ibis Styles Pitești City Center va rămâne un loc cald și primitor, unde valorile locale se vor îmbina cu standardele internaționale.” a declarat Andreia Dumitrica, hotel manager ibis Styles Pitești City Center
Designul creativ și atmosfera ludică îi întâmpină pe călători când stau la ibis Styles. Cu un concept de design unic construit în jurul unei teme precise și o abordare încrezătoare și optimistă, hotelurile ibis Styles oferă ospitalitate simplă, contemporană și economică. Personalul prietenos se bucură să îi surprindă pe oaspeți cu mici detalii extra pentru ca fiecare sejur să fie unic și memorabil. Cuplurile, familiile, călătorii singuri și oaspeții de afaceri sunt întâmpinați cu căldură în cele peste 560 de hoteluri ibis Styles cu design unic, în peste 45 de țări. ibis Styles face parte din Accor, un grup de ospitalitate lider la nivel global. ibis Styles face parte din Accor, un grup hotelier lider la nivel mondial care cuprinde peste 5.400 de proprietăți și 10.000 de restaurante și baruri în 110 țări.
Accor este un grup hotelier lider la nivel mondial care oferă experiențe în peste 110 țări, prin intermediul a 5 400 de proprietăți, 10 000 de restaurante și baruri, facilități de wellness sau spații de lucru flexibile. Grupul are unul dintre cele mai diverse ecosisteme de ospitalitate din industrie, ce cuprinde peste 40 de branduri hoteliere, de la categoria de lux la cea economică, precum și cea de lifestyle prin intermediul Ennismore. Accor se angajează să întreprindă acțiuni pozitive în ceea ce privește etica și integritatea în afaceri, turismul responsabil, dezvoltarea durabilă, implicarea în comunitate, precum și diversitatea și incluziunea.
Cmentariile sunt închise