Analiza: Importul de forta de munca ar putea fi o solutie pentru domeniile Horeca, productie usoara si agricultura. Care ar fi avantajele si dezavantajele
In contextul in care criza de personal a ajuns sa fie cea mai grava din ultimii ani, companiile de pe piata locala au inceput de ceva timp sa-si puna problema importului de angajati straini din alte tari non-UE. Aceasta ar fi una dintre solutiile care ar putea asigura resursa umana in sectoarele in care exista deficit de personal, unde activitatea risca sa fie intrerupta din aceasta cauza. Industriile vizate sunt Horeca, productie usoara si agricultura,
Conform estimarilor patronatelor si asociatiilor din industria Horeca, deficitul de personal din industrie este estimat la circa 50.000 de angajati, iar situatia continua sa se agraveze. Jucatorii din piata au inceput deja sa apeleze la doua solutii: aducerea de personal din zonele defavorizate si importul de forta de munca din spatiul extracomunitar. Pentru Romania, plafonul permite atragerea unui numar de circa 10.000 de persoane din zona extracomunitara, insa, momentan, aceste doua cai sunt greu de accesat, in special din cauza birocratiei.
Obligatia platirii salariului mediu pe economie, birocratia, integrarea – cele mai mari dezavantaje
Acelasi lucru reiese si dintr-o analiza realizata de Smartree, una dintre cele mai mari companii de pe piata locala ce activeaza in domeniul eternalizariia proceselor de HR. Conform specialistilor, costurile ridicate asociate procedurii de angajare internationala concomitent cu durata relativ mare de inchidere a proiectelor reprezinta cel mai important dezavantaj. Totodata, pentru angajatori, un dezvantaj major este reprezentat si de obligatia platirii salariului mediu pe economie pentru angajatii straini, in conditiile in care un angajat roman poate fi platit cu salariul minim
De asemenea, printre dezavantaje se mai numara diferentele culturale si de limba vorbita; integrarea angajatilor straini intr-o noua cultura; un ciclu lung de angajare, incepand cu realizarea documentatiei si demararea procedurilor pentru a obtine avizele necesare din partea institutiilor statului; procesul de recrutare internationala; volatilitatea fortei de munca adusa.
Pe de alta parte, specialistii in resurse umane sustin ca exista si avantaje pentru tarile in care traiesc si lucreaza o foarte mare populatie straina. Tarile respective se transforma treptat in centre multiculturale, cosmopolite, cu o serie larga de abilitati nou formate, care pot contribui la progresul societatii prin inovatie si creativitate.
“Fenomenul globalizarii a incurajat migratia, dar si importul fortei de munca mai ieftina. Este o practica des intalnita, valabila atat in cazul unor tari mari precum Statele Unite ale Americii, unde populatia latino-americana este preponderenta pe anumite sectoare de activitate, dar si in cazul tarilor mai mici, precum Romania. In 50 de ani, importul fortei de munca va deveni o necesitate, dublata si de evolutia demografica negativa la nivelul Romaniei. Totusi, problema imigratei este una extrem de sensibila si politizata, mai ales in contextul actual, cand anumite state isi pun problema daca in aceasta cursa de a castiga forta de munca ieftina, pentru anumite joburi pe care populatia locala le refuza, nu cumva risca sa-si piarda identitatea nationala”, spune Raluca Penes, HR Coordinator Smartree Romania.
Cei mai multi angajati straini provin din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia si Thailanda
Primele initiative in sensul recrutarii de forta de munca din afara tarii au inceput sa apara in Romania in urma cu 2-3 ani. Motivele pentru care angajatorii romani au apelat la aceasta strategie sunt diverse si includ migratia anumitor categorii sociale catre tari mai dezvoltate din vest, scaderea natalitatii, cerintele in schimbare pentru diferite locuri de munca, schimbari dictate de noile tehnologii si incapacitatea sistemului de invatamant de a se plia la nevoile angajatorilor de astazi. Industriile in care companiile au recurs la angajarea de lucratori straini sunt: horeca, productie, industria usoara, agricultura, constructii, servicii, iar cei mai multi angajati straini provin din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda, tari in care nivelul de trai este sub cel al Romaniei.
Pentru angajarea lucratorilor straini, angajatorii romani trebuie sa parcurga mai multe etape: obtinerea avizului de angajare, a unei vize de lunga sedere si a dreptului de locuire pe teritoriul Romaniei, eliberarea unui permis de sedere in scop de munca sau in scop de detasare, obtinerea avizului de angajare. Acesta din urma este eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrari, prin formatiunile sale teritoriale, iar compania care il solicita trebuie sa indeplineasca anumite conditii, printre care sa nu aiba obligatii catre bugetul de stat pe ultimul trimestru anterior depunerii cererii sau sa nu se fi epuizat contingentul anual pe tipuri de lucratori nou-admisi pe piata fortei de munca.
Pachetul de beneficii pentru un angajat strain poate include biletul de avion spre Romania, cazare comuna, iar in unele cazuri transport asigurat de la locul de cazare la locul de munca si bilet de avion spre tara de origine la o anumita perioada de timp. De asemenea, lucratorii straini pot beneficia si de masa asigurata si bucatar specific regiunii din care provin. Pentru a facilita acomodarea acestora, angajatorii pot asigura grupului un reprezentant care vorbeste o limba de circulatie internationala. (sursa: Smartree Romania, companie locala de outsourcing, ce ofera servicii de externalizare a proceselor de HR, de la salarizare, administrare de personal, analiza si raportare pentru management, recrutare si munca temporara, pana la consultanta in procesele de HR. Compania a fost infiintata in 2000 s in prezent are birouri in Bucuresti, Pitesti, Timisoara, Constanta si Cluj-Napoca)
Cmentariile sunt închise