Apelul HORA pentru redeschiderea restaurantelor și anularea restricțiilor pentru terase
HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România) – autoritatea reprezentativă a industriei ospitalității românești, adresează un nou mesaj sub forma unei scrisori deschise, Prim Ministrului și conducerii Ministerelor Sănătății, Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, de trecere la următorul nivel de relaxarea a măsurilor de siguranță. HORA este investită cu încrederea membrilor săi de a purta un dialog onest cu autorităților și de a prezenta acestora soluții viabile pentru relansarea industriei. Conform planului prezentat de organizație, cât și relaxării accentuate a măsurilor în alte state europene, redeschiderea restaurantelor este esențială pentru relansarea industriei.
Organizația, prin intermediul președintelui său, domnul Daniel Mischie, își exprimă aprecierea pentru măsurile luate până în acest moment de a susține industria deja puternic afectată de măsurile de izolare, respectiv acordarea șomajului tehnic personalului angajat în Horeca, decontarea a 41,5% din salariul brut, amânarea plății taxelor și suspendarea impozitului specific pe întreaga durată a perioadei de urgență și încă 90 de zile după.
“Reamintim autorităților române că vorbim de companii din industria HORECA ce reprezintă un procent de 5,07% din PIB – conform Studiului de Impact&Analiză financiară a companiilor active în HORECA, iar situația generată de criza actuală CoVid-19 se resimte acut în acest sector care în acest moment generează încasări mai mici cu 85% față de anul 2019”, a declarat Daniel Mischie.
Prin intermediul acestei scrisori deschise se solicită trecerea la următoarele etape menite să sprijine încurajarea populației de a relua inclusiv obiceiuri de relaxare sau efectuarea concediului în țară, precum:
1.Deschiderea imediată a restaurantelor de hotel pentru oaspeții cazați;
2.Eliminarea/relaxarea restricțiilor de pe terase începand cu data de 1 iulie;
3.Redeschiderea interioarelor în urmatoarele condiții:
- Distanța socială (distanța între persoanede 1.5 m, mese de maximum 6 persoane, 2 m între ocupanții scaunelor meselor alaturate);
- măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși);
- dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant;
- igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru;
- instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19.
4.Acordarea în cel mai scurt timp a fluxurilor financiare – granturi europene nerambursabile în vederea refacererii capitalului de lucru – pentru operatorii din HORECA;
5.Acordarea de tichete HORECA folosite exclusiv pentru achizitia unei mese calde.
Într-un mesaj similar adresat Primăriei București, Organizația Patronală HORA, anunță că a luat la cunoștință decizia favorabilă luată de Primaria Municipiului București în legătură cu suspendarea taxei de ocupare a domeniului public până la sfârșitul anului 2020 (ca urmare întâlnirilor cu Organizația HORA).
Pe această cale HORA mulțumește Primăriei Municipiului București pentru dialogul deschis și pentru sprijinul acordat industriei, atât în privința suspendării taxei, cât și pentru organizarea unei zonei de promenadă în București. Aceste măsuri sunt demne de urmat de către celelalte consilii locale ale capitalei, precum și de primăriile din țară.
În continuare, sunt deschise linii de dialog pe teme ce privesc reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri în care funcționează unități HORECA și acordarea de vouchere pentru stimularea consumului în restaurante (urmând exemplul dat de alte state europene). De asemenea, organizația își asigură membrii că face eforturi constante de a apăra interesele industriei în această perioadă dificilă pe care o traversează.
Cmentariile sunt închise