Apelul organizațiilor din turism pentru redeschiderea restaurantelor

Organizațiile din turismul românesc HORA, FIHR, ANAT, FAPT și OPTBR au organizat miercuri, 19 august 2020, la restaurant Pescăruș, conferința de presă ReStart Industria Ospitalității.

Printre vorbitorii principali ai evenimentului s-au numărat reprezentanții organizațiilor, respectiv: HORA – Președinte Daniel Mischie, FIHR – Președinte Călin Ile, ANAT – Președinte Dumitru Luca, OPTBR – Președinte Nicu Rădulescu, iar discuțiile s-au axat pe temele importante în contextul pandemiei actuale și a declinului pe care îl înregistrează industria ospitalității. În acest moment industria ospitalității asigură 400.000 locuri de muncă prin intermediul celor 40.000 firme din domeniu, iar în context actual încasările au scăzut cu 60%. Organizațiile patronale prin reprezentații lor, solicită autorităților redeschiderea restaurantelor în interior în condițiile în care oaspeții sunt rugați să poarte masca atunci când tranzitează localul; personalul angajat să nu fie nevoit să poarte mănuși, dar să se igienizeze frecvent; și nu în ultimul rând măsuri economice concrete și compensații. Măsurile de precauție exagerată nu par să-și aibă temei dacă luăm în considerare faptul că restaurantele sunt deschise la interior în toată Europa.

39% din angajații din industria hotelieră se află în șomaj, iar acestora li se adaugă încă 5% cu fiecare lună în care nu se ridică restricțiile sau Statul nu intervine cu măsuri compensatorii. În stațiunile balneo-climaterice s-a înregistrat o scădere dramatică de 70% față de sezon similar în alți ani. Conferința de este un preambul al protestului pașnic anunțat pentru astăzi de către operatorii care aleg să se alăture demersului HORA – aproximativ 200.000 de persoane au răspuns pozitiv. Operatorii sunt îngrijorați și își vor manifesta astfel preocuparea față de apropierea iminentă a toamnei în condițiile în care terasele din orașe sunt oricum la un grad de ocupare de 20%, iar cifra de afaceri urmează să scadă cu un procent similar. Preocuparea pentru angajații din domeniu este cu atât mai mare cu cât veniturile acestora au scăzut considerabil în lipsa bacșișului, iar șomajul calculat dintr-un venit minim pe economie abia asigură traiul de pe o zi pe alta.

S-au reluat aspecte relevante dintr-un Studiul de caz realizat împreună cu analistul financiar Iancu Guda. Vă reamintim că Iancu Guda este responsabil pentru dezvoltarea liniilor de servicii din poziția de Director General al Coface Credit Management Services, acumulând o experiență de peste 15 ani privind managementul riscului de credit în cadrul companiei. Începând cu anul 2013, este lector asociat la Institutul Bancar Român (IBR), precum și la Institutul de Studii Financiare (ISF), unde predă cursuri de analiză financiară avansată și finanțe corporative în cadrul programului CEFA.

Studiul analizează impactul în economie și situația financiară a companiilor active în 11 sectoare din industria HoReCa (conform listei detaliate din tabel). Calculele sunt realizate de autor în baza situațiilor financiare publice depuse de companiile analizate către administrația fiscală pentru perioada 2014-2018 (ultimul exercițiu financiar finalizat și raportat la momentul elaborării prezentului studiu).

Impactul sectorului HoReCa în formarea PIB este compus din:

  • Impactul financiar direct al sectoarelor analizate in valoarea adaugata din economie: Pe parcursul anului 2018, cele 26.566 companii active in sectoarele analizate au inregistrat o cifra de afaceri cumulata de 25,52 mld RON, ceea ce reprezinta 1,7% din cifra de afaceri a tuturor companiilor active in România in acelasi an. Contributia directa la valoarea adaugata a acestor companii este de 3,4%, calculata astfel: Profitul net obtinut de firmele active in sectoarele analizate se ridica la 2,74 mld RON, ceea ce reprezinta 10,8% din cifra de afaceri inregistrata, dublu comparativ cu media inregistrata la nivel national (5,4%); și Marja bruta (diferenta dintre pretul de vanzare si costul de achizitie al marfurilor, materiilor prime si serviciilor de la furnizori) inregistrata de companiile active in sectoarele analizate, care se ridica la 63% pe parcursul anului 2018, de doua ori peste media inregistrata la nivel national (31%). Marja bruta superioara este datorata valoarii adaugate prin procesul de procesare si serviciile conexe oferite clientilor de catre companiile active in acest sector.
  • Impactul social al sectoarelor analizate (aportul salariilor angajatilor in consumul gospodariilor populatiei): Pe parcursul anului 2018, cele 26.566 companii active in sectoarele analizate au inregistrat un numar total de 449 angajati, ceea ce reprezinta 3,9% din totalul locurilor de munca înregistrate în sectorul privat pe parcursul anului respectiv. Salariul mediu brut lunar inregistrat de companiile din sectoarele analizate este de 2.840 RON, ceea ce reprezinta 57,5% din salariul mediu brut inregistrat la nivel national (4.938 RON in luna decembrie 2018, conform INS). Astfel baza de salarii generata de companiile din sectoarele analizate pe parcursul anului 2018 se ridica la 5.89 mld RON, respectiv 2,2% din totalul bazei de salarii la nivelul economiei. Astfel, salariile platite angajatilor din sectoarele analizate contribuie cu 0,91% in formarea PIB prin consumul generat pe lanțul economic;

Pondere consum economie (INSSE)  71%
Impact consum PIB (salariatia HoReCa) = (2,2% / 1,72) * 71%=0,91%

Sursa: situatiile financiare ale companiilor active in sectoarele analizate pentru anul 2018, INS INS Castigul salarial

  • Impactul financiar indirect al sectoarelor analizate (furnizori si investitii pe termen lung): Majoritatea companiile active in cele 11 sectoare din industria HoReCa nu produc materia prima sau produsele intermediare utilizate in dinamica procesarii acestora in vederea oferii serviciilor catre clientii finali. Astfel, industria HoReCa genereaza un puternic efect de tractiune prin serviciile achizitionate de la terti, precum si materia prima sau marfurile cumparate de la furnizori. Conform situatiilor financiare depuse la ANAF (conform si bazelor de date detaliate in anexele atasate), companiile active in sectoarele analizate au inregistrat achizitii de la furnizori in valoare de 9,35 mld RON pe parcursul anului 2018, ceea ce reprezinta 0,9% din totalul achizitiilor de la furnizori de catre companiile active in Romania.

Astfel, considerand si impactul comercial (achizitii furnizori) si investitional (alocarea de capital pentru finantarea investitiilor pe termen lung), companiile active in sectoarele analizate din industria HoReCa au generat un efect pozitiv pe orizontala de intoarcere a capitalului in economie in valoare de 11,09 mld RON, din care 9,3 mld RON achizitii furnizori si 1,74 mld RON investitii pe termen lung (achizitii de la furnizori). Aceste rulaje comerciale reprezinta venituri pentru furnizorii acestor companii, care se convertesc in proportie de 63% in valoare adaugata pentru formarea PIB-ului (conform raportului dintre PIB si suma cifrei de afaceri a tuturor companiilor active in Romania pe parcursul anului 2018). In concluzie, considerand si efectul financiar indirect al sectoarelor analizate din HoReCa, achizitiile comerciale de la furnizori precum si investitiile realizate pe termen lung de catre companiile din aceste sectoare genereaza o contributie suplimentare la formarea PIB-ului de 0,74%.

Estimare impact HoReCa în formarea PIB-ului

Impact financiar direct (valoare adaugata)           = 3,42%

Impact social (salarii angajati si aport consum)   = 0,91%

Impact financiar indirect (furnizori si investitii)  = 0,74%

———————————————————————-

Total impact HoReCa in impact formare PIB  = 5,07%

La conferință s-a discutat de asemenea statusul actual al industriei în condițiile în care înainte de criza COVID-19, in industria HORECA activau:

  • 40.000 de societăți comerciale cu capital 100% românesc având o cifră de afaceri de 5 miliarde euro; și
  • Aproximativ 400.000 de angajati reprezentând 10% din numarul total al angajaților care activează in sectorul privat (190.000 de angajați direct implicați si aproximativ 210.000 angajati ai furnizorilor de produse, materii prime si servicii).

Industria ospitalității contribuia semnificativ la evoluția unor companii ce dezvoltă afaceri în domenii conexe, precum agricultură, furnizorii locali de ingrediente, producători și distribuitori materie primă în bucătărie, importatori și distribuitori de produse alimentare, prestatori de servicii dedicate industriei, precum și sisteme de gestiune, curățenie, transport, logistică, ambalaje.

Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria Horeca este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de primele șase luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori.

Propunerile organizațiilor prezente la conferința de astăzi sunt evaluarea obiectivă a faptului că redeschiderea teraselor la 01.06.2020 nu a atras o creștere a numărului de persoane infectate, iar redeschiderea completă a restaurantelor se poate face în siguranță în unitățile în care se respectă reglementările.

 

Cmentariile sunt închise