Artiști din Republica Moldova și România pe scena Festivalului Vinului Moldovei
În perioada 14-15 septembrie, artiști renumiți din Republica Moldova și România vor urca pe scena de la Lagoo – Snagov: locul în care vinul, muzica și cultura moldovenească se reîntâlnesc la cea de-a doua ediție a Festivalului Vinului Moldovei. Irina Rimes, The Motans, Robin and the Backstabbers, Alex Calancea & Lupii, Timpuri Noi, Mihail, FiRMA și Dara vor susține recitaluri în cadrul evenimentului organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV).
Succesul primei ediții (2018) s-a datorat vinurilor moldovenești de o calitate excepțională, iar în cadrul acestei ediții și-au anunțat prezența un număr chiar mai mare de producători. Astfel, vizitatorii se vor bucura de peste 150 de sortimente de vin de la peste 30 de crame de renume precum Asconi, Agrici, Atu Winery, Bardar, Barza Albă, Basavin, Bostavan, Castel Mimi, Château Vartely, Cricova, Carlevana Winery, Doina Vin, Fautor, Gitana Winery, Imperial Vin, Kazayak Vin, Maurt, Mileștii Mici, Asociația Micilor Producători, Carpe Diem, Purcari, Rădăcini Wines, Sălcuța, Suvorov Vin, Timbrus, Vinăria Hîncești, Vinuri de Comrat, Vinăria din Vale, Vinia Traian, Vinăria Ialoveni, Vinăria Dac, Tomai Vinex. ,,Creat pentru a fi savurat” este mesajul prin care organizatorii invită publicul din România să descopere vinul Moldovei, vizitatorii având ocazia să deguste vinuri de colecție, vinuri deja consacrate, dar și produse care încă nu se găsesc pe piața din România.
Prețul biletului este 40 de lei și oferă acces la cele două zile de festival desfășurate la Lagoo-Snagov în 14 și 15 septembrie. Costul biletului include, de asemenea, transportul gratuit pe ruta București – Lagoo-Snagov, 10 degustări gratuite de la oricare dintre cele 30 de crame și participarea la cele 8 concerte ale artiștilor invitați. Creditele de degustare pot fi oricând reîncărcate pe brățara de acces cu 30 de lei pentru alte 10 degustări sau 20 de lei pentru 5 degustări. Autobuzele Vinului Moldovei vor pleca începând cu ora 11:30, din 20 în 20 de minute, de pe Bulevardul Ion Mihalache nr. 4, din stația STB Muzeul Țăranului Român. Linia specială va funcționa până la orele 23:00 în ambele zile ale festivalului.
Gazda evenimentului va fi Cosmin Tudoran, binecunoscut blogger de vin, sommelier și degustător autorizat. ,,Profu’ de vin“ – cum este supranumit Cosmin în rândul comunității de iubitori ai vinului, va prezenta în cele două zile de festival cramele invitate alături de specialiști ai Oficiului Național al Viei și Vinului din Republica Moldova.
Programul Festivalului Vinului Moldovei:
SÂMBĂTĂ, 14 SEPTEMBRIE
- 12:00 – 17:30 – Prezentare crame, Wine Talks, Live cooking
- 17:30 – 18:15 – Concert MIHAIL
- 18:30 – 19:15 – Concert TIMPURI NOI
- 19:30 – 20:15 – Concert FiRMA
- 20:30 – 21:15 – Concert IRINA RIMES
- DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE:
- 12:00 – 17:30 – Prezentare crame, Wine Talks, Live cooking
- 17:30 – 18:15 – Concert DARA
- 18:30 – 19:15 – Concert ROBIN AND THE BACKSTABBERS
- 19:30 – 20:15 – Concert ALEX CALANCEA & LUPII
- 20:30 – 21:15 – Concert THE MOTANS
Detalii și bilete pe www.vinulmoldoveifest.ro
Vinul Moldovei. O legendă vie este brandul de țară care reunește toți producătorii de vinuri din Republica Moldova și este marcă înregistrată susținută de Oficiul Național al Viei și Vinului. Acesta a reorientat complet industria viticolă din această țară către calitate și excelență, de aceea Vinul Moldovei este un vin al schimbării și al transformărilor, dar și o promisiune și un angajament față de consumatori.
Cmentariile sunt închise