Auchan consolidează parteneriatele în cadrul primei Convenții Naționale a Filierelor de produse

Cu ocazia primei ediții a Convenției Filierelor Auchan, eveniment care a reunit marți, 27 februarie, zeci de producători agroalimentari români, retailerul a prezentat evoluția proiectului de filiere din ultimii 5 ani, principalii piloni ai acestuia, precum și planurile de dezvoltare pe termen lung. În cadrul evenimentului, au fost discutate atât beneficiile oferite producătorilor locali colaboratori, precum și consumatorilor care pot regăsi pe rafturile magazinelor Auchan produse autohtone, cu trasabilitate controlată de la sămânță până la raft. Sub eticheta “Cultivăm ce e mai bun!”, retailerul a dezvoltat până în prezent peste 80 de filiere de produse românești, în diverse categorii alimentare: de la legume și fructe, carmangerie, băcănie, ouă, pește, lactate, unele dintre acestea Bio, numărul acestora urmând să ajungă la 100 până la finalul acestui an. 

În calitate de promotor al unei agriculturi sustenabile, regenerative, și din dorința de a aduce la raft cât mai multe produse românești, începând din 2019, Auchan a pus bazele unui program de filiere proprii. Filierele Auchan reprezintă colaborări pe termen lung cu producători locali, prin care retailerul pune la dispoziția clienților produse românești cu trasabilitate controlată, de la sămânță până la raft, produse responsabile, de o calitate excepțională și cu un gust autentic, cultivate și obținute cu respect față de consumul de apă și de bunăstarea animalelor.

86 de filiere de produse românești au fost dezvoltate deja în categorii de produse precum legume, fructe, pește, ouă, carne, băcănie, etc., fiind disponibile în toată rețeaua de magazine. Aceste produse sunt dezvoltate alături de fermieri și agricultori care cultivă fructe și legume sau care cresc animale, cu respect față de mediu, oameni și animale, în conformitate cu etica Auchan. Majoritatea produselor provenite din filierele de legume și fructe dețin certificarea internațională Global G.A.P. În plus, Auchan pune un deosebit accent și pe respectul acordat lucrătorilor.

„Filierele sunt colaborări pe termen lung cu producătorii locali, prin care Auchan pune la dispoziția clienților produse cu trasabilitate controlată, de la sămânță până la raft. Aceasta face parte din misiunea Auchan de a ajuta oamenii să trăiască mai bine, să mănânce mai sănătos, protejând planeta, un proiect în parteneriat cu producătorii români în continuă dezvoltare.” a afirmat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Retail România.

În cadrul primei ediții a Convenției Filierelor Auchan, coordonatorii proiectului au prezentat informațiile generale despre dezvoltarea produselor de filieră, principalele beneficii pentru furnizori și consumatori, precum și planurile pe termen lung. De asemenea, o atenție deosebită a fost alocată și componentei de comunicare, compania exemplificând cum sunt promovați furnizorii și produsele de filieră pe toate canalele Auchan și în mass-media.

Evenimentul a continuat cu o prezentare asupra componentei de calitate a produselor de filieră și despre modul în care se realizează auditurile necesare și ce înseamnă procesul de trasabilitate controlată de către Auchan. Nu în ultimul rând, retailerul a adresat producătorilor prezenți și un mesaj important cu privire la decarbonizare și la ce tip de acțiuni se pot adopta astfel încât amprenta asupra mediului și amprenta de carbon să fie reduse. O serie de invitați speciali, respectiv producători care sunt deja furnizori pentru filiere Auchan, au urcat pe scenă pentru a împărtăși experiența de lucru, povestea lor și beneficiile de care se bucură în calitate de furnizor de filieră Auchan.

Filierele aduc beneficii atât clienților, care regăsesc pe rafturile tuturor magazinelor Auchan gusturi românești, autentice, la un raport corect calitate-preț, cât și fermierilor și producătorilor, care dispun de o mai mare predictibilitate a cantităților de produse care vor fi livrate, având în Auchan un partener de încredere, care îi ajută să se dezvolte, contribuind în același timp la dezvoltarea economiei locale.

„Am început colaborarea în 2014. La început, în primii doi ani, am livrat 100 de tone, iar în prezent cantitatea noastră s-a multiplicat. Livada noastră se întinde pe 32 de hectare, fructele sunt cultivate cu atenție deosebită și îngrijite pe tot parcursul anului astfel încât clienții să se poată bucura de cele mai aromate și delicioase fructe. După sezonul de cules, merele se sortează, sunt ambalate în lădițe și pregătite pentru a fi livrate către Auchan” a declarat Ionel Burzo, livada Natural Impex, Cincu, filiera de mere Auchan.

Auchan este unul dintre principalii noștri clienți, ne oferă siguranță, ne ajută să căpătăm și încredere, ne promovează și ne ajută să ne facem cunoscuți în întreaga țară. Consider că Auchan este locul de întâlnire al celor care gândesc la fel, atât producători de alimente sănătoase, ecologice, așa cum suntem și noi, cât și clienți care caută aceste alimente sănătoase pentru familiile lor.a afirmat Dacian Badea, reprezentant al Fermelor Ecologice Silvania, în cadrul Convenției Filierelor Auchan.

Colaborarea cu Auchan a început în 2021, am vrut să fim furnizori Auchan, avem încredere în ei, iar consumatorii trebuie să aibă încredere în produsele noastre, care sunt 100% bio și certificate de Ecocert. Pentru noi, în calitate de furnizor, principalele avantaje ale acestui parteneriat constă în continuarea relației cu Auchan, în predictibilitatea oferită, precum și în faptul că lucrăm cu un partener cunoscut și respectat. a declarat și Ana Liliana Totoianu, reprezentant Galina Bio Eggs, în cadrul evenimentului.

Auchan sprijină economia locală și producătorii români, iar peste 90% din produsele de la raft provin de la companii din România. Mai mult, peste 900 de articole marcă proprie sunt realizate în România, cu producători locali. De altfel, Auchan a dezvoltat și gama proprie La Masă în România, care se adresează tuturor celor care apreciază gusturile autentice românești și celor care caută să pună pe mesele familiilor cât mai multe produse autohtone. Gama este alcătuită din peste 100 de produse realizate după rețete tradiționale, din ingrediente naturale, la un preț accesibil.

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 7 supermarketuri și aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2022 de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerț modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse și un concept de discount responsabil. Auchan România a reconfirmat anul acesta titlul de „Angajator de top”, obținând pentru al doilea an consecutiv certificarea Top Employer.

Cmentariile sunt închise