Brandul Sergiana în topul preferințelor brașovenilor
Revista brașoveană FWDBv – Forward Braşov, dă publicității încă din 2016, o serie de topuri locale care exprimă percepția locuitorilor asupra vieții economico-sociale a Braşovului. Aceste clasamente sunt alcătuite pe baza unor sondaje organizate de Agenţia BrandBerry pe eșantioane reprezentative de peste 1270 de respondenți. Din 2017, brașovenii au instalat pe prima poziție a Topului „100 Cele mai iubite branduri brașovene” marca și grupul de firme Sergiana. Topul realizat în 2022 nu a fost o excepție de la regulă.
Pornind de la această nouă confirmare a legăturii dintre braşoveni şi Sergiana, sociologul Romulus Oprică, Brandberry managing partner şi iniţiator al acestor sondaje, a explicat rezultatul votului şi re-editarea acestuia în ultimii 6 ani. Iată declarația sa: „Mai întâi, Sergiana nu este pentru braşoveni doar un furnizor de hrană, ci un puternic furnizor de ego, să-i zicem, ego comunitar. Pentru că Sergiana, prin prezența şi întreaga sa evoluție răspunde nevoii de a fi cunoscut şi recunoscut, ca o formă de împlinire personală, dar care se propagă şi la nivelul comunității. Nu uitaţi că Sergiana, deja de zeci de ani, livrează diverse exemple care se traduc prin performanță, succes, calitate în general, iar acestea corespund aspirațiilor pe care le au în mod natural mai toţi oamenii. Într-un fel aceste atribute se suprapun proiecției de realizare personală a multor brașoveni. Mai mult, Sergiana prin imaginea şi manifestările brandului, adaugă ceva la Povestea Braşovului, o îmbogățește. Asta în timp ce mulți dintre actorii vieții economice locale care pe vremuri făceau asta, au dispărut azi. Așa că şi în această direcţie Sergiana a preluat un rol care creşte ca importanţă. Sergiana aduce culoare în imaginea oraşului, o face prin magazinele pe care le remarcă trecătorii, localnici şi turişti, o face povestind ceva oaspeţilor care deschid un meniu în restaurante,… iar uneori Sergiana reuşeşte să adauge şi emoţie în poveste. Toate aceste lucruri construiesc o identitate locală şi justifică adoptarea brandului de comunitate. Al doilea plan al discuţiei ţine de faptul că Sergiana este un brand foarte vizibil pentru braşoveni, pentru că aceştia întâlnesc Sergiana în fiecare cartier, uneori chiar în mai multe locuri. În plus, brandul este prezent în mediul informațional local, fie că vorbim de social media sau că luăm în discuție aparițiile în mass media.
Remarcaţi că aproape nici nu am vorbit despre produse, calitatea acestora și atributele tradiționale pe care le promovează brandul, însă acestea nu sunt deloc neglijabile, sunt atuuri care se adaugă celor prezentate anterior. Făcând suma găsesc că sunt destule argumente care justifică succesul mărcii Sergiana în relație cu brașovenii”, a conchis Romulus Oprică, încheind astfel o analiza sa.
Pentru cei aproape 1.400 de angajați ai Sergiana Grup, votul brașovenilor reprezintă o recunoaștere care se înscrie printre cele mai valoroase distincții pe care le-a obținut vreodată. Tradus într-un singur cuvânt, acest vot înseamnă ÎNCREDERE. Transpus în indicatori comerciali e important de menționat că în 12 luni calendaristice – din 1 Decembrie 2021 până la 30 Noiembrie 2022 – doar rețeaua de distribuție a lucrat cu 1.435 de parteneri, însumând mai mult de 1.800 de locații care au comercializat 2,1 milioane de kilograme de preparate Sergiana Poiana Mărului. În același timp, restaurantele au servit peste 2 milioane de oaspeți, iar Prăvăliile au depășit nivelul a 10 milioane de clienți.
Aceste cifre vorbesc despre legăturile stabilite între Sergiana şi braşoveni, de fapt între Sergiana şi comunitățile localităților în care sunt prezenți, respectiv despre încredere şi reciprocitate
Cmentariile sunt închise