Călin Ile va conduce noul hotel ibis Timișoara, care se va inaugura în toamnă
Accor, lider mondial în domeniul ospitalității augmentate, anunță numirea lui Călin Ile în funcția de Director General al noului hotel ibis Timișoara. Cu o experință de 20 de ani în cadrul Accor, Călin va fi responsabil de crearea unei echipe solide, care să asigure o experiență plăcută și sigură clienților hotelului.
Călin Ile, a cărui carieră în domeniul ospitalității este strâns legată de Grupul Accor și de rețeaua ibis, va coordona formarea echipei, operațiunile și a serviciile oferite clienților în cadrul hotelului ibis Timișoara, ce va fi inaugurat in toamna acestui an. Angajamentul său față de valorile brandului a fost dovedit în cei 20 de ani de experiență în cadrul grupului Accor, perioadă în care și-a pus întreaga pasiune și expertiză în slujba hotelurilor ibis în care a lucrat. Din decembrie 2015, Călin este și Președinte al FIHR – Federația Industriei Hoteliere din România. De peste două decade, el a avut o contribuție semnificativă la stabilirea de noi standarde și reglementări pe piața ospitalității din România.
Sunt încrezător în creșterea dinamică a grupului Accor în România. Odată cu cele șapte noi inaugurări din acest an și altele planificate pentru anii următori, Accor aduce produse noi, contemporane și servicii la standarde înalte în ceea ce privește experiența oferită clienților, atât în București, cât și în principalele orașe ale țării. Noul ibis Timișoara este un hotel remarcabil, ce se va deschide pe o piață extrem de importantă pentru dezvoltarea regională a grupului Accor, de aceea este o provocare pe care abia aștept să o experimentez. Îmi doresc să construiesc o echipă de oameni pasionați și talentați, care să ofere oaspeților noștri experiențe memorabile pe timpul șederii lor. Viitoare Capitală Europeană a Culturii, orașul Timișoara va beneficia de o binemeritată creștere a turismului și a vizibilității internaționale, a declarat Călin Ile, Director General ibis Timișoara.
Noul hotel va dispune de 200 de camere și apartamente, precum și de restaurant, bar, zonă de lounge, săli de conferințe și parcare proprie. Situat în apropiere de centrul orașului, ibis Timișoara va fi inaugurat în toamna acestui an.
Încă de la deschidere, ibis Timișoara va corespunde tuturor standardelor de siguranță și reglementărilor impuse de prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Accor și-a luat angajamentul siguranței față de clienții, angajații și colaboratorii săi, prin implementarea etichetei ALLSAFE, care asigură respectarea protocolului de igienă și curățenie în toate hotelurile. Toate unitățile Accor din România vor fi certificate ALLSAFE începând din iulie.
Cmentariile sunt închise