Ceaiurile Demmers Teehaus: acum în rețeaua grupului 5 to go
Brandul 100% românesc de cafea 5 to go anunță cel mai recent parteneriat al grupului, cu Demmers Teehaus, având o tradiție de peste 20 de ani în România și peste 300 de sortimente de ceaiuri în portofoliu. Începând cu 15 octombrie, în rețeaua 5 to go se regăsesc 5 sortimente de ceaiuri BIO Demmers, un parteneriat prin care se certifică din nou dorința brandului de a oferi produse de calitate la prețuri foarte bune.
„Unul dintre obiectivele brandului 5 to go este ca mereu să inoveze, să surprindă, să aducă noutăți pentru iubitorii de cafea. Cu acest gând am încheiat și cel mai recent parteneriat pe zona de ceaiuri, și ne bucurăm că s-a concretizat împreună cu cei de la Demmers Teehaus, pe care-i respectăm și de care ne leagă un aspect foarte important – calitatea serviciilor oferite. Ideea că aceste ceaiuri sunt BIO ne-a încântat și mai mult, pentru că ne dorim să oferim clienților produse de top, speciale, și valoare adăugată, indiferent de ce aleg din oferta noastră”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.
Clienții 5 to go se vor putea bucura de acum de o gamă de ceaiuri cu totul specială, cu 5 sortimente delicioase, ce acoperă toate gusturile. Ceai verde sau negru, infuziile de fructe sau Rooibos fără cafeină sunt perfecte pentru sezonul rece: Masala Chai (ceai negru, aromat cu condimente autentice de la Masala Chai din India), Green Jasmin (ceai verde natural, aromatizat cu flori de iasomie), Red Orange (infuzie de fructe de vară, cu aromă de portocale coapte), Forestberry Cocktail (infuzie intensă de fructe, cu gust delicios de fructe de pădure) și Rooibos Caramel (Rooibos fără cofeină din Africa de Sud, cu arome delicate de caramel, recomandat și copiilor). Prețul unui ceai preparat în locație este de 5 lei.
„Ne bucură mult acest parteneriat cu 5 to go, deoarece, de peste 20 de ani, obiectivul nostru este promovarea ceaiurilor de calitate și a stilului de viață sănătos. Prin acest parteneriat vom putea ajunge și educa mult mai mulți tineri despre ceaiurile de calitate și beneficiile lor asupra organismului”, a declarat Szarukán László, brand ambasadorul Demmers Teehaus Romania.
5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent a depășit pragul de 180 de locații, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților 5 motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.
Demmers Teehaus Romania a început comercializarea ceaiurilor încă din anul 1996, iar de atunci, atât brandul, cât și popularitatea acestor ceaiuri de înaltă calitate au crescut paralel, ajungând lideri pe piață din România. Cheia succesului Demmers a fost și rămâne întotdeauna calitatea ceaiurilor oferite. Plantele culese manual de pe plantațiile necontaminate trec prin analize riguroase în laboratoarele de specialitate, pentru ca dumneavoastră să primiți cele mai curate și de calitate ceaiuri. Astăzi, Demmers Teehaus își întâmpină clienții cu mai mult de 300 de sortimente de ceaiuri vrac, ceai vrac dozat în plicuri și ceai la plic, precum și o gamă variată de accesorii.
Cmentariile sunt închise