Cele mai bune vinuri rose al anului 2020
Jurații Concursului de Vinuri Rose, ajuns la a noua ediție, au decis cele mai bune vinuri rose românesti din recolta 2020, la fiecare din cele doua sectiuni: vinuri din soiuri nearomate si cele din soiuri aromate. La prima sectiune Campionul este Caloian, de la Crama Oprișor, din Oltenia. Podiumul a fost completat de Cuvee Alexis (Crama Avincis) și Sole (Cramele Recaș). La secțiunea vinurilor din soiuri aromate, Domeniile Averești și-au adjudecat din nou, pentruj al treilea an consecutiv, titlul de cel mai bun vin rose sec aromat.
În urma preselecțiilor organizate lunile trecute, au fost evaluate aproximativ 70 de vinuri, iar cele care au obținut cele mai bune punctaje s-au calificat în finala de pe 14 mai. Gazda evenimentului a fost și anul acesta Casa Comana, iar concursul a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook.
Comisiile de jurați au fost formate din absolvenți WSET, membri ADAR (Asociația Degustătorilor Autorizați din România), comercianți de vin (magazine specializate online, manageri de restaurante), comunicatori din domeniu (bloggeri, critici de vin, jurnaliști), somelieri, reprezentanți specializați pe vin din partea sponsorilor. Pe lângă aceștia, au notat în paralel și invitați străini, specialiști în domeniu, care au fost online alături de noi : Master of Wine Elizabeth Gabay, Michael Wising, Yvonne Zohar, Michal Bardel, Julia Scavo, Marinela Ardelean. Fiecare comisie de jurați români a avut în componență și un jurat străin.
Cele doua câștigătoare vor primi titlurile de ”Cele mai bune vinuri rose al anului 2020” și vor fi comercializate cu medalia autocolantă care atestă acest lucru.
Clasamentul a arătat astfel:
- Caloian, Crama Oprișor, Oltenia
- Cuvee Alexis, Crama Avincis
- Sole, Cramele Recaș
Câștigătorul la secțiunea rose aromate:
Diamond, Domeniile Averești
Huși, Busuioacă de Averești
Organizatori : Răzvan Stoenescu (vin2.ro) , Iulian Grigorescu (pistoanebaricate.ro) și Laurențiu Horodnic (oenolog.ro), cu sprijinul Asociației Winelover România.
Cmentariile sunt închise