Comenzile online de mâncare s-au dublat în luna iunie față de începutul anului

Potrivit foodpanda.ro, cea mai mare platformă de comenzi mâncare din România, apetitul românilor pentru comenzile online a crescut considerabil, numărul acestora dublându-se în luna iunie față de începutul anului. În prima jumătate a anului, compania a continuat planul de dezvoltare la nivel național, prin extinderea operațiunilor în orașele: Ploiești, Craiova, Târgu Mureș și Baia Mare.

În primele trei luni ale anului 2019, numărul restaurantelor noi listate pe platformă a crescut în medie cu peste 132%, comparativ cu aceeași perioadă din 2018. În plus, doar în luna iunie, numărul restaurantelor este cu aproape 50% mai mare față de începutul anului.

„În prima parte a anului, ne-am focusat pe extinderea operațiunilor în patru noi orașe din țară și pe consolidarea poziției în acestea, ceea ce a dus și la creșterea numărului de restaurante noi listate pe platformă. Piața de food ordering evoluează exponențial, numărul comenzilor fiind dublu în luna iunie față de începutul anului”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România.

Cele mai comandate preparate pe platforma foodpanda în primul semestru al anului 2019 au fost preponderent din bucătăria internațională. În topul preferinței românilor, primele cinci locuri sunt ocupate de burgeri, ciorba de văcuță, pizza, pachețelele de primăvară și plăcintă de vișine.

Potrivit datelor centralizate de companie, pe primul loc în topul orașelor cu cele mai multe comenzi în primul semestru al anului se află Bucureștiul, urmat de Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, în Cluj-Napoca a fost înregistrată cea mai mare comandă din perioadă menționată, în valoare de 1349,5 Ron, care a inclus 13 meniuri Pizza 2+2 Gratis XL.

În ceea ce privește modalitățile de plată preferate de clienții foodpanda în prima parte a anului, 77% dintre aceștia au ales să plătească cash, iar restul de 23% au achitat comenzile online. Pe parcursul primelor șase luni ale anului 2019, în medie aprox. 75% dintre comenzi au fost plasate online, în creștere cu 12 procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cmentariile sunt închise