Concluzii conferință Metamorfoza industriei Horeca în noul context fiscal
HORA – Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, alături de Horeca Insight – platforma de comunicare ce servește drept sursă de informare obiectivă pentru operatorii din industrie, au fost organizatorii evenimentului găzduit de Hotel Caro – un eveniment care oferă o imagine de ansamblu asupra Ospitalității în prag de 2023.
Ion Biriș – Președinte HORA a deschis conferința sumarizând evoluția industriei în ultimii doi ani, provocările cu care se confruntă operatorii și efectele creșterii prețurilor la utilități, încercând să răspundă la întrebarea dacă se mai poate vorbi despre revenirea industriei la nivelul de referință din 2019 sau asistăm la o metamorfoză totală. În acest moment președintele Hora încurajează înrolarea în organizație, implicare din partea operatorilor din domeniu pentru a deveni un organism unitar în eforturile de a-și susține proiectele în fața autorităților. Parte din introducere a fost și mesajul doamnei Teodora Preoteasa – Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, mesaj axat pe sprijinul mediului de afaceri în general și pentru Horeca în particular. Doamna consilier a menționat și beneficiile aduse de re-introducerea tichetelor de vacanță, măsură care asigură un anume grad de predictibilitate pentru operatori. Guvernul a gândit și dorește să implementeze pachete de sprijin care asigură pârghii pentru toate domeniile de activitate, unele dintre aceste măsuri urmând a se menține până în septembrie 2023. De asemenea, se dorește valorificarea schemelor de la nivel european pentru elaborarea unor măsuri de sprijin prin granturi directe.
Primul panel al conferinței, panelul Administrativ, a fost moderat de Răzvan Crișan – Co-Fondator Kane Group în dialog cu Sebastian Puznava – Președinte MAREA, Ștefan Gadola – Președinte HORECA Cluj-Napoca și Radu Savopol – Fondator 5 TO GO. Subiectele atinse de panel au pus accent pe blocajele întâlnite de antreprenori Horeca în relația cu instituțiile locale și uniformizarea procedurilor de autorizare a locațiilor. Împreună cu speakerii panelului s-a făcut o analiză comparativă a provocărilor întâlnite în fiecare regiune sau orașe mari cu potențial turistic crescut, zone în care ritmul de dezvoltare și acordarea aprobărilor sunt cu adevărat importante. Debirocratizarea și taxele noi sunt încă subiecte sensibile, dar se constată și simplificarea unor proceduri, de aceea reprezentarea la nivel local în relația cu autoritățile este unul dintre scopurile HORA.
Panelul Forță de Muncă a fost moderat de Cristina Huzum – Director General Adjunct Sheraton Bucharest Hotel și i-a avut ca invitați la dialog pe Marius Budăi – Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Angel Iulian Călin – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Corina Constantin – CEO Multi Professional Solutions, Dragoș Anastasiu – Președinte Eurolines Group și Purtător de cuvânt APT, Marius Baban – General Manager Hard Rock Cafe.
S-a subliniat clădirea încrederii de ambele părți: angajat și angajatori și soluția căutării de forță de muncă în afară să nu fie printre primele abordări. Conștientizarea că resursa umană este unul din factorii esențiali care contribuie la evoluția oricărei industrii, poate contribui la consolidarea relației angajat – angajator. Nu putem vorbi de o atractivitate decât din prisma vocației, dar realitatea este că în Horeca este în prezent multă forță de muncă necalificată – educația și calificarea viitoarelor generații fiind de comun acord văzute ca priorități imediate. Rămâne ca temă recurentă și revigorarea școlilor profesionale din domeniu și sprijinirea dezvoltării învățământului dual.
Flexibilitatea programului și disponibilitatea unui cash-flow zilnic ar fi două atuuri ale angajaților din Ospitalitate, mai ales că rata șomajului este momentan una scăzută. Importul de forță de muncă este o soluție pe termen scurt, întreg procesul fiind unul greoi, care afectează previziunile companiilor din Horeca. Astfel, beneficiile trec în planul doi, fiind vizat doar impactul imediat, inclusiv pentru personalul din afară. Comunicarea și studiul constant al pieței ajută procesul de recrutare, iar mai departe ar putea interveni ca argumente pentru retenție, pachetul salarial și beneficiile alături de aderarea la cultura organizațională, acordând respectul cuvenit echilibrului viață personală și profesională. Dezvoltarea în cadrul companiei crește cu siguranță gradul de retenție.
S-a discutat și eficientizarea procesului importului forței de muncă, prin găsirea de soluții la nivel local, în special pentru acele județe care momentan sunt depășite din punct de vedere al procesării. S-a mărit contingentul, dar au început să apară alte provocări cu lucrării care doresc să aibă acces la piața de muncă din spațiul Schengen.
Pauza de prânz a fost urmată de Panelul de Siguranță în alimentație publică în care Ion Biriș și Daniel Mischie au dialogat cu Horia Constantinescu – Președinte ANPC și cu Paul Anghel – Director General ANPC. S-au dezbătut preocupările pentru decizii de cumpărare asumate din partea consumatorilor, iar din partea operatorilor se așteaptă contribuție prin puncte de vedere la diverse Acte Normative în curs de aprobare, publicate pe site-ul autorităților.
Profilul consumatorului mediu informat nu există la nivel european și nici la nivel european, trebuie găsită formula de adiție a unei legende cât mai exacte în privința potențialului alergen, a ingredientelor și valorii medii nutritive din produsele comercializate. Caravana consumatorului este un proiect prin care se urmărește transferul responsabilității la operator prin comunicarea transparentă a indicatorilor urmăriți și pro-activitatea acestora de a se supune voluntar controlului. Operatorii se așteaptă la rândul lor la interacțiuni care au la bază respectul reciproc și transparență.
Panelul Etica în business și în relația Operator-Furnizor a avut ca moderator pe Silvia Ion – Fondator Horeca Insight și co-organizator al evenimentului, a susținut discuțiile cu Ștefan Budulan – Country Sales Manager UP România – Up Multi Beneficii, Nicoleta Tupiță – Nutrition, Health & Wellness Manager Nestle South East Market și Ibrahim El Khalil – Co-fondator Maria FoodNova.
Soluțiile de incentivare acordate salariaților, de exemplu voucherele de vacanță se întorc tot în domeniu, momentan accentul fiind pe utilizarea tichetelor de masă în restaurante. Beneficiile și incentivările se suprapun uneori, dar studiile în rândul angajaților au arătat că aceștia își doresc o mai mare flexibilitate în alegerea acestora – a apărut astfel o platformă dedicată, managerii de HR și alți factori decizionali din companii pot alege o soluție potrivită echipelor pe care le conduc. Bugetul stabilit este nu doar flexibil, customizabil, dar beneficiile se pot cumula. Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, a prezentat ghidurile de nutriție NutriPorția și VeggiePorția în limbajul Braille, concepute special pentru a ajuta persoanele cu dizabilități de vedere să–și pregătească singure preparate echilibrate nutrițional și sănătoase. NutriPorția îți arată care sunt cantitățile potrivite din fiecare grupă de alimente pentru principalele mese ale zilei, interiorul farfuriei fiind împărțit în trei părți care te ghidează, astfel încât jumătate din farfurie să fie acoperită de legume și verdețuri, un sfert de alimente bogate în proteine, iar un sfert de cereale/paste/orez și alte surse de carbohidrați. De asemenea, campania de conștientizare a cuprins și alcătuirea unui ghid care poate fi pus la dispoziția locațiilor Horeca pentru ca membrii acestei comunități să poată beneficia de mese în oraș adaptate nevoilor lor.
Panelul a atins și sensibila temă a prețurilor materiilor prime pentru care se consideră că deja s-a atins vârful creșterii și putem privi perioada următoare cu un oarecare optimism. Furnizorii au în vedere preocuparea pentru consumator, realitățile pieței și transparența în relația cu operatorii din Horeca. La nivel local se au în vedere soluții sustenabile, cu accent pe promovarea produselor autohtone, dar abordarea trebuie să fie una pe termen lung.
Panelul Legislație și Fiscalitate a fost moderat de Daniel Mischie – CEO City Grill Group și i-a avut ca speakeri pe Adrian Câciu – Ministrul Finanțelor Publice, Lucian Heiuș – Președinte ANAF, Călin Ionescu – CEO Sphera Group, Dan Manolescu – Președinte Camera Consultanților Fiscali, Iulian Panfiloiu – Senior Manager PWC România și Bogdan Pătru – Government Engagement Director Lead, Mastercard Romania & Croația.
Dacă se dorește evoluția domeniului, e de dorit să existe un parteneriat deschis între operatori și autorități, iar anul 2022 a însemnat un efort real din partea tuturor cu scop de sprijin al economiei. Organizațiile au solicitat doar corectitudine, nu condiții speciale. Din punct de vedere al ANAF, se dorește colaborare pe două planuri: achitarea obligațiilor și front comun împotriva celor care nu încurajează respectarea legii. Modificările fiscale au afectat Ospitalitatea și creează o re-așezare a mediului specific, reglementarea bacșișului ar regla o parte din aceste schimbări, fiind văzută ca particularitate a industriei. Politica fiscală este responsabilă în parte de competiții fiscale între diverse domenii de activitate, iar schimbările au făcut doar să regleze aceste neajunsuri. Soluțiile de salarizare în Horeca nu înseamnă că se vor rezolva și aspecte din economia “gri”, iar taxarea muncii ar fi de așteptat să se adapteze realității curente.
Ultimul panel a avut-o ca invitat special pe Charlotte Mindus – B2B & Marketing Leader LIVIT Design. În calitate de reprezentant al multor mărci internaționale, LIVIT a încercat într-o primă fază să obțină informații despre lumea post-Covid. Fiecare brand al grupului a trebuit să se adapteze și o evidență clară a tuturor acestor schimbări și comportament de consum este dificil de gestionat. Pentru a face consumatorul să-și părăsească confortul locuinței s-au observat anumite trenduri: prezentarea aceluiași concept sub diferite mărci, design diferit pentru o singură marcă și reprezentativ pentru restaurate de lux, abordarea care atinge toate simțurile: o singură locație cu un concept diferit pentru fiecare fel de mâncare.
Punerea în practică a acestor concepte este o depășire a așteptărilor care nu pune presiune pe bugetele oaspeților. Așadar, concepția și designul sunt doar două aspecte, felul în este „livrată” experiența este alt aspect: de exemplu pentru ambalaje deosebite se poate folosi bugetul de marketing, mai degrabă decât cel de ambalare și livrare, mai ales când produsele pot avea impact în social media. Industria Food&Beverage este mai predispusă să-și găsească concurenți printre influenți și celebrități, de asemenea, piața influencerilor virtuali nu mai poate fi ignorată în viitorul apropiat – este un domeniu care merge foarte bine cu rețelele sociale. Barierele se șterg când branduri de alimente se împletesc cu o industrie complet opusă, de exemplu brandurile de retail care creează produse alimentare: totul însă cu un singur scop – conectare cu consumatorul. Trendul delivery este încă ascendent, pe creștere este situat și numărul de ghost kitchens. Cel mai de temut concurent sunt brandurile virtuale pentru care nu există limitări în dezvoltare: crearea de food courts virtuale de unde se pot comanda produse de la diferite branduri care să fie livrate în aceeași comandă.
Deși aceste trenduri par a fi îndepărtate de realitatea din țara noastră, punctul comun rămâne recrutarea și retenția personalului. Asistăm astfel la o perspectivă asupra calificării prin simplificare; personal care se remarcă prin personalitate și atitudine, oameni care se așteaptă să fie apreciați și susținuți de angajator. Ca ultimă soluție nu este închiriere de echipamente de gătit, chiar trebuie luate în considerare studiile care spun că 80% din operațiunile din bucătărie pot fi preluate de roboți, apelând la inovații tehnologice sau livrări cu drona către posturi de unde se pot ridica comenzile în numai 15 minute de la plasare. De reținut ar fi faptul că nu tehnologia impresionează oaspetele, ci ceea ce faci cu ea, cum creezi acea experiență potrivită fiecărui oaspete în parte.
Aceasta a fost cea de-a 6-a ediție a Conferinței HORA, iar prezența a peste 200 de participanți, precum și a tuturor autorităților invitate, ne dau încrederea că suntem un sector esențial nu doar la nivel declarativ, că înțeleg din ce în ce mai mulți cât de important este să fim împreună, să ne adunăm la aceeași masă cât mai mulți din breaslă și să facem și schimb de experiență, dar să ne și implicăm în problemele reale ale industriei.
Cmentariile sunt închise