Prima zi din cadrul conferintelor Think Food a reunit, pentru doua sesiuni de discutii despre perspectivele industriei agroalimentare in 2015, reprezentanti ai societatii civile, institutiilor statului, asociatiilor si companiilor din industria alimentara. Primul panel a abordat tema strategiei agroalimentare a Romaniei si rolul industriei si al autoritatilor in protectia sanatatii si intereselor consumatorului, iar, in al doilea panel, provocarile industriei: vulnerabilitatile fiscale, financiare si contextuale.
Au participat la dezbateri: Daniel Botanoiu, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Mihai Visan, director executiv Romalimenta, Marius Dunca, presedinte Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, dr. Corina Zugravu, cercetator la Institutul National pentru Sanatate Publica si Dorin Cojocaru, presedintele APRIL.
Din dezbaterile avute in cadrul celor doua conferinte, concluzia care se detaseaza este nevoia de comunicare intre actorii industriei pentru o dezvoltare sustenabila care sa corespunda nevoilor lor si exigentelor noului consumator.
In timpul celor doua sesiuni s-au dezbatut teme privind strategia pentru dezvoltarea pietei, dar si calitatea si siguranta alimentelor. Concluziile celor doua sesiuni pot fi rezumate la nevoia industriei de a fi sustinuta printr-o coordonare si o reglementare mai buna, mai ales in zona organismelor de control, dar si de o mai buna comunicare intre principalii actori.
In ceea ce priveste preferintele consumatorului autohton, studiile arata ca exista contradictii in cerintele oamenilor: doresc termene mari de valabilitate, dar in egala masura vor ca produsele sa fie proaspete; sa fie ieftine, dar bune, fara aditivi, dar cu un aspect placut. Insa studiile identifica un nou tip de consumator care intelege si apreciaza calitatile si proprietatile alimentelor, insa comportamentul lui cotidian nu reflecta nivelul de informare.
A doua parte a evenimentului are loc astazi, 29 ianuarie a.c., avand in prima parte a zilei o serie de conferinte pentru specialistii in comunicare despre provocarile cu care se confrunta in industria alimentara. Seara publicul poate intra in discutie cu medici, nutritionisti, psihologi, care vor vorbi despre hrana din diferite perspective. Printre vorbitori se numara: Aurora Liiceanu, psiholog, Simona Tivadar, medic nutritionist, Pavel Chirila, medic si fondatorul Naturalia si al clinicii Nera, doctor Florin Ioan Balanica, consultant personal de sanatate, Willy Shuster, biogospodar, Monica Stroe, sociolog, Larisa Petrini, health coach, Cristina Mazilu, redactor-sef Good Food.
Food&Bar este partener media al evenimentului.
Cmentariile sunt închise