Cooking show pentru masa de prânz susținut de trei chefi celebri la Salonul de Gastronomie

În deschiderea Salonului de Gastronomie din cadrul festivalului Sărbătoarea Gustului, doi Chefi francezi şi unul român s-au întâlnit într-un cooking show menit să transmită tinerilor din marile companii importanţa mesei de prânz în timpul orelor de lucru.

Alain Alexanian (Chef cu o stea Michelin, Chef Executiv pentru Bocuse d’Or; Chef co-organizator – Sirha Green Franţa) împreună cu Christophe Geoffroy (Chef şi Copreşedinte la Les Chefs Cuisiniers du Monde) şi Chef FOA (food designer la Flavours, cantinele Stradale şi Biutiful, realizator de show-uri culinare TV) şi-au arătat măiestria în realizarea unui meniu de prânz din regiunea Lyon, realizat cu ingrediente româneşti, cumpărate direct de la producători locali.

Cei care au venit să ia prânzul la cantina din incinta clădirilor de birouri adiacente World Trade Center au fost întâmpinaţi de cei trei Chefi care i-au servit cu feluri de mâncare gătite à la carte, inspirate din regiunea Lyon, capitala mondială a gastronomiei.

“Suntem aici pentru a le transmite tinerilor români că masa de prânz nu trebuie ratată, indiferent de deadline-urile şi îndatoririle de serviciu. Prânzul poate fi simplu, rapid, natural şi hrănitor, realizat cu ingrediente care ne ajută să rămânem plini de energie în munca pe care o realizăm. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez alături de Chef FOA şi echipa lui şi, împreună, să transmitem un mesaj puternic în rândul tinerilor corporatişti. Bucătăria nu are frontiere, bariere de limbă sau cultură. Cu atât mai mult cu cât totul devine mai creativ şi mai plin de inspiraţie atunci când eşti deschis spre tradiţii şi ingrediente locale”, a subliniat Chef Alain Alexanian.

„Ne dorim să pornim o conversaţie cât mai largă în rândul angajaţilor români despre cât de important este să nu ratezi masa de prânz, oferindu-le în acelaşi timp exemple concrete cu ceea ce pot mânca, astfel încât prânzul să fie echilibrat, să fie un moment plăcut, petrecut alături de colegi. Pe de altă parte, vrem să transmitem angajatorilor că au instrumente eficiente pentru a contribui la sănătatea şi starea de bine a angajaţilor, cu ajutorul cardurilor şi tichetelor de masă“, au spus reprezentanţi ai companiei Up România, companie care a susținut acest eveniment.

Cei doi Chefi francezi, împreună cu alţi chefi internaţionali, pot fi văzuţi în zilele de 16 şi 17 Mai la Salonul de Gastronomie, în cadrul World Trade Center, Sala Plaza. Şi în ediția din acest an, o serie de Chefi renumiţi la nivel internaţional vor împărtăşi din experienţa lor în cadrul demonstraţiilor culinare care vor fi organizate în cadrul evenimentului.

Salonul de Gastronomie este un eveniment integrant al festivalului Sarbătoarea Gustului, aflat la ediția a IX-a şi organizat în cadrul sezonului cultural România – Franţa.

Festivalul cuprinde o serie de evenimente desfășurate în școli, universități, restaurante și hoteluri, hypermarket-uri și târguri de alimentație și promovează meseriile din industria HoReCa şi din alimentaţie.

Programul complet al Salonului Gastronomiei îl puteţi consulta aici:

https://sarbatoarea-gustului.ro/salon-de-gastronomie/

 

Cmentariile sunt închise