Cosmin Dragomir, Domeniul Bogdan și Federația Națională A Degustătorilor Autorizați într-o campanie editorială inedită
Jurnalistul Cosmin Dragomir împreună cu Domeniul Bogdan și Federația Națională a Degustătorilor Autorizați (FNDA) au demarat o campanie publicistică prin care se dorește promovarea tinerilor chefi de azi cu potențial să ajungă marii chefi de mâine. Seria de interviuri-chestionar va fi publicată pe blogul lui Cosmin Dragomir, iar la finalul campaniei, unul dintre chefii participanți va câștiga un curs de somelier oferit de FNDA prin tragere la sorți sau după votul publicului.
Domeniul Bogdan și-a dorit ca prin acest demers să ajute bucătarii și să le ofere acces la mai multe cunoștințe despre degustarea vinurilor, marcând angajamentul comun față de calitate, autenticitate și îmbunătățirea experienței culinare în ansamblu. Filosofia Domeniul Bogdan este axată pe producția de vinuri excepționale prin metode și tehnici din biodinamică, iar acest aspect se aliniază cu dorința bucătarilor de a pune în valoare ingrediente locale, de sezon. Așa cum Domeniul Bogdan creează vinuri cu personalitate, la fel și noile generații de chefi își propun ca preparatele lor să reflecte viziunea și noile tendințe.
“În urmă cu mai mult de zece ani, pe când la televizor vedeai doar o mână de chefi, mi-am dat seamă că în țară sunt mii și că, unii dintre ei sunt foarte buni dar nu au parte de promovare. I-am căutat și am scris despre ei. Cu mulți am rămas prieten, cu unii chiar la cataramă. Acum, prin această inițiativă susținută de Domeniul Bogdan și FNDA, mă întorc cumva la începuturi și încerc să promovez o nouă generație de chefi cu potențial sau care deja performează. Sunt chefi astăzi, dar mulți dintre ei or să fie marii chefi de mâine. Am o listă care conține deja câteva zeci de nume, mulți dintre ei fiind recomandați de chefi sau operatori Horeca cu experiență. Sper ca această campanie editorială să le fie de folos. Menționez că toți cei intervievați vor răspunde la același set de întrebări. Aștept și alți actori comerciali – în special din HoReCa să se alăture demersului”, declară Cosmin Dragomir.
La fel cum abordarea holistică a agriculturii biodinamice permite terroir-ului să se exprime, o armonie din texturi și gusturi nu poate fi pusă în valoare decât prin felul în care se completează mâncarea și vinul. Punctul comun pentru producătorii de vin și chefi rămâne întotdeauna dorința de a evidenția importanța influențelor unice ale acestui terroir în crearea de experiențe. Domeniului Bogdan se angajează prin acest proiect să contribuie la integrarea felului în care selecția atentă, cultivarea și combinarea ingredientelor completează o călătorie culinară armonioasă.
“Îl știm pe Cosmin Dragomir din vremea în care foarte puțini scriau despre mâncare. El a făcut şi face mereu asta cu pasiune, talent și poftă. Când nu scrie, mănâncă și bea. Citește şi face planuri. Ba să mai scrie o carte, de data asta despre ciorba de burtă, ba să finalizeze Enciclopedia Sarmalelor – e neobosit, plin de idei, înconjurat de oameni faini. Genul care îşi bagă nasul peste tot, dar cu folos. Mai ales în oalele cu mâncare şi paharele cu vin. Așa că, atunci când am auzit despre noul lui proiect, prin care vrea să promoveze noua generație de chefi ai României, am zis imediat «Prezent!». Pentru că ne place ideea, pentru că și noi iubim chefii talentați ai României și credem că viitorul îl fac oamenii faini din jurul nostru. Abia așteptăm poveștile lor! Neapărat de savurat la un pahar cu vin de la Domeniul Bogdan”, declară Oana Stan, director de marketing Domeniul Bogdan.
“Mă bucură foarte mult inițiativa colegului Cosmin Dragomir, căruia îi mulțumesc pentru includerea în această campanie de promovare a tinerilor Chefi, deoarece obiectul de activitate al FNDA prevede și răspândirea analizelor senzoriale în rândului personalului care deservește ospitalitatea din domeniul HORECA. Sunt convins că putem să ne aducem aportul la creșterea calității produselor prin ridicarea calității ingredientelor dar și prin aplicațiile diferite, foarte utile, pentru un control precis al conservabilității calității alimentelor ,” adaugă Marian Timofti, președinte FNDA.
Domeniul Bogdan a pornit la drum în anul 2011, odată cu plantarea viilor care se întind pe 154 hectare în Dobrogea, în cunoscuta podgorie Murfatlar D.O.C., în apropiere de satul Peștera – zonă cu tradiție în cultivarea strugurilor încă din antichitate. S-au orientat pe cultivarea întregii suprafețe după principiile agriculturii biodinamice – sistemul de cultură cu cea mai accentuată abordare holistică, astfel luând ființă prima fermă viticolă biodinamică din România. Respectul pentru Viață în toate formele ei este baza filozofiei lor: respect pentru Natură, pentru Pământ, plante, animale, insecte, pentru mediul înconjurător, pentru oamenii care lucrează în fermă și nu în ultimul rând, pentru oamenii care consumă vinurile. Intenția declarată Domeniul Bogdan este integrarea agriculturii biodinamice cu cele mai noi tehnologii de producere a vinului, pentru a produce vinuri de excepție: Certificarea de Ecologic a Domeniului Bogdan, a fost obținută în 2016, de la Austria Bio Garantie, organism de Inspecție și Certificare activ încă din 1994.
Federația Națională A Degustătorilor Autorizați este un organismul care aduce laolaltă experți din HORECA, agronomie, comunicare, chimie alimentară și alte domenii conexe alimentației publice, români și străini, pentru a genera cel mai mare volum de informații de specialitate disponibil până acum pe piața românească. FNDA tratează degustarea ca artă care se pune în slujba educației, iar prin cursurile pe care le organizează își propune să disemineze cunoștințele în societate, pentru a promova consumul de produse de calitate
Cmentariile sunt închise