Cramele din Dealu Mare: inițiativă de creare a primului “superbrand” de vinuri românești
Zece crame cu istorie și experiență din Dealu Mare s-au asociat pentru a iniția primul sistem colectiv privat de garantare a calității superioare în domeniul vinului din România, inspirat din practicile unor regiuni viticole de prestigiu din țări cu îndelungată istorie viticolă.
Noul sistem se bazează pe un set autoimpus de criterii restrictive de producție în vie și în cramă (mai dur decât legislația în vigoare), însoțit de mecanisme de verificare transparente. Fondatorii își propun includerea acestor criterii în legislația regională specifică, pentru a pune în valoare caracteristicile deosebite ale acestei zone.
Un însemn grafic special va fi atașat pe sticle pentru a semnaliza consumatorilor calitatea deosebită. Vinurile realizate cu îndeplinirea acestor condiții restrictive vor putea fi recunoscute pe piață printr-un însemn special al Asociației, care va fi afișat pe sticle. Aceste marcaje speciale vor fi putea fi folosite doar de către cramele și doar pe loturile de vin care respectă întocmai regulile. Pentru a primi certificarea, cramele au obligația de a se supune controalelor Asociației și de a îndeplini standarde olfactive și gustative superioare, înainte de lansarea produselor pe piață. Scopul este transmiterea către publicul consumator a unui mesaj de încredere în format omogen, simplu de observat și ușor de înțeles.
Vor apărea, ca urmare a acestei inițiative, noi reguli pentru clasificarea vinurilor ca D(enumire de) O(rigine) C(ontrolată) simplă: ele vizează, în primul rând, micșorarea voluntară a cantităților produse la hectar, până la cele mai mici niveluri din România, la anumite soiuri, în vederea obținerii unei calități cât mai ridicate.
Suplimentar clasificării DOC, apar, însă, și trei noi niveluri superioare de calitate – toate, exclusiv pentru vinuri roșii și axate pe utilizarea în proporție de cel puțin 25% a soiului reprezentativ pentru regiune – Feteasca neagră. Respectând această condiție, acest soi poate fi amestecat exclusiv cu Merlot și/sau Cabernet Sauvignon – cu condiția ca vița-de-vie din care provin strugurii să aibă vârsta de cel puțin 7 ani iar cantitățile maxime admise la hectar să fie chiar și mai mici decât în cazul vinurilor clasificate ca DOC simplă.
Printre condițiile cele mai importante pentru obținerea clasificărilor superioare se numără:
- la DOCG Garantată – maturare de cel puțin 8 luni în butoaie de lemn, urmată de cel puțin 12 luni de învechire la sticlă;
- la DOCG Rezerva – maturare de cel puțin 12 luni în butoaie de lemn, urmată de învechire de cel puțin 3 ani la sticlă;
- la DOCG Rezerva Specială – cel puțin 18 luni de maturare în butoaie de lemn și cel puțin 4 ani de învechire la sticlă.
“Crearea unei mărci de certificare superioară, colectivă, pentru vinurile din Dealu Mare, este o evoluție necesară care reflectă atât maturizarea cramelor din regiune cât și nevoia pieței de a primi produse care să beneficieze de garanții suplimentare față de cele oferite în prezent prin actuala lege. Acest sistem de reguli are ca scop promovarea trăsăturilor specifice care fac din această zonă viticolă una deosebit de valoroasă”, anunță Asociația Producătorilor de Vin din Dealu Mare.
Inițiativa a venit pe fondul unuia dintre cei mai dificili ani viticoli din istoria consemnată a regiunii, din punct de vedere cantitativ – cu o diminuare a producției între 40 și 85% la unele soiuri, din cauza a două episoade de grindină din primăvara lui 2019, urmate de secetă în vară. Aceste condiții meteorologice au condus la obținerea uneia dintre cele mai mici cantități de vin din istoria documentată a regiunii – dar de o calitate deosebit de bună.
Cramele cele mai afectate au fost:
Tohani – minus 65%;
Davino – minus 60%;
Viile Metamorfosis – 75% diminuare a producției în viile de la Valea Urloi (Urlați) și 50% în viile de la Năieni – Fințești
Aurelia Vișinescu Wines – diminuare cu 51% – 72% față de 2018, în funcție de parcele (procente locale cuprinse între 51% și 72%);
SERVE – 45% scădere a producției de pe cele 65 de hectare (cu pierderi între 90% și 15%, pe diferite parcele);
Budureasca – minus 40%;
LacertA – recoltă cu 30% mai mică decât în 2018.
Inițiatorii noului sistem de certificare – producători reprezentativi din regiune: Apogeum, Aurelia Vișinescu, Budureasca, Dagon Clan, Davino, LacertA, Licorna Winehouse, SERVE, Tohani România și Viile Metamorfosis. Ele au generat, împreună, o cifră de afaceri de peste 30 milioane de Euro anual și peste 5 milioane de sticle vândute anul trecut.
Potrivit fondatorilor, proiectul este deschis tuturor producătorilor din regiune care acceptă să își asume obligațiile în comun stabilite.
Cmentariile sunt închise