Domeniul Muntean a lansat prima sa gama de vinuri: Zana Verde, Zana Roza si Zana Purpurie
Domeniul Muntean, casa de vinuri fondata la inceputul acestui an de Dan Muntean, a lansat prima gama de vinuri proprii: Zana Verde (Sauvignon Blanc, 2016), Zana Roza (Merlot Rose, 2016) si Zana Purpurie (Cabernet Sauvignon, 2015). Vinurile sunt deja disponibilea in reteaua Horeca, precum si in magazine specializate.
„Suntem bucurosi ca inca din primul an de activitate am adaugat in portofoliul nostru si o gama proprie de vinuri, care sa stea alaturi de vinurile caselor prestigioase pe care le reprezentam. Ne-am dorit sa fie soiuri cunoscute si apreciate de consumatorii romani, care se diferentiaza prin terroir, viziunea oenologului si nu in ultimul rand, prin povestea si istoria lor. Filozofia noastra este aceea ca pentru a supravietui in aceasta industrie in care concurenta este mare, trebuie sa arati individialitate si personalitate. Daca vinul nu poate spune o poveste frumoasa atat in pahar, cat si pe eticheta, mesajul lui va fi repede uitat. De aceea, am ales ca vinurile noastre sa poarte nume de zane, pentru ca ele reprezinta un simbol profund al mitologiei romanesti. Ne bucuram, ca deja au fost primite cu mult entuziasm in piata”, a declarat Dan Muntean, fondatorul Domeniul Muntean.
Zana Verde este un Sauvignon Blanc obtinut din recolta anului 2016, podgoria Dealu Mare. Primul vin alb produs de Domeniul Muntean se remarca printr-un stil aromatic specific vinurilor din Lumea Noua, fructuozitate ridicata si aciditate placuta.
„Terroir-ul ii confera acestui vin un caracter unic. Via noastra a fost plantata in 2004 si a ajuns la maturitate, astfel ca Sauvignon Blanc-ul isi gaseste casa buna si in Dealu Mare, o zona viticola cunoscuta drept patria vinurilor rosii. Zana Verde este si unul dintre cele mai seci vinuri de pe piata, intrucat am reusit sa ducem procesul de fermentare aproape pana la capat, astfel ca in compozitia lui se regasesc doar 0,8 grame de zahar rezidual pe litru”, a declarat Marius Bratu, Somelier si Sales & Marketing Manager Domeniul Muntean.
Zana Roza (termen arhaic) este un rose obtinut din soiul Merlot, din recolta anului 2016, care se remarca printr-o corpolenta mai ridicata fata de alte rose-uri si prin arome de fructe rosii, capsuni, zmeura.
Zana Purpurie este un Cabernet Sauvignon obtinut din struguri din recolta anului 2015, din zona viticola Dealu Mare.
„Vinul rosu al gamei noastre este un Cabernet Sauvignon foarte reprezentativ pentru Dealu Mare, zona viticola recunoscuta pentru acest soi, fiind pozitionata la aceeasi latitudine cu zona Bordeaux (unde 90% din soiuri sunt Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc si Merlot). Zana Purpurie este un vin in care interventia oenologului a fost minima, obtinut din struguri recoltati manual, procesati prin zdrobire, fermentat la tancuri de inox, care a trecut printr-o maturare la sticla timp de 6 luni, pentru a imblanzi taninurile”, a adaugat Marius Bratu.
Domeniul Muntean este o casa de vinuri fondata de antreprenorul Dan Muntean, care are o experienta de peste 30 de ani in industria vinului. Compania produce vinuri proprii si importa branduri celebre de vin din Europa – Grupul Gerard Bertrand, Grupul Pesquera Alejandro Fernandez, Dr. Loosen, Villa Wolf, Ciela e Terra -, cat si din Lumea Noua – Luis Felipe Edwards si Seifried.
Cmentariile sunt închise