Dragos Petrescu, HORA: “Anul trecut, industria ospitalitatii a crescut cu 19%. Avem o legislatie avantajoasa, dar mai avem multe de imbunatatit”
Concluziile primei editii a Romanian Hospitality Conference, “Noua Ordine din HoReCa. Tendinte si provocari”
Prima editie a Romanian Hospitality Conference, cu tema “Noua Ordine din HoReCa. Tendinte si provocari”, eveniment organizat de HORA, a reunit peste 200 de participanti, proprietari si top management din HoReCa si industrii conexe.
Amplul program al conferintei a cuprins patru paneluri de discutii, in care s-au dezbatut subiecte precum: starea actuala a sectorului din punct de vedere economic, provocarile si oportunitatile din industrie, impactul celor mai noi reglementari legislative, identificarea celor mai noi tendinte la nivel european, adaptarea business-ului la era digitala, precum si exemple ale unor business-uri de succes.
Dragos Petrescu, Presedinte HORA, a subliniat, in cuvantul de deschidere al evenimentului, importanta existentei unei entitati care sa protejeze operatorii din industria ospitalitatii si sa mentina relatia cu autoritatile si institutiile de reglementare in domeniu. „Astazi suntem intr-un moment istoric, in care operatorii si investitorii din industrie trebuie sa investeasca si au sanse sa faca acest lucru. Anul trecut, industria ospitalitatii a crescut cu 19%. Avem un cadru economic stabil si regulile de piata sunt bine setate. Avem o legislatie avantajoasa, dar mai avem multe de imbunatatit. Din punct de vedere fiscal, din punct de vedere al investitiei, stam foarte bine. Trebuie sa protejam industria si nu o protejam daca stam fiecare in restaurantul lui. Trebuie sa colaboram. In prezent, HORA numara 63 de membri si ne-am propus ca pana la finalul acestui an sa avem 100 de membri. Ca si cifra de afaceri, cei 100 de membri ar cumula circa 400 milioane de euro, ceea ce reprezinta aproape 25% din cifra de afaceri a intregului segment Horeca”, a spus Dragos Petrescu, presedintele Hora Romania.
Piata Horeca: 10 miliarde de lei, in 2015
In ceea ce priveste valoarea pietei Horeca, Tinu Sebesanu, a oferit in premiera, in cadrul conferintei, un overview al acesteia, datele disponibile fiind aferente anului 2015. Potrivit datelor centralizate de TrendHospitality, piata romaneasca de Horeca a atins in 2015 valoarea de peste 10 miliarde lei, respectiv circa 2,2 miliarde euro, reprezentand cifra de afaceri cumulata a peste 25.000 de operatori la nivel national, iar in industrie lucreaza peste 100.000 de persoane.
O noua strategie de promovare a tarii
Primul panel, moderat de Daniel Mischie, COO City Grill Group, a avut ca subiect principal provocarile si oportunitatile sectorului ospitalitatii, invitatii fiind Mircea Dobre, Ministrul Turismului, Dragos Anastasiu, General Manager Eurolines Group, Florin Jianu, Presedintele CNIPMMR. Avand in vedere ca ospitalitatea este unul dintre principalele motoare generatoare de turism national, imagine de tara si, implicit, dezvoltare economica, dezbaterile au vizat in principal starea actuala si reala a lucrurilor din acest segment, una dintre cele mai mari provocari fiind legata de personalul calificat, de necesitatea unor scoli profesionale in domeniu. In premiera, Ministrul Turismului a anuntat ca exista un proiect in acest sens, si anume deschiderea unui centru de pregatire profesionala la Busteni.
De asemenea, acesta a precizat ca in prezent Ministerul Turismului lucreaza la o strategie de promovare a tarii, impreuna cu operatorii privati.
Impozitarea mixta, provocarea firmelor din Horeca ce desfasoara, simultan, si alte activitati
Cel de-al doilea panel, avandu-i ca speakeri pe Bogdan Stan – Presedinte ANAF, Gabriel Biris – avocat si consultant fiscal, Eugen Orlando Teodorovici – senator PSD, Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital si Comisia pentru afaceri Europene si ca moderator pe Ion Biris, Co-Proprietar Loft, a fost dedicat celor mai recente reglementari legislative si fiscale, care au influentat puternic industria Horeca in ultimii ani. De la Legea antifumat, impozitul pe bacsis, normele impuse de ISU si pana la impozitul specific, s-a discutat aprins, mai ales avand in vedere surpriza publicarii normelor metodologice de aplicare a acestui impozit chiar vineri, 14 aprilie a.c.
“Normele metodologice publicate vineri, 14 aprilie 2017, stabilesc o impozitare mixta pentru firmele ce desfasoara, simultan, si alte activitati, pe langa cele din domeniul cazarii sau alimentatiei publice. Cred ca aici va fi provocarea, va trebui ca operatorii Horeca sa specifice foarte clar si detaliat ce cheltuieli sunt aferente impozitului specific si ce cheltuieli sunt aferente impozitului pe profit. Aici depinde de dumneavoastra”, a precizat Bogdan Stan – Presedinte ANAF.
Care sunt tendintele consumerismului si cat de mare e influenta digital-ului in industria Horeca
Invitatul special al acestei prime editii a Romanian Hospitality Conference, cu tema “Noua Ordine din HoReCa. Tendinte si provocari” a fost analistul Dr. David Bosshart, CEO Gottlieb Duttweiler Institute for Economic and Social Studies (GDI) din Elvetia, care a vorbit audientei din Romania despre tendintele consumerismului si despre piata de servicii din segmentul Horeca. Potrivit acestuia, principalele tendinte observate la nivel mondial se refera in principal la provenienta alimentelor si evolutia tehnogiei, care influenteaza major industria Horeca. Referitor la atuurile pe care Romania ar putea miza pentru a atrage turisti straini, analistul elvetian a precizat ca unul dintre acestea este reprezentat de vinurile locale.
Sudii de caz: Povestile unora dintre cele mai frumoase business-uri de la noi
Panelul al treilea a adus in atentia audientei unele dintre cele mai frumoase povesti de business de la noi. Radu Savopol, creatorul 5 To Go, a povestit despre succesul acestei retele, despre francize, dar si despre noul sau proiect, Dialog Social Bar, un concept ce va fi deschis in zona Piata Rosetti si va oferi, printre altele, mancare simpla si gustoasa. La randul sau, Calin Ionescu, COO Pizza Hut, PHD, Paul, KFC, Cinnabon, Hard Rock Cafe, a vorbit despre extinderea internationala a retelei KFC, startul fiind dat la finalul lunii martie prin deschiderea unei prime lcoatii in Verona, Italia, dar si despre importanta fidelizarii angajatilor prin promovarea din interior, in timp ce Horia Szabo, Marketing Manager la Conacul Archia, a sustinut cu tarie ca omul trebuie sa ajunga in fata brandului pentru a atrage consumatorii de azi.
Mihai Popescu, Designer & Proprietar Fratelli, a detaliat povestea inceputa in atelierul Twins Studio si transformata in Biutiful, Fratelli sau Uanderful si a facut diferenta dintre standardele din bucatarie si standardele care tin de design-ul unui local. Dan Isai, Ceo Salad Box, a evidentiat importanta timing-ului in lansarea unui business, avand in vedere ca afacerea Salad Box are in prezent 50 de locatii pe piata romaneasca si s-a lansat deja in strainatate de ceva timp, iar planurile de viitor vizeaza continuarea expansiunii atat in tara cat si in alte tari.
Industria Horeca, in era digitala: Aplicatiile se dezvolta pe baza unor nevoi, nu de dragul tehnologiei
Evenimentul a fost incheiat de cei care “reprezinta” tehnologia, care nu inlocuieste, ci faciliteaza munca angajatilor din Horeca. Desi online-ul este viitorul, nu se va exclude niciodata complet offline-ul, mai ales ca aplicatiile se dezvolta pe baza unor nevoi, nu de dragul tehnologiei, sunt concluziile desprinse din panelul sustinut de catre Alexandru Vlad, CEO Selgros, Mihai Paun, CEO Bringo, Bogdan Stanciu, Managing Director Breeze, Radu Balaceanu, Country Manager foodpanda Romania si Tatiana Voytsenko, Business Development Director Middle & Eastern Europe la SAP Hybris.
Prima editie a Romanian Hospitality Conference, cu tema “Noua Ordine din HoReCa. Tendinte si provocari”, eveniment organizat de HORA, a avea loc pe data de 19 aprilie 2017, la Sheraton Bucharest Hotel.
Cmentariile sunt închise