GRAMMA Wines vrea să fie mai aproape de clienții săi și anul acesta intră în piața de turism viticol, prin lansarea unui concept special de locuire în vie

GRAMMA Wines, producător local de vinuri din Iași, face bilanțul pentru 2020 și anunță o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei, cea mai mare înregistrată de companie până acum. Pentru anul curent, crama planifică intrarea în piața de turism viticol, prin inaugurarea unei serii de spații concept de locuire – tiny homes premium și deschiderea a două noi săli de degustare și prezentare a vinurilor. Investiția se ridică la peste 1 milion de euro. Similar, crama se extinde cu 3,5 hectare de vie tânără.

Pentru a fi mai aproape de consumatori, în 2020, GRAMMA a lansat „pachetul de autoizolare”, o soluție pentru perioada de pandemie, prin care s-a adresat direct consumatorilor finali. Astfel, o mare parte a vânzărilor au trecut în online, chiar dacă până anul trecut crama vindea în proporție de 80% prin HoReCa.

Cele mai căutate au fost pachetele de trei sau patru sticle de vin, preponderent cele cu soiuri rosé. Coșul mediu de cumpărături a fost de aproximativ 180 de lei, pe toată perioada anului, mai puțin în preajma sărbătorilor când acesta a ajuns la aproximativ 250 de lei. Consumatorii au apreciat în special calitatea produselor, dar și livrarea gratuită a acestora.

„Sunt recunoscător că, deși anul 2020 a fost unul greu pentru mulți dintre noi, am reușit să ne continuăm activitatea într-un ritm bun. Suntem flexibili și ne-am adaptat cu rapiditate situației, mai ales că scopul nostru prioritar este să venim cu soluții concrete pentru clienții noștri. Ne-am orientat puternic către online și așa am ajuns mai ușor pe mesele românilor, chiar și în pandemie. Continuând trendul ascendent pe care ne aflăm, în 2021 avem în vedere extinderea pe piața de turism viticol, o intrare pe care o planificăm de multă vreme. Venim cu un concept premium, prin care să aducem vizitatorilor noștri din cramă o experiență extraordinară, o întâlnire cu natura într-un mod special. Mai mult, anul acesta vom continua extinderea în online, dar și offline prin replantarea a 3,5 hectare de vie. Anul trecut a fost o lecție care ne-a arătat că putem găsi multe soluții fezabile, prin care să ne apropiem de consumatori”, a declarat Marian Olteanu, General Manager GRAMMA Wines.

GRAMMA Wines – turism viticol în stil minimalism, pentru retragerea din cotidian

În 2021, pentru a oferi clienților care vizitează crama o experiență specială, prin spații de locuit și o legătură permanentă cu natura, GRAMMA are în plan deschiderea a opt tiny homes premium. Acestea vor avea, fiecare, o suprafață de 24 de metri utili și vor fi așezate într-o vie proaspăt plantată. Investiția în aceste spații de locuit se ridică la 280.000 de euro.

Conceptul propus de GRAMMA este unul minimalist, inspirat din nevoia de relaxare și de retragere în natură pentru momente de respiro. Aceste căsuțe moderne sunt create în așa fel încât să acomodeze până la două persoane, care vor putea să locuiască aici în regim hotelier. Fiecare dintre cele opt tiny home are dotări exclusiviste precum: piscină, spațiu de dormit sau cameră de zi și dispune de spații vitrate generoase. Căsuțele sunt izolate una față de cealaltă, ceea ce oferă intimitate, confort și interacțiune minimală între turiști.

Mai mult decât atât, în acest an, crama are în plan și renovarea sălii de degustare și prezentare a vinurilor, dar și deschiderea a două noi astfel de săli, după o arhitectură modernă. Sălile de prezentare și degustare sunt mari și au componente de spații exterioare astfel încât interacțiunea vizitatorilor în spațiile comune să fie cât mai redusă. Investiția totală în aceste proiecte se ridică la aproximativ 750.000 de euro.

GRAMMA a înregistrat în 2020 o creștere a cifrei de afaceri de aproximativ 300.000 de lei față de 2019, când a încheiat cu 1,2 milioane de lei, în timp ce profitul pentru anul precedent a fost de 160.000 de lei, față de aproximativ 270.000 de lei în 2019. Pentru 2022, GRAMMA planifică plantarea a încă 7 hectare de vie.

 

Cmentariile sunt închise