Înscrierea în HORA e de azi mai ușoară
HORA este organizația reprezentativă a industriei ospitalității românești, organizație care și-a luat angajamentul de a susține și promova interesele și valorile comune ale membrilor săi, pe plan național și internațional.
HORA a anunțat relansarea site-ului organizației permițând acum o navigare intuitivă pentru a selecta informațiile relevante unui operator Horeca: obiective atinse, planuri de viitor, campanii în care se implică activ și nu în ultimul rând știri. Procesul de înscriere a devenit mai accesibil prin introducerea posibilității de plată online după completarea și trimiterea documentației. Astfel, în HORA se pot înscrie operatori Horeca în calitate de membru ordinar dacă gestionează una din activitățile următoare: restaurant, bar, pub, cafenea, cofetărie, patiserie, club de noapte, hotel, unitate de cazare, unitate de agrement, catering de evenimente; sau membru afiliat dacă societatea administrată furnizează produse și servicii către operatorii Horeca. Aici te poți înscrie.
Prin înscrierea în HORA veți beneficia de expertiza adusă de o comunitate de peste 200 de antreprenori din ospitalitate și acces la echipa administrativă a organizației, oricând dornică să ofere sprijin membrilor noi și celor cu vechime.
De asemenea HORA invită partenerii la deja tradiționalul Power Brunch care are ca scop informarea și încurajarea dezbaterilor și dialogului în jurul unei mese ‘rotunde’. Următorul Power Brunch este programat pe 7 iunie 2022 și are ca tematică Soluții Metro dedicate industriei Horeca.
Inițiativa este susținută și încurajată în cadrul HORA, cu accent pe acele proiecte ale membrilor organizației care au în centrul lor promovarea frumuseții locurilor, a serviciilor și a produselor autentice.
Și cum antreprenorul chibzuit plănuiește din timp, recomandăm să puneți în agenda de toamnă și conferința Națională a Industriei Ospitalității, cea de-a 6-a ediție fiind planificată pe 21 septembrie. La acest eveniment HORA alături de HORECA INSIGHT propun o serie de discuții cu impact semnificativ pentru industrie, sub conceptul Metamorfoza Industriei Horeca Post Pandemie.
Cmentariile sunt închise