Lansarea Ghidului Investitorului în Industria Hotelieră

Într-o perioadă când toată lumea din turism se plânge,  când puțini găsesc căi de ieșire din acest blocaj în care ne aflăm de aproape 2 ani, apariția Ghidului Investitorului în Industria Hotelieră reprezintă apelul către cei din Industria Hotelieră că trebuie să ne concentrăm mai mult pe ceea ce putem face noi, că este nevoie să facem investiții inteligente și bine argumentate pentru a depăși situația actuală și pentru a trece cu turismul românesc la un alt nivel, unul superior și mult mai performant, cu servicii de calitate pe măsura așteptărilor turiștilor actuali.

Pentru a veni în sprijinul hotelierilor, biroul de arhitectură și design interior Picktwo Studio, alături de compania de consultanță și management hotelier Premier Hospitality și cu sprijinul Federației Industriei Hoteliere din România au lansat Ghidul Investitorului în Industria Hotelieră – o lucrare care prezintă procesul de construcție, renovare și deschidere a unui hotel.

 

Autorii Lucian Marinescu și Sebastian Mîndroiu au prezentat în cele peste 250 de pagini ale Ghidului toate aspectele deschiderii și exploatării unui hotel abordând subiecte precum: afilierea la o rețea internațională, realizarea unui concept propriu de hotel, branding și comunicarea unui brand hotelier, proiectarea și autorizarea unui proiect de construcție sau renovare, normativele și legislația în vigoare, construcția și managementul șantierului, organizarea și administrarea personalului, exemple de bugetare și multe altele.

 

Pe lângă etapele fundamentale ale unui proiect, Ghidul prezintă o serie de interviuri și studii de caz ale unor investiții hoteliere de succes din România. Ghidul vine la pachet cu o bogată listă de furnizori și parteneri care pot și vor să susțină proiectele de dezvoltare și reconstrucție ale industriei hoteliere.

 

Ghidul se adresează investitorilor, operatorilor, angajaților sau furnizorilor industriei hoteliere, dar în egală măsură poate fi un material didactic pentru studenții și profesorii de turism din universitățile și liceele din țară și chiar din străinătate.

 

Ghidul Investitorului în Industria Hotelieră va fi distribuit gratuit către membrii FIHR și poate fi descărcat de pe site-ul www.ghidhotel.ro.  

 

Cmentariile sunt închise