#livramacasa: 3 antreprenori din horeca ne spun cum și-au adaptat meniul noilor tendințe de consum
Au trecut aproape două luni de când restaurantele care au decis să rămână deschise își demonstrează capacitatea de adaptare, creativitatea în găsirea soluțiilor salvatoare și rezistența la declinul economic. Pe lângă reorganizarea echipei, căutarea de soluții financiare și adoptarea măsurilor de siguranță pentru clienți și angajați, o preocupare majoră pentru antreprenorii din industrie a fost modificarea meniului pentru serviciul de livrări.
foodpanda, prin campania #livramacasa, ne prezintă poveștile a 3 proprietari de restaurante care și-au adaptat meniul pentru a răspunde schimbărilor în comportamentul de consum al clienților, dar și impactul acestor schimbări asupra afacerii lor.
RIBS Bar&Grill
Giani Manta, proprietarul RIBS activează în industrie din anul 2009, timp în care a fondat localuri precum JAYA Cafe, Jaya Maison sau rețeua The ROOF.
Ideea unui restaurant american autentic, cu specific southwest cuisine s-a născut în 2016, în urma unei călătorii în Statele Unite și a unui stagiu de pregătire în bucătăria sudistă. Astfel, în 2017 a luat naștere RIBS Bar&Grill, singurul restaurant autentic american la vremea aceea. Din 2019, antreprenorul a decis să deschidă prima brutărie americană din România, New Yor Bakers, care în scurt timp a devenit furnizor de chifle de burger pentru 40 de restaurante din București, printre care: Grupul City Grill, Bibo Burgers sau St. Patrick Pub.
Încă de la debutul în lumea restaurantelor, Giani Manta a fost atent la toate schimbărie comportamentului de consum, a căutat oportunități și a exploatat potențialul pieței pentru extinderea afacerilor.
Criza generată de pandemie l-a determinat să închidă temporar 2 dintre restaurantele The ROOF și să regândească modul de funcționare pentru RIBS.
”Pandemia a însemnat pentru noi, la RIBS, restrângerea meniului, păstrând doar coastele și burgerii, scăderea veniturilor cu 70% și serioase întrebări legate de viitor. Am păstrat 30% din personal, am încercat să mărim volumul de livrare, atât prin creșterea bugetului de publicitate, cât și prin deschiderea diviziei de livrare proprie. Volumul livrărilor s-a mărit față de perioada dinaintea pandemiei, dar încasarile sunt insuficiente pentru menținerea unui restaurant cu 650 de locuri”, declară Giani Manta.
Poziționarea pe segmentul family pe care antreprenorul a gândit-o încă de la înființarea RIBS Bar&Grill s-a dovedit a fi benefică și în perioada de izolare, întrucât clienții fideli au continuat să comande masa pentru întreaga familie de la restaurantul amplasat lângă parcul IOR din Titan.
Bistro Dorobanți
De la Diana Stîngă, proprietară a restaurantului Bistro Dorobanți din anul 2013, am aflat că mâncarea gătită continuă să ocupe topul preferințelor clienților săi, în principal familiști. Motiv pentru care a dezvoltat meniul în direcția slow food prin lansarea campaniei promoționale ”Meniul Familiei”.
”În această perioadă am gândit produse potrivite pentru familie, preparate pe care publicul preferă să le comande pentru că se gătesc mai greu acasă. Chiar dacă stăm acasă. nu avem dispoziția necesară să gătim mereu”, spune Diana Stîngă.
De asemenea, activitatea Bisto Dorobanți avea și o componentă de enterntainment, tot pentru familii, pe care Diana și-a dorit să nu o oprească în această perioadă, așa că a mutat-o în mediul online.
„ Atelierele de gătit pentru copii, organizate periodic la Bistro Dorobanți, se desfășoară acum LIVE pe facebook. Mai mult decât oricând, familiile au nevoie de activități care să întrețină o atmosferă veselă în case”, Diana Stîngă.
La Bistro Dorobanți, deși vânzările au scăzut cu 80% de la debutul crizei, restaurantul care livrează exclusiv prin platformele de delivery și-a păstrat toți angajații.
Furgoneta
Furgoneta a pornit în 2016 ca un food truck cu burgeri și hot dog și este deținută în prezent de Mihai Ghiță și Florin Tărăbuță, doi tineri antreprenori cu experienta în piața de tehnologie și software pentru Horeca.
În 2017, Furgoneta a înființat prima bucatarie fixă în zona Buzești, fiind în același timp prezenți cu food truck-ul la principalele evenimente din țară. Înainte de criză, Furgoneta avea 3 locatii fixe, Furgoneta Piața Victoriei, Furgoneta Pipera Plaza și Furgoneta Centrul Vechi, însă locația din Centrul Vechi este acum închisă temporar.
Echipa Furgoneta a rămas activă în proporție de 80-90% pentru livrare și pick-up, iar meniul a fost adaptat și urmează să fie extins, după cum declară Florin Tărăbuță, unul din proprietari.
”Am introdus Burger Box, o cutie specială făcută de noi, care include 8 burgeri și cartofi la un preț special, într-o prezentare apetisantă. Pregătim și o extindere a meniului cu noi rețete de burger, dar și alte produse. În ceea ce privește produsele ready to cook, este un proiect vechi al nostru, dar încă în discuții și cercetare.”
Tot de la Florin am aflat că Furgoneta plănuiește extinderea zonelor de livrare prin plasarea food truck-ului în diverse locatii din Bucuresti.
Prin campania #livramacasa, platforma foodpanda își propune să susțină antreprenorii din industrie, oferind 30% reducere la comandă și transport gratuit la peste 200 de restaurante locale.
Cmentariile sunt închise