Macromex estimează afaceri de 685 milioane lei în 2021, în creștere cu 15%, și lansează o platformă menită să crească performanța locațiilor Horeca

Macromex, unul dintre jucătorii principali din industria alimentară românească, estimează o cifră de afaceri de 685 milioane de lei în 2021, în creștere anuală cu 15%, și lansează platforma horeca.macromex.ro, pentru a sprijini unitățile afectate de criza Covid-19.

„Locațiile Horeca se confruntă astăzi cu o creștere a prețurilor la materiile prime, lipsa personalului, reducerea traficului și o presiune mare venită dinspre consumatori, pentru care experiența offline în Horeca s-a transformat în experiența de a comanda online din locațiile Horeca. Înțelegem dificultatea prin care trece industria Horeca – piața s-a contractat deja cu până la 70% – și ne dorim să sprijinim mai mult jucătorii și partenerii noștri, prin acces la: soluții în tendințele pieței, rețete adaptate fiecărui tip de locație, consultanță în gestionarea afacerii, astfel încât aceștia să își reducă costurile de operare, să reducă timpul de preparare și să crească productivitatea”, declară Albert Davidoglu, CEO, Macromex.

În context, Macromex Horeca își propune să contribuie la creșterea productivității în bucătărie, reducerea pierderilor, scăderea timpilor de preparare a rețetelor.

Noua soluție aduce, pe lângă creșterea semnificativă a productivității pentru meniurile prestabilite, și reducerea pierderilor în bucătărie, elemente care se traduc prin servicii mai ample, cu același nivel al resurselor. Soluția inovatoare reprezintă și o reacție la nivelul exploziv al cererilor online, de livrare, care se adaugă cererilor fizice, în restaurante. Astfel, scad timpii de așteptare pentru clienți, dar și presiunea pe resursele angrenate în Horeca.

Conform analizei Macromex, fiecare meniu pregătit aduce, în comparație cu achiziția individuală a ingredientelor, reducerea timpilor de preparare, reducerea pierderilor, creșterea productivității. Mai mult decât atât, fiecare meniu la cheie din oferta Macromex Horeca aduce și economii de timp, de până la 35 de minute pentru fiecare rețetă preparată.

Noua platformă digitală horeca.macromex.ro regrupează toate soluțiile eficiente și este un produs complex, menit să sprijine afacerile Horeca. Este un ajutor real pentru business și pentru sustenabilitate, prin cele 800 de produse, rețetele la cheie și sfaturile despre eficiența operațională.

Pentru transparență și previzibilitate totală, Macromex Horeca include calculatoare automate de cost. Acestea arată, în funcție de rețetă și de ingrediente, costul real al achiziției și economiile față de ingredientele cumpărate din diverse surse. Pe lângă toate cele de mai sus, pe site-ul horeca.macromex.ro se  găsesc meniuri personalizate pe tipuri de locații, în funcție de specific, de la tradițional, la etnic sau vegetarian, variante de meniuri editabile, predefinite, dar și rețetele complete, adaptate inclusiv pentru comenzile online și livrări.

Macromex este liderul industriei de produse alimentare, pe segmentul de produse congelate, cu un portofoliu extins de branduri precum Edenia, Corso, La Strada, Azuris şi branduri partenere: Philadelphia, La Lorraine, Farm Frites Dr. Oetker (Inedit, Paula), Mars, Haagen Dasz.

Viziunea companiei este de a crea în România o industrie Horeca matură, condusă de inspirație, eficiență si profitabilitate. Astfel, Macromex își asumă misiunea de a furniza soluții pentru fiecare tip de business prin consiliere, portofoliul de produse și tehnologie. Mai multe informații sunt disponibile pe horeca.macromex.ro.

Cmentariile sunt închise