Marinela Ardelean lansează primul volum trilingv dedicat promovării vinului românesc
La 10 ani de la lansarea cărții „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, Marinela Ardelean, expert în vinuri, fondatoarea platformei Wines of Romania și co-organizator al Festivalului RO Wine, a pregătit un nou volum: „50 de vinuri și preparate din România”. Volumul, disponibil în română, italiană și engleză, este unul aniversar și marchează 10 ani de când autoarea se dedică promovării vinului românesc la nivel internațional.
Cartea aduce împreună 50 de crame de top din România, cu unele dintre cele mai reprezentative vinuri din colecțiile lor, și preparate gourmet create de chefi de top precum Ana Consulea, Alexandru Dumitru, Radu Dumitrescu, Marco Favino, Radu Ionescu, Nico Lontras, Emilia Maxim, Nicolai Tand sau de pasionata creatoare de conținut Mihaela Sava „Prăjiturela”.
„Este o carte pe care mi-am dorit să o scriu încă de acum zece ani, de la primul meu volum, în care propuneam vinuri românești alături de preparate italiene, ca o punte între cele două țări pe care le numesc „acasă”. Am asistat în ultimii ani la o renaștere și o reinventare spectaculoasă a gastronomiei în România, am văzut cum chefi care au cutreierat lumea se întorc acasă și valorifică lucrurile pe care le-au învățat, ridicând în același timp gastronomia românească la un alt nivel, lucru care a provocat un val de entuziasm general.
Mi-am dorit să arăt că România s-a așezat în rândul lumii inclusiv din punct de vedere gastronomic și de aceea am ales să fie un volum trilingv. Aveam deja vinuri – și mă bucur că de această dată am ales 50 de vinuri de la 50 de crame, cu multe dintre ele născute din soiuri autohtone – dar eram un pic în urmă, acum 10 ani, cu piața gourmet. Am recuperat o parte din această diferență și acesta este punctul central al cărții”, spune Marinela Ardelean.
„50 de vinuri și preparate din România” este mai mult decât o carte în care se întâlnesc vinul și gastronomia. Pentru pasionați și pentru cei care doresc să înțeleagă profunzimea relației dintre români și vin, un capitol special este dedicat istoriei vinului pe teritoriul României, în care sunt puse în discuție legendele și miturile referitoare la vechimea tradiției enologice. Un alt capitol special este dedicat turismului viticol, unde sunt incluse 12 destinații de top din România, fie deținute de crame, fie aflate în inima unor regiuni viticole.
Potrivit autoarei, cartea surprinde și aspecte legate de universul complex al vinului și, deși este ușor de înțeles că enoturismul este încă la început în România, există deja destinații importante, ușor accesibile, care pot satisface cele mai exigente gusturi, oferind ocazia – și mai ales turiștilor străini – de a descoperi România, frumusețea sa și a oamenilor săi.
„M-am născut în Maramureș, acolo unde ospitalitatea este legea pământului și îmi doresc ca lumea să descopere măcar o parte din ceea ce avem de oferit ca popor. Turismul viticol este extrem de important în viitor, pentru a transforma acest vis în realitate. Nicăieri nu se leagă prietenii și nu se deschid sufletele mai bine decât în jurul mesei, la un pahar cu vin. Despre importanța economică a vinului deja s-au spus multe și nu am de adăugat decât că este o mare șansă pentru toate cramele, dar mai ales pentru cele de mici dimensiuni, care își pot susține eventual întreaga afacere doar din aportul enoturismului. Pe termen lung este important pentru regiuni întregi, pentru toate ramurile economice conexe, pentru comunități și, în general, pentru imaginea României în lume”, adaugă Marinela Ardelean.
Volumul „50 de vinuri și preparate din România” a fost lansat pe 28 noiembrie, într-o conferință de presă organizată la Veneția. Cartea a fost pregătită de Editura Antiga la aceleași standarde la care a fost publicat și primul volum, „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, singura carte românească din secțiunea „Băuturi” nominalizată la Premiile de Excelență Gourmet Cookbook Award.
De asemenea, lansarea oficială a cărții în România a avut loc pe 4 decembrie în București, la Palatul CEC, în prezența a peste 150 de invitați – producători români de vin, reprezentanți ai mediului de business autohton, vedete și personalități culturale. Evenimentul a fost susținut de CEC Bank, AQUA Carpatica, Carrefour România prin programele Deschidem Vinul Românesc și Poftim Branză Românească, Wines of Romania, agenția TOTAL PR și Ukiyo coffee by Hot Pipes Roastery. Printre vorbitori, Dna Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România și Dl Jean Valvis, fondatorul AQUA Carpatica au apreciat importanța unui astfel de volum, o veritabilă carte de vizită pentru România.
„Este un moment extraordinar pentru mine. Mă aflu în poziția din care să le pot spune iubitorilor de vin din toată lumea că România are un potențial enorm, că are deja instrumentele necesare pentru a-l realiza, că suntem aici și avem atât de mult de oferit. Mă bucur să văd efervescența creată în ultima vreme în jurul gastronomiei naționale și regionale, să văd că apar cărți de specialitate tot mai importante, și mă bucur să pot contribui cu un context care include vin și turism, tradiție și istorie.”, a completat autoarea.
Numeroase evenimente de prezentare vor avea loc, în perioada următoare, în mai multe orașe din România și din străinătate, iar cartea va putea fi achiziționată, în curând, dintr-o selecție de magazine Carrefour, librării Cărturești, precum și din magazinele producătorilor de vin care și-au exprimat dorința de a comercializa cartea. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.winesofromania.com.