Meniuri speciale cu preparate autohtone în Luna Gastronomiei Românești

Anul acesta s-a sărbătorit pentru prima dată, pe data de 6 octombrie, Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România. Este o zi institută prin lege, după ce a fost adoptată de Parlament pe 27 martie 2019, la trei ani de la primele demersuri inițiate la Congresul Național de Gastronomie și Vin de Cosmin Dragomir (Gastroart.ro), Chef Nico Lontras (Rare Foods Services) și Cezar Ioan (Vinul.Ro).

Pentru celebrarea acestei zile, pe parcursul întregii toamne, Gastroart.Ro împreună cu mai mulți parteneri a inițiat o serie de evenimente culturale, culinare și enologice, campanii, conferințe și dezbateri despre identitatea națională. Unul dintre acestea este Luna Gastronomiei Românești, o campanie-eveniment care are loc într-o serie de restaurante din București, sectorul 5 – în primă fază, beneficiind de sprijinul Primăriei din acest sector, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”. La invitația organizatorilor, acestea au pregătit meniuri speciale cu preparate românești, semnalizate ca atare și disponibile pe mese, lângă meniurile a la carte, până pe data de 15 noiembrie.

Obiectivul acestei campanii este de a (re)aduce în față bucătăria românească și vinurile autohtone nu doar la toate restaurantele partenere și clienților lor, dar în general, opiniei publice.

Preparate tradiționale populare precum sarmalele cu mămăliguță cu varză, bulzul, saramura de crap, ciorba de burtă, mititeii, fripturile, papanașii, dar și mai puțin gătite în ziua de azi pe scară largă, cum ar fi carcalatele, storceagul, rața din garniță pe păsăt se regăsesc alături de feluri cu o notă modernă fie prin adăugarea de noi ingrediente, fie în prezentare precum florile de dovlecel umplute cu urdă și sos de măsline, batogul de somn afumat în casă cu ou de prepeliță, coliva cu înghețată de colivă pusă într-un fel de  gogoașă de profiterol. Unele dintre acestea au și recomandări de vinuri de asociat.

„Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor este un prilej perfect pentru parteneriate public-private prin care să celebrăm gastronomia românească altfel decât în fața grătarului cu paharul de tulburel în mână. Putem organiza dezbateri, conferințe, expoziții tematice, lansări de carte și multe alte evenimente. Mi-aș dori ca restaurantele să se folosească de acest pretext pentru a prezenta meniuri special concepute pentru această zi”, spune Cosmin Dragomir (Gastroart.ro), organizator al campaniei Luna Gastronomiei Românești, care a sărbătorit Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor, deschizându-și oficial „locanta” personală – Blid,  chiar duminică, 6 octombrie.

 „Am lansat invitația de a face parte din acest proiect-pilot mai multor proprietari și chefi din restaurantele bucureștene nu numai românești, ci și cu alte specificuri culinare și ne bucură că mai mulți au înțeles scopul și utilitatea inițiativei răspunzându-i astfel pozitiv. Pe  măsură ce tot mai mulți factori de decizie din restaurante vor înțelege de ce să promoveze gastronomia românească, sunt convinsă că putem face încă un pas de fixare a ei pe harta valorilor noastre culturale. Este, practic, un win-win pentru toată lumea: sunt aduse în atenția consumatorilor atât mâncăruri tradiționale populare, dar care, poate, nu se mai fac azi în multe dintre bucătăriile citadine, să zicem, precum și preparate care tind să devină uitate. Oamenii au ocazia să le guste, unele fiind disponibile și în promoții speciale. În restaurante este încurajată cererea lor și stimulat consumul.”, precizează Adriana Popescu, coordonator campanie Luna Gastronomiei Românești.

„Și vizitatorii străini din restaurantele de hoteluri, de exemplu, și nu numai, pot lua astfel contact cu bucătăria noastră mai repede. Prin extindere, pe lângă restaurantele din sectorul 5, alte restaurante din alte zone bucureștene au dorit să facă parte din acest proiect. Însă nu toți cei invitați au înțeles, în acest stadiu, campania de față, dar credem că este un pas și sperăm ca, în timp, să creem o comunitate cât mai mare care să susțină gastronomia națională.”  

Preparatele enumerate mai sus sunt doar câteva exemple, toate propunerile de meniuri dedicate Lunii Gastronomiei Românești sunt disponibile pe website-ul www.gourmets5.ro alături de o hartă aproximativă a restaurantelor de sector și de prezentările acestora.

Lista restaurantelor partenere:

  1. Becker Bräu
  2. Mahala restaurant
  3. Aida Bistro
  4. Ivan Pescar & Scrumbia Bar
  5. Champions Sport Bar & Restaurant – JW Marriott
  6. Pavilion Lounge – JW Marriott
  7. Ibis Palatul Parlamentului
  8. Restaurant „La Vioara Roșie”
  9. City Grill Primăverii, City Grill Băneasa, City Grill Covaci
  10. Restaurant Pescăruș
  11. Hanu’ Berarilor Casa Oprea Soare, Hanu’ Berarilor Casa Elena Lupescu

 

Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România se sărbătorește în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie.

Proiectul Luna Gastronomiei Românești este realizat de Asociația Curaj Înainte și  Gastroart.ro, sprijinit de Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache”. Partener media principal: Vinul.Ro.

Cmentariile sunt închise