Moutai – cel mai valoros brand de tărie din lume, cucerește Horeca din România

Moutai

Moutai, cea mai populară și apreciată băutură distilată din China, cu o istorie de peste 2 milenii, își anunță extinderea în România. Producătorul prezent pe piața noastră din 2021, de la deschiderea primului magazin propriu pe Bulevardul Octavian Goga din București, intră acum în meniurile restaurantelor și hotelurilor din țară prin intermediul diviziei de distribuție HoReCa.

Astfel, localurile din România își pot răsfăța clienții cu produsele celui mai valoros brand de tărie din lume, conform raportării organismului independent Brand Finance, care a premiat bautura în fiecare an din 2016.

Moutai este ceea ce chinezii numesc un “Baijiu”, adică o băutură albă (“bai” însemnând “alb”, iar “jiu” “băutură”), cu o istorie de peste 2.000 de ani, produsă exclusiv din ingrediente locale. Distilatul reprezentativ al Chinei, așa cum îl consideră mulți, este realizat din sorg roșu și grâu atent alese în anumite faze ale lunii. Tehnica de producție este una complexă, transmisă din generație, în generație. Fiecare lot este fermentat și distilat de mai multe ori pe an, iar, ulterior, băutura este stocată timp de cinci ani în vase de ceramică, permițând alcoolului să respire și să își dezvolte aromele. După această perioadă, distilatele de bază Moutai trec printr-un proces elaborat de amestecare, unde maeștrii blenderi pun laolaltă diferite producții pentru a obține combinația ideală, caracterizată prin arome echilibrate și rafinate, de plante aromatice, alune prăjite, fructe și ciocolată.

Băutura rezultată în urma acestui proces este incoloră și are o concentrație alcoolică de 53%, extrem de bine integrată în gustul produsului.

În China, Moutai este un brand de țară. Importanța sa datează din timpul Războiului Civil Chinez, când băutura a fost apreciată de către armata roșie și de viitori lideri chinezi, inclusiv Mao Zedong. De la fondarea Republicii Populare Chineze, Moutai a devenit o componentă standard a întâlnirilor diplomatice chinezești. Astăzi, el este consumat atât la eveniment formale, precum întâlnirile diplomatice sau de afaceri, la nivel înalt, dar și în cadrul momentelor în familie.

În România, se găsește o gamă variată de produse, cele mai celebre fiind Moutai Flying Ferry – produsul-fanion, cunoscut ca varianta originală a băuturii distilate, și Moutai Prince, cu o aromă fresh, folosit adesea în cocktailuri. În plus, pe piață, sunt disponibile și edițiile limitate ale Moutai, cum este Moutai Zodiac, ce se remarcă prin ambalajul creativ, inspirat din cele 12 semne zodiacale ale culturii vestice.

„Moutai nu reprezintă doar o băutură de excepție, ci o expresie a identității și tradiției culturale chinezești. De aceea, când am pornit magazinul, am știut că avem un public relevant în comunitatea de chinezi din România și cercurile lor de prieteni și parteneri de afaceri. Am fost însă, surprinși și bucuroși să descoperim că și publicul local este deschis să ne cunoască produsele, cultura și tradițiile. De aceea, acum ne extindem în zona de HoReCa și ne propunem ca produsele noastre să ajungă la cât mai mulți consumatori din întreaga țară”, a declarat Cathy Cao, reprezentant Moutai în România.

Unul dintre primele restaurante care au inclus Moutai în meniul lor este Gramont, din cadrul Suter Palace Heritage Boutique Hotel. Aici, oaspeții se pot bucura atât de produsul iconic Flying Fairy, cât și de cocktailuri pe bază de Moutai Prince.

„La Gramont, suntem mândri să oferim clienților noștri experiența Moutai, ducându-i, astfel, într-o călătorie culturală și gustativă, puternic ancorată în tradiția chinezească. Câteva dintre asocierile preferate ale celor ce ne trec pragul sunt pieptul de rață cu cointreau, legume de sezon, varză de Bruxelles, piure de varză roșie și demiglace realizat cu Moutai sau cocktailul ROA, realizat cu Moutai, Orgeat, lichior de portocale și suc de lime”, a declarat Alexandru Stoian, operator Gramont.

Cmentariile sunt închise