Munca într-un restaurant, printre cele mai stresante locuri de muncă din lume
Un chelner sau un sommelier se numără printre cei mai stresați oameni la locul de muncă, lucrând în mai multă tensiune decât un doctor sau un arhitect, arată un studiu recent. Potrivit unor cercetări realizate la Universitatea de Medicină din Guongzhou, China, chelnerii și asistentele medicale sunt supuși celui mai îndelungat stres în timpul orelor de muncă.
Potrivit studiului la care au luat parte peste 136.000 de persoane timp de trei până la 17 ani, cele mai stresante locuri de muncă sunt cele care combină salariul mic și orele infernale de lucru. În plus, chelnerii din restaurante sunt predispuși și unor afecțiuni cardiace din cauza stresului de la locul de muncă și al obiceiurilor haotice pe care le dezvoltă acolo.
Oamenii de știință spun că nivelul de stres este determinat de cât de în control se simte persoana pe postul pe care lucrează, dar și de respectul pe care îl primește în poziția în care se află. Astfel, oamenii care profesează în medicină sau educație sunt mai degrabă ocoliți de situațiile stresante grație poziției în care se află, în timp ce un job ce implică servirea într-un restaurant vine fără prea multă putere, cu multe cereri și pretenții din partea clienților și ore haotice de muncă. Studiul sugerează că un mai mult control asupra muncii ce o fac și mai multă flexibilitate în ceea ce privește orele de muncă îi poate pe ajuta pe aceștia.
În clasamentul realizat în urma acestui studiu, cel mai expuși la stres sunt chelnerii și asistentele, la extrema cealaltă aflându-se oamenii de știință și arhitecții. Studiul a împărțit meseriile și din punctul de vedere al muncii implicate, doctorii și profesorii fiind incluși la joburi active, iar muncitorii din fabrici la joburi pasive.
Autor: laura.holban@foodandbar.ro
Cmentariile sunt închise