Obor21.ro extinde livrările în șase orașe și în băcănii
Obor21.ro, prima cooperativă țărănească digitală din România, extinde livrarea de carne proaspătă provenită din gospodăriile din nordul Moldovei către șase noi orașe. În plus, în perioada următoare, livrările vor acoperi și stațiunile și orașele de pe litoralul românesc. Comenzile se fac după același principiu, de meatbooking – rezervare înainte de sacrificare – astfel încât carnea să fie livrată proaspătă, în maximum 72 de ore.
Astfel, Obor21.ro face livrări începând din această săptămână, pe lângă București și Ilfov, în Ploiești, Constanța, Galați, Brăila, Buzău și Focșani. De asemenea, pentru sezonul estival, livrările se vor extinde în localitățile de pe întreg litoralul, de la Năvodari până la Vama Veche. Investiția necesară susținerii planurilor de extindere se ridică la peste 20.000 de euro și cuprinde logistica distribuției capilare, investițiile în dezvoltarea platformei și marketingul aferent deschiderii acestor noi zone de distribuție.
Am avut solicitări numeroase de extindere a zonei de livrare, astfel încât am accelerat acest proces în primul trimestru și am reușit să deschidem livrarea în cele 6 orașe, urmând ca planul de extindere să continue până la finalul anului. Estimăm că impactul investițiilor în creșterea capacităților de livrare asupra cifrei de afaceri va fi suficient de puternic încât să ne apropie de obiectivul propus pentru acest an, 300.000 de euro, a precizat Florian Mateiță, cofondator Obor21.ro.
Livrările de carne proaspătă se vor face atât pe segmentul B2C, cât și către B2B, existând o creștere a interesului pentru produsele Obor21.ro în rândul restaurantelor. De altfel, în ciuda restricțiilor care au afectat sectorul HoReCa, segmentul B2B reprezintă 25% din vânzările cooperativei digitale, cu o creștere semnificativă în perioada Paștelui, pe fondul diversificării meniului restaurantelor și extinderii acestora către zona de delivery.
Comenzi cu ridicare din băcănii
Potrivit datelor unui sondaj realizat de Obor21.ro în luna martie, 29% dintre români își doresc să cumpere carne din băcănii și magazine specializate. Mizând pe importanța proximității, Obor21.ro demarează în această săptămânâ și un proiect-pilot cu băcănii din București, prin intermediul cărora clienții vor putea plasa comenzi cu livrare în locațiile respective. Comenzile se vor face prin intermediul unor terminale speciale, plasate în băcănii, iar ridicarea acestora se va face în fiecare zi de joi. Momentan, acest tip de comandă este disponibil în două băcănii din Capitală, urmând ca până la finalul acestui trimestru numărul lor să ajungă la 10.
Media pe comanda plasată din băcănii va fi cel mai probabil mai mică decât cea a comenzilor de pe site, undeva la 50-60%, adică la 100-150 de lei, cu 2-3 produse în coș și o preferință pentru produse din categoria zahana, dar și piese mai greu de găsit în alte magazine, cum sunt cele de oaie/miel și capră/ied. Pe de altă parte, estimările noastre arată că numărul comenzilor plasate prin acest canal va ajunge să reprezinte între 15% si 20% din comenzile totale, fiind un segment strategic de dezvoltare în următoarele 12-18 luni, a mai precizat Florian Mateiță.
Vânzările de Paște, creștere de 240%
Media comenzii în perioada Paștelui – 21- 30 aprilie – s-a menținut în jurul sumei de 240 de lei, pentru clienții care au comandat exclusiv produse de miel și ied, dar a crescut până la 300 de lei pentru clienții care au adăugat în coș și produse din mânzat. De altfel, dacă într-o perioadă obișnuită ponderea produselor din mânzat vândute este de 65% din totalul vânzărilor, în luna aprilie aceasta a scăzut la 25%.
Am avut o creștere de peste 240% în vânzări, față de o perioadă normală, iar față de Paște 2020, creșterea a fost de 30%, pe fondul diversificării portofoliului, dar și a creșterii notorietății conceptului. Am făcut și livrări în afara zonei București/Ilfov, punctual, cât a permis logistica existentă. Din păcate, deși am avut zeci de comenzi din 12 alte orașe – inclusiv zona Moldovei, Ardeal, Banat – nu le-am putut onora pe toate. Anul acesta ne concentrăm pe extindere, astfel încât să putem veni în întâmpinarea tuturor clienților, indiferent de localitate, a mai precizat Florian Mateiță.
Cmentariile sunt închise