Patronatele din turism anunță că vor acționa Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale
Patronatele din turism intenționează să acționeze Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie. Aceasta este data la care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, dar care nu pot fi prestate în condițiile actuale. Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, îndreaptă către faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
În ultimele 24 de ore a aparut în mass-media informația potrivit căreia restaurantele nu se vor deschide începând cu data de 15 iunie, așa cum toată lumea se aștepta, ținând cont de scăderea numărului de persoane infectate cu Covid-19. De altfel, în discursul său de ieri, în care a vorbit despre măsurile care vor fi luate după 15 iunie, președintele Iohannis anunțat deschiderea mall-urilor, însă fără restaurantele din interiorul acestora și fără locurile de joacă, dar nu a spus absolut nimic despre așteptata redeschidere a restaurantelor din hoteluri. În momentul de față clienții au acces, începând cu 1 iunie, doar pe terasele restaurantelor, cu o serie de limitări.
În acest context, perspectiva ca restaurantele din hoteluri să nu se deschidă pe data de 15 iunie, în plin sezon estival și după trei luni de pauză, a șocat întreaga industrie a turismului din România. Dacă această decizie a fost luată pe baza unui studiu real, așa cum se afirmă, ne întrebăm dacă țări precum Grecia, Bulgaria sau Turcia nu au facut acest tip de studiu, în condițiile în care ele au ridicat deja restricțiile pentru restaurante.
„Dacă nu se deschid cel puțin restaurantele hotelurilor pe data de 15 iunie, putem să spunem adio turismului românesc, deoarece sunt peste 500.000 de persoane care dej au achiziționat, începând cu 15 iunie, vacanțe în România ce includ servicii de cazare cu masa, care nu pot fi prestate în aceste condiții. Multe dintre hotelurile din orașe, stațiuni sau de la munte, nu beneficiază de terase care să asigure serviciile pentru toți turiștii cazați, motiv pentru care nu își vor putea desfășura activitatea. În condițiile în care nu au putut funcționa în ultimele trei luni, iar fiecare zi din sezonul care tocmai a început e esențială pentru a minimiza pierderile generate de efectele pandemiei de coronavirus, estimăm că, dacă nu se deschid restaurantele pe data de 15 iunie și se întârzie cel puțin două săptămâni această măsură, mai mult de 70% dintre hotelurile din România vor da faliment”, a declarat Mohammad Murad, Președintele FPTR.
O întârziere a deschiderii restaurantelor după data de 15 iunie pune turismul românesc, în plin sezon estival, într-un dezavantaj uriaș comparativ cu alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții, relaxând măsurile din industria HoReCa.
„În cazul în care nu se va lua decizia deschiderii restaurantelor pe data de 15 iunie, patronatele din turism vor iniția un proces împotriva Guvernului României pentru subminarea economiei naționale”, a mai spus Mohammad Murad, Președinte FPTR.
Cmentariile sunt închise