Piața gourmet Raionul Floreasca se lansează la începutul lunii mai
Grupul Wild Culinary Studio, care operează în prezent brandul Raionul de Pește, va inaugura in luna mai cel mai mare concept din cadrul grupului. Situat in complexul Agora Floreasca din București, Calea Floreasca 111-113, noul concept va funcționa sub denumirea Raionul Floreasca și se va deschide pentru public pe 6 mai 2019.
Această investiție aduce și în București un concept de succes prezent deja sub diferite forme în orașe mari din SUA și vestul Europei (The Plaza Food Hall din New York, Time Out Market din Lisabona, El Nacional din Barcelona sau De Hallen din Amsterdam).
Amenajarea spațiului cu o suprafață de 400 de metri pătrați și o capacitate de 200 de persoane este semnată de studioul LAMA Arhitectura, valoarea investiției ridicându-se la 500.000 de Euro, sumă finanțată de Banca Transilvania.
„Pornind cu Raionul de Pește, din Piața Dorobanți, unde atmosfera de piață a fost unul din atuurile locului, am hotărât să continuăm dezvoltarea în aceeași linie.
Ne-am gândit cum ne-am dori să arate o piață modernă și ce și-ar dori clienții sa găsească într-un astfel de loc – așa am schițat cele șapte concepte care se regăsesc sub acoperișul Raionul Floreasca – stiluri diferite de a găti (pornind de la street food simplu și gustos, până la gastronomie modernă), opțiuni variate de băuturi (de la vinuri și beri artizanale până la rețete clasice de cocktailuri) și soluții ușoare pentru cei care își doresc să cumpere pentru acasă (pește și fructe de mare, legume și fructe, proaspete sau pregătite după cum își dorește orice client).
Așa cum s-a întâmplat în ultimii ani și în alte orașe mari din Occident, piața a devenit un loc în care pe lângă cumpărături poți trăi bucuria de a descoperi – produse, rețete, vinuri noi sau pur și simplu libertatea de a alege.” – Bogdan Meica, Managing Partner Wild Culinary Studio.
Raionul Floreasca integrează șapte concepte diferite din zona de food & beverages:
- Fish & Tricks – Un spațiu destinat gastronomiei de tip Street Food, fenomen care a prins amploare în ultimii ani, cu o bucătărie dedicată.
- Crudo – Un bar de pește si fructe de mare în care se vor servi numai preparate crude, inspirate din culturile gastronomice mediteraneene, japoneze si sud americane.
- The Oyster Bar – Un bar de stridii și șampanie, aprovizionat de trei ori pe săptămână cu stridii din Normandia și vinuri de la mici producători artizanali din regiunea Champagne, Franța.
- 7 The Seafood Kitchen – O zonă de restaurant, cu o bucătărie la vedere și vitrine dedicate de pește, fructe de mare și legume, în care clienții își pot alege ce vor să mănânce cu ajutorul bucătarilor.
- Lost & Found – Un bar de mixologie care va aduce în atenția publicului rețetele clasice de cocktailuri din perioada Golden Age of Cocktails (1880 – 1930) și un magazin de vinuri cu o selecție de etichete românești și de import, selecționate de la mici producători axați pe calitate și nu pe volume.
- Pick Me – Un spațiu dedicat legumelor și fructelor proaspete, furnizate de mici fermieri – gata de luat acasă sau pentru a fi pregătite în salate, pe loc.
- Raionul de Pește – O pescărie axată pe produse din pește și fructe de mare proaspete, de captură, alese din piețe specializate din zona Mediterană, Egee și Adriatică și livrate de trei ori pe săptămână. Pescăria oferă servicii gratuite de filetare și pregătire pentru gătit.
Grupul Wild Culinary Studio, cu capital și acționariat 100% românesc, a înregistrat în anul 2018 o cifră de afaceri de peste două milioane de euro, în creștere cu 10% față de 2017. Format din mai multe entități juridice, acesta operează pe piața locală din 2012 sub brandul Raionul de Pește, derulând activități pe mai multe linii de business. Deschiderea și operarea primului Fish Bar din capitală a avut loc în 2013, în Piața Dorobanți.
Cmentariile sunt închise