Piata de bauturi spirtoase a evoluat si merge in directia corecta, produsele traditionale incep sa-si gaseasca loc in Horeca, in timp ce segmentul de cocktail-uri are nevoie de specialisti
Piata de bauturi spirtoase a evoluat foarte mult in ultimii ani, oferind in prezent aproape orice produs sau ingredient pe care un consumator l-ar cere sau de care un specialist ar avea nevoie, iar ca tendinte de consum, Romania are aceleasi obiceiuri de consum ca in oricare alta piata din Europa. Cele mai mari provocari din piata de bauturi spirtoase se refera, pe de o parte, la lipsa personalului specializat si, pe de alta parta, la readucerea in atentie si promovarea bauturilor spritoase traditionale. Acesta ar fi, pe scurt, rezumatul discutiilor sustinute de speakerii invitati in panelul dedicat bauturilor spirtoase de la editia din acest an a Horeca Next Level – Trenduri Beverages.
“Din punctul de vedere al bauturilor spirtoase, cred ca suntem mult mai aproape de perioada in care aceasta piata se va maturiza si, din propriile observatii, in prezent avem, pe piata locala, aceleasi obiceiuri de consum ca peste tot. Piata a inceput sa se transforme foarte mult de acum cativa ani, iar schimbarile vor continua. In prezent, as spune ca vodca este “vedeta” pietei locale de bauturi spirtoase, un obicei de consum aparut la distanta de doar cativa ani fata de pietele dezvoltate din vestul Europei, deci cu un decalaj foarte mic. A fost si este o “explozie” a consumului de vodca premium si super premium, exista doua-trei branduri consacrate in acest segment care sunt cele mai consumate. Recent, a aparut si ginul, care a inceput sa concureze cu vodca. Vedem deja locatii care isi creeaza propriile meniuri de ginuri, exista chiar meniuri de ginuri acompaniate de meniuri de apa tonica, as spune ca acesta ar fi un nou trend observat pe piata locala, desi se manifesta inca timid. Daca ne mutam atentia spre bar, aici cred ca exista o dorinta mai mare de experimentare si exista o deschidere catre produse nisate. In ceea ce ne priveste strict pe noi, tinand cont de aceste trenduri, am luat decizia de a repozitiona pe piata celebra noastra palinca, cred ca acest produs merita mult mai mult, mai ales ca exista interes, atat din partea strainilor cat si din partea consumatorilor romani. E un produs cunoscut de toata lumea, iar noi am vrut sa-l aducem in piata de Horeca. Proiectul este la inceput, brandul ne apartine – Dom’ Profesor -, si este dezvoltat in colaborare cu Distileriile Bran. Am incercat sa-i cream o noua imagine, astfel ca am venit cu un produs de calitate, intr-o sticla cu design modern, si incercam sa o introducem in viata de noapte, credem ca acolo ii este locul. Este, pana la urma, un produs care ne reprezinta, dar care nu era disponibil in nici un bar, de fapt. Desi este un produs destul de greu sa fie promovat, deoarece in cazul sau piata nefiscalizata are o pondere enorma, este expresia unui trend pe care noi l-am vazut in piata, si in care credem, acela de a veni cu un produs mai specializat”, a declarat Ion Biris, Managing Partner Grupul Loft.
Trendul orientat catre produsele locale, traditionale, aparut in mare parte ca urmare a cresterii cererii din partea consumatorilor, si in special din partea turistilor straini, i-a determinat pe proprietarii Distileriei Bran sa dezvolte o gama larga de astfel de produse, pe care au incercat sa le introduca si in locatiile Horeca, in multe cazuri cu succes.
“Produsul “palinca” a fost lasat intr-un con de umbra mult timp, deoarece, din pacate, pe piata romaneasca exista prea putini producatori autorizati. Practic, in Romania, doar 5% din cei care produc palina sunt autorizati, restul reprezentand piata nefiscalizata. Ne dorim o promovare a produselor locale si noi, producatorii, incercam sa promovam si sa definim termenul palinca ca produs traditional. Insa, incercam sa tinem pasul cu timpurile, oferim produse de calitate, “imbracate” in haine moderna, adaptate zilelelor de azi. Cred ca perceptia consumatorilor romani vizavi de astfel de produse este putin gresita, astfel ca incercam sa le promovam si sa le aratam ca oricare dintre aceste produse poate fi reinterpretat si servit in combinatii inedite. Chiar suntem in discutii cu multi barmani, pentru a intra si pe partea de mixologie cu distilate naturale romanesti. Acum 5-6 ani nici nu ma puteam gandi ca e posibil sa avem listat produsul palinca in locatii exclusiviste. Trebuie sa avem initiativa si curaj, iar de doi ani incoace observam ca tot mai multi antreprenori din Horeca doresc sa aiba in locatiile lor un produs autentic romanesc, pentru ca strainii cer astfel de produse”, a spus Daniel Bran, Distileriile Bran.
In ceea ce priveste segmentul de cocktail-uri, cei doi speakeri care l-au reprezentat au avut aceeasi parere: piata romaneasca se afla inca la inceput, fiind cu mult in urma altor tari, principalele motive care ingreuneaza dezvoltarea acesteia pe plan local fiind reprezentate de puterea de cumparare scazuta, lipsa unei educatii si lipsa unui personal specializat.
“Activez in aceasta piata din 1995, si pot sa spun ca piata locala de cocktail-uri a pornit de la zero, iar in ultimii ani au avut loc foarte multe schimbari, care au facut sa apara si la noi locatii specializate in cocktail-uri. E adevarat ca nu sunt multe, e clar ca suntem inca mult in urma altor tari, din cauza ca ne lipseste cultura de consum, iar puterea de cumparare este scazuta. Iar primul lucru care trebuie inteles este ca, la fel ca in cazul mancarii, daca iti doresti un cocktail bun, el nu are cum sa fie ieftin. Este o realitate. Si acesta este principalul motiv pentru care nu exista in Bucuresti multe locatii specializate care sa poata “trai”, efectiv, numai din cocktail-uri. Insa, sper sa se depaseasca si la noi problemele pietei, si sa se bea si la noi mixuri, cocktail-uri etc. Piata romaneasca este la stadiul de “copilarie”, as spune, mai e mult pana sa apara la noi rom bar, gin bar, sa existe si la noi locatii cu 150-200 de ginuri. Mai avem mult, din multe puncte de vedere”, a declarat Sorin Bostinaru, owner, E3 by Entourage.
La randul sau, Marius Gogoasa, Manager Exqusite Bar Solutions, este de parere ca un pas in directia dezvoltarii pietei romanesti ar fi educarea consumatorilor in ceea ce inseamna un distilat de calitate si iesirea in strainatate a barmanilor romani, pentru a sustine produsele locale.
“Nu avem un nivel de cultura, de consum, nu numai pe cocktail-uri, ci pe intreaga piata de distilate. O realitate a pietei locale este ca avem nevoie de specialisti, pentru ca, fara ei, ramanem o piata nepregatita. Avem nevoie de specialisti care sa adune in jurul lor echipe de tineri, pe care sa-i formeze, astfel incat acestia sa duca piata mai departe. In ceea ce priveste tendintele, cred ca va continua trendul de consum pe bauturi cu o concentratie de alcool mai scazuta, reci, sparkling, nu foarte dulci. Balansul dulce-acrisor se cauta in continuare, in timp ce gustul amar, mai nobil, se formeaza si in Romania usor-usor. Suntem putin in urma fata de alte tari, insa aici este loc pentru gin, si combinatii inedite pe baza acestuia. Referitor la meniul de cocktail-uri, as recomanda baruruilor sa incerce sa aiba meniuri scurte, pentru ca nu e nevoie sa listam multe ca sa aratam ca stim sa facem multe. Este gresit. Trebuie sa avem o lista scurta, iar aceste bauturi sa fie preparate perfect”, a precizat Marius Gogoasa.
Alexandru Nanu, Actionar Nuba, sustine ca, in prezent, consumatorii romani sunt educati, au pretentii foarte ridicate, deoarece majoritatea calatoresc des, cunosc tendintele din strainatate si sunt axati foarte mult catre brandurile premium.
Privitor la tendinte, Alexandru Nanu a povestit atat din observatiile proprii asupra pietei, cat si din prisma consumului in locatiile pe care le detine. “Consumul de vodca este foarte ridicat in ultima vreme, pe locul doi fiind sampania, care este cel mai vandut la noi si genereaza volume uriase. In ceea ce priveste consumul de produse locale, noi incercam sa instruim ospatarii sa promoveze si palinca, ori de cate ori avem turisti straini in locatiile noastre, pentru a face acest produs cunoscut si in strainatate. As spune ca toti cei care suntem in aceasta industrie trebuie sa sustinem si sa promovam acest trend. Cred ca asa se poate lupta si cu piata nefiscalizata, promovand producatorii seriosi, care livreaza produse de calitate. In zona cocktail-uri e clar ca exista mult loc de perfectionare, pentru ca totul porneste de la oameni. Dincolo de cultura consumatorilor, in primul rand trebuie sa avem in vedere problemele pe care le intalnim in zona de personal, pentru ca aceasta este cea mai mare problema din industria noastra. Pentru ca efectiv ne confruntam cu o lipsa a personalului specializat. Pe de alta parte, ca tendinte, cred ca vor continua trendurile din ultima perioada: aperol spritz este intr-un mare scucces si anul acesta, zona ginurilor trebuie consolidata, deoarece inca nu avem o cultura in aceasta directie, iar o zona cu care care consumatorii nostri incep sa se obisnuiasca, usor-usor, este cea a digestivelor mixate cu diverse alte bauturi”, a concluzionat Alexandru Nanu.
Cmentariile sunt închise