Planurile Cramei Liliac pentru 2017: Lansarea primului sau vin sparkling si o cifra de afaceri de 1,5 milioane de euro
Un business ce a luat nastere din pasiune, mai exact din pasiunea austriacului Alfred Beck, Crama Liliac a ajuns in prezent sa fie recunoscuta pentru vinurile sale de inalta calitate, dovada fiind cele 270 de mii de sticle vandute anul trecut. Cu 30 de etichete de vin, si cateva „vedete” incontestabile in portofoliu, compania a reusit in 2016 sa depaseasca pragul de un milion de euro cifra de afaceri, inregistrand o crestere semnificativa, de la 750 de mii de euro in 2015 la 1,25 milioane de euro.
Obiectivele pentru anul in curs vizeaza o cifra de afaceri de 1,5 milioane de euro, iar planurile de viitor au in vedere atingerea pragului de 2 milioane de euro, reprezentand, de altfel, transpunerea intregului potential de productie al cramei, mai exact 350.000 l, capacitate ce va fi atinsa in acest an.
Potrivit datelor furnizate de companie, anul trecut, cel mai vandut vin din portofoliu a fost Rose Pinot Noir, urmat Sauvignon Blanc din gama premium si Fresh (Sauvignon Blanc, Feteasca Alba) din gama young.LILIAC.
Segmentul Horeca reprezinta 80% din volumul vandut, si in prezent vinurile Liliac sunt listate in peste 700 de restaurante, atat din Bucuresti, cat si in alte orase din tara: Cluj, Timisoara, Oradea, Brasov, Sibiu, Constanta, Iasi etc. Restul de 20% din volumul total de sticle vandute se distribuie prin IKA si magazine specializate.
10% din totalul productiei se exporta in tari precum Austria, Danemarca, Elvetia, Germania, Marea Britanie, Luxemburg, Cehia si Polonia, procentul urmand sa se majoreze pana la finalul lui 2017 cu inca 15%.
“Vedetele” Cramei Liliac: Titan, Orange Wine, Nectar of Transylvania, Sauvignon blanc, si, probabil, sparkling wine
Dar, in afara de rezultatele frumoase, Liliac inseamna experiente frumoase si oameni deosebiti, ce par sa fi descifrat secretul diferentierii intr-o piata a vinului extrem de concurentiala. Sub motto-ul „Omul sfinteste locul”, Liliac a ales sa fie aproape de oameni, prin evenimente dedicate atat specialistilor si oamenilor din presa de specialitate si nu numai, cat si consumatorilor finali.
Iar un wine trip direct la Crama Liliac din Batos, judetul Mures este cea mai potrivita ocazie de a afla mai multe despre vinurile sale. Un loc cu adevarat superb, de unde pleci cu bagajul plin de informatii interesante despre vinuri in general si despre vinurile liliac, in particular, informatii oferite cu generozitate de oenologul Paula Bota si de Simona Mardale, Director National Vanzari Liliac.
Multe dintre informatii au fost “servite” odata cu vinurile, in cocheta o cabana aflata la hotarul superior al viei. In Liliac Lodge au loc degustari de vin si degustari gastronomice cu specialitati locale. Aici am avut ocazia sa degustam primul Liliac sparkling wine, un sortiment pe care compania il are in vedere inca de acum doi ani.
Portofoliul este compus din trei branduri de vinuri: LILIAC, Young Liliac si Crepuscul (un brand ce se regaseste in retail). Sub brandul Liliac a fost dezvoltata si gama premium “Private Selection”, ce a fost lansata pe piata la aniversarea 5 ani de existenta. Colectia cuprinde: Chardonnay Orange Private Selection 2014; Pinot Noir Private Selection 2013; Merlot Private Selection 2013; Liliac Red Cuvee 2014, cupaj Feteasca Neagra si Merlot si vedeta colectiei, TITAN Feteasca Neagra 2013, produs in editie limitata la 600 de sticle, care la ora actuala nu se mai gaseste la vanzare, fiind sold out inca de la finele lui 2016.
“Vinurile din aceasta gama sunt productii editie limitata, realizate din cei mai buni struguri din vita de vie, selectati cu grija, manual, de catre personalul nostru calificat. Aceasta colectie cuprinde cele mai bune vinuri din podgorii alese care valorifica intregul potential al regiunii”, spune Simona Mardale.
Gama Young Liliac contine vinuri mai lejere si foarte tinere: Young Fruity, parfumat, lejer, feminin, iar Young Fresh, mai corpolent, potrivit pentru o masa cu fructe de mare si peste. Pentru aceasta gama se deruleaza anual un concurs pentru alegerea etichetei, concurs devenit deja traditie.
„Nectar de Transilvania” este, poate, cel mai special vin produs la Crama Liliac. Denumit si ice wine, acesta este un vin pentru desert, din Muscat Ottonel, obtinut prin metoda Schilfwein: strugurii sunt lăsati la deshidratat pe rafturi din rogojina si trec printr-un proces natural de inghet, in corturi special amenajate.
Potrivit reprezentantilor companiei, 2017 va reprezenta si lansarea primului spumant produs de Liliac, un rose produs la Batos, sub brandul Sparkling by Liliac, ce va aparea pe piata in septembrie.
Investitii totale de aproximativ 10 milioane euro
Crama Liliac se intinde pe 51,55 ha plantate in regiunea Batos (Mures) si Vermes-Lechinta (Bistrita-Nasaud). Structura plantatiei arata astfel: Sauvignon Blanc 10 ha, Merlot 6 ha, Pinot Noir 5.8 ha, Feteasca Alba 5.8 ha, Feteasca Regala 5.5 ha, Feteasca Neagra 4.5 ha, Pinot Gris 4.5 ha, Muscat Ottonel 3.3 ha, Chardonnay 3.2 ha, Gewurztraminer 1.6 ha, Neuburger 1.40 ha.
amb Wine Company a investit circa 10 milioane de euro in dezvoltarea Cramei Liliac, proces ce a fost finalizat in 2015 si a constat in trei etape cheie:
- investitie initiala de 3 milioane euro realizata in anul 2011 in achizitionarea si cultivarea a 38 ha de vie in Transilvania, in regiunea Batos (Mures) si 14 ha in Vermes Lechinta (Bistrita-Nasaud), precum si in dezvoltarea unitatii de vinificare.
- investitii ulterioare de 1,5 millioane de euro, realizate in perioada 2012-2013, in dezvoltarea suprafetelor de vie cultivate si a facilitatilor de productie.
- investitie de aproximativ 3 milioane de euro in extinderea cramei, derulata in anul 2014 si finalizata in prima parte a anului 2015.
- In 2016 inca 2,5 milioane de euro in derulare, pentru achizitii de noi echipamente.
amb Wine Company este parte din concernul austriac amb Holding. Cu un portofoliu impresionant in domenii precum constructii si imobiliare, amb Holding este dedicat dezvoltarii durabile. Pe langa proiectul vinurilor Liliac, amb Holding se concentreaza si pe alte arii de investitii, cum ar fi agricultura si silvicultura.
Cmentariile sunt închise