Presedintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege privind impozitul specific aplicabil operatorilor din domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri si alimentatie publica
Proiectul de lege care introduce un nou tip de impozit forfetar in legislatia romaneasca a fost promulgat recent de presedintele Klaus Iohannis si se va aplica de la anul. Concret, din 2017, operatorii economici din domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri si alimentatie publica vor achita un impozit specific, indiferent de marimea cifrei de afaceri si de nivelul profitului inregistrat, care va fi calculat in functie de suprafata afacerii, localitatea in care se desfasoara si alte variabile.
Pentru a se aplica, documentul mai are nevoie doar de publicarea in Monitorul Oficial. A fost pentru a doua oara cand proiectul de act normativ a ajuns pe masa sefului statului, in conditiile in care, dupa prima adoptare a Parlamentului, Klaus Iohannis a cerut reexaminarea documentului. Noile reglementari, aplicabile de la 1 ianuarie 2017, introduc un nou sistem de impozitare, pe care autoritatile au incercat in repetate randuri sa-l legifereze si care se va aplica firmelor romanesti care desfasoara activitati in sectorul turistic, restaurante si alimentatie publica, inclusiv microintreprinderilor. Cu o zi inainte de votul final al deputatilor, proiectului de act normativ i-au fost aduse modificari in ceea ce priveste valorile din formula de calcul a impozitului specific, in sensul ca variabilele aferente coeficientului de sezonalitate pe orase, sate si statiuni turistice au fost reduse, iar cele legate de rangul localitatii au fost ridicate.
Cmentariile sunt închise