Rainer Gieringer preia conducerea hotelului Athénée Palace Hilton
Athénée Palace Hilton Bucuresti a anuntat astazi numirea lui Rainer Gieringer in functia de director general al hotelului, inlocuindu-l pe Aykut Korkmaz, care a preluat pozitia de director general la Hilton Baku.
Gieringer are o experienta de 25 de ani in industria ospitalitatii si in cadrul lantului de hoteluri Hilton. Recent, a petrecut cinci ani in Ungaria in calitate de director general al Hilton Budapest City, unde a avut performante deosebite, onorate prin castigarea unor numeroase distinctii internationale in ospitalitate. De asemenea, in intervalul de timp petrecut acolo, Gieringer a primit din partea Hilton premiul „Liderul Anului 2014 in Europa”.
Inainte de Budapesta, Gieringer a petrecut patru ani in Turcia, ocupand functia de manager de hotel pentru Hilton Istanbul, iar anterior a fost director de operatiuni pentru Hilton Ankara. Inainte de aceste pozitii, Gieringer a condus departamentele operationale ale hotelurilor Hilton Mainz si Hilton Mersin.
Pe langa managementul hotelurilor, Gieringer a acumulat expertiza de-a lungul timpului prin implicarea directa in cadrul unor proiecte speciale, precum procesul de rebranding al hotelului Hilton Nicosia, sau deschiderea hotelului Hilton Sofia la inceputul anilor 2000. Experienta vasta a lui Gieringer in domeniul ospitalitatii a inceput timpuriu, odata cu studiile sale desfasurate la Hotelfachschule Villa Blanka, Scoala de Management Hotelier din Austria.
Gieringer revine la Bucuresti dupa 13 ani, dupa ce in perioada 2003-2005 a ocupat functia de manager de operatiuni food & beverage la Athénée Palace Hilton. „Ma bucur sa revin in acest hotel-reper al Bucurestiului si sa ma alatur unei echipe care isi asuma angajamentul de a furniza servicii de inalta clasa; impreuna ne vom asigura ca Athénée Palace Hilton continua sa le ofere oaspetilor experiente exceptionale. In acest sens vom lansa noi concepte in cadrul restaurantelor si salilor de conferinta, adresandu-ne atat oaspetilor din afara cat si pietei locale”, a declarat Gieringer. „In plus, sunt incantat sa ma intorc in Bucuresti si sa observ cum a crescut piata hoteliera locala de-a lungul anilor. Vom continua sa sprijinim industria ospitalitatii si sa promovam Bucurestiul catre turistii din intreaga lume“, a declarat Rainer Gieringer .
Athénée Palace Hilton a fost construit in 1914 si pune la dispozitia clientilor 272 de camere si apartamente, servicii premium de intalniri in cele 13 sali de conferinta complet echipate, un Club de Sanatate si Fitness, precum si conditii rafinate de servire a mesei in cele doua restaurante, terasa si bar.
Cmentariile sunt închise