Republica Moldova a ajuns sa exporte peste 67 milioane de sticle de vin anual, reprezentand circa 85% din productie
Republica Moldova exporta peste 67 milioane de sticle de vin anual, ca rezultat al unor investitii constante in acest segment si in crearea unui brand de tara, in ultimii 10 ani, ce se ridica la circa 330 de milioane de euro. Brandul de tara Vinul Moldovei (Wine of Moldova) a fost lansat in 2013, avand ca scop promovarea industriei vinurilor. Potrivit oficialilor, in primele luni ale anului 2017 exporturile au crescut cu 21% fata de 2015, atingand, ca valoare, aproximativ 85 de milioane de dolari. Practic, circa 85% din productie este exportata, reprezentand 12% din volumul total al exporturilor moldovenesti
Sub brandul de tara Vinul Moldovei (Wine of Moldova), vinurile producatorilor din Republica Moldova au fost prezente la recent incheiata editie a GoodWine 2017, targ vizitat de peste 2.000 de profesionisti din industrie.
Au fost prezente peste 160 de tipuri de vin, din soiuri europene si autohtone (Rara neagra, Feteasca alba, Feteasca neagra, Feteasca Regala si Viorica) din cele patru zone de productie vinicola, inregistrate ca Indicatii Geografice Protejate si recunoscute astazi la nivel European, au fost dispuse si degustate in cele trei zile de eveniment.
Eforturile conjugate ale producatorilor si autoritatilor au dus la recunoasterea zonelor de productie vinicola, ca Indicatii Geografice Protejate, au impus un standard de calitate si au generat o transformare de profunzime a modului in care se desfasoara activitatea pe intreg lantul: de la productie, la verificarea standardelor de calitate, imbuteliere, design de produs si, respectiv, abordarea extinsa a mai multor piete.
In acest an, vinurile moldovenesti au fost premiate cu 267 medalii la cele mai prestigioase concursuri internationale. Expansiunea pe noi piete – Romania, Polonia, Cehia, Turcia, Japonia, Italia, Suedia, Elvetia, Franta, Coreea de Sud etc. – a adus cu sine si rezultate financiare in crestere, Vinul Moldovei devenind intre timp un partener de business credibil si de durata.
“Avem cele mai mari galerii vinicole subterane (Cricova) si suntem inscrisi in cartea Recordurilor Guiness pentru cea mai mare colectie de vinuri din lume (Milestii Mici), avem o traditie de mii de ani in vinificatie, dar informatia era mai mult anecdotica si nu se reflecta in modul in care ne promovam industria de vinuri, pentru ca peste 60% din vinurile noastre ajungeau pe o singura piata, cea a Rusiei. Pentru a ne valorifica aceasta specializare a fost nevoie sa ne dam seama ca nu putem depinde de un singur client si ca trebuie sa ne diversificam abordarea. Astfel a fost creat brandul “Vinul Moldovei. O legenda vie” (Wine of Moldova. A legend alive), care a devenit marca si garantul respectarii standardelor celor mai inalte in privinta calitatii si originii vinurilor si un vector important de dezvoltare economica”, a declarat Gheorghe Arpentin, Directorul Oficiului National al Viei si Vinului din Republica Moldova.
Moldova are peste 140.000 de hectare de vita de vie, avand cea mai mare densitate a viilor la nivel european si a sasea suprafata de vie, ca dimensiune. Produce peste 30 de varietati de struguri iar 250.000 de persoane, aproximativ 15% din populatia activa a tarii, sunt implicate in productia si comercializarea vinurilor. Vinul este produs din 35 de soiuri tehnice, autenticitatea fiind asigurata de soiurile autohtone care reprezinta 10% din totalul vitei de vie plantate.
Vinul Moldovei (Wine of Moldova) are in plan sa obtina o triplare a exporturilor de vin pana in 2020.
Vinul Moldovei. O legenda vie (Wine of Moldova) este un brand de promovare a industriei vinului din Moldova, o marca distinctiva pentru toate vinurile produse in Moldova, care trec de controlul de calitate. Sistemul de calitate se bazeaza pe modelul european privind Indicatiile Geografice Protejate care acopera patru zone: Valul lui Traian, Stefan Voda, Codru si Divin. Marca Wine of Moldova a fost lansata in anul 2013 de catre Oficiul National al Viei si Vinului si include cei mai importanti producatori locali, ale caror standarde sunt aliniate reglementarilor europene.
Cmentariile sunt închise