Revino lansează harta producătorilor locali de brânzeturi

Brânza joacă un rol important în aproape toate bucătăriile lumii, nume precum parmigiano, brie, feta sau manchego făcând înconjurul globului. Este un aliment complex, ce poate fi savurat atât individual, alături de un pahar de vin, cât şi în preparate complexe, realizate cu migală de chefii din întreaga lume. Brânza, în toată varietatea ei de sortimente şi forme, este însă, dincolo de asta, o experienţă, fiind un produs ce se dezvoltă constant, se maturizează sau se schimbă. Tocmai această complexitate i-a determinat şi pe antreprenorii români să dezvolte afaceri în domeniu.

În ultimii doi ani, tot mai mulţi producători locali au pus accentul pe producţia de brânzeturi de calitate, elaborate cu grijiă, pe baza reţetelor internaţionale ori româneşti. Fie că vorbim de producţia artizanală sau industrială de brânzeturi, proaspete sau maturate, din lapte de vacă, oaie, capră sau chiar de bivoliţă, producătorii români sunt tot mai mulţi. Şi, pentru a creiona o imagine a acestei pieţe, jucătorii de profil pot fi găsiţi de astăzi pe harta interactivă a Revino. Şi pentru că brânza şi vinul sunt unul din cuplurile gastronomice cele mai apreciate, există acum o hartă comună unde producătorii de brânzeturi şi cei de licori bahice îşi dau întâlnire.

„Am identificat până în prezent peste 70 de producători locali ce realizează brânzeturi ambalate şi etichetate, iar căutările continuă. Transilvania are cei mai mulţi jucători, fiind urmată de Bucovina şi apoi de celelalte regiuni”, spune Alina Iancu, fondatoarea Revino și CrameRomania.ro.

Pe piaţa din România se simte un interes tot mai mare şi din partea producătorilor de brânzeturi pentru a dezvolta afaceri la standarde Occidentale, aceştia punând accent pe de o parte de calitatea produselor şi, pe de alta, pe creionarea unui brand complex şi complet, memorabil, având grijă de toate elementele, de la ambalaj la etichetă şi logo.

„În România se poate observa în ultimii ani o maturizare a producţiei de brânzeturi, focusul fiind pe creşterea calităţii produselor. În timpul călătoriilor întreprinse la cramele din România, am avut ocazia să degust diferite brânzeturi locale şi, în  acelaşi timp, să simt diversitatea şi calitatatea acestora. Fie că au călătorit în afara ţării, fie că s-au documentat local, producătorii de brânzeturi artizanale vin către consumatori cu produse premium ce merită descoperite”, adaugă Alina Iancu.

Ceea ce mănâncă animalele, geografia locului, vremea, programele de muls, metodele de producţie şi mulţi alţi factori influenţează brânza. Sezonul influenţează gustul. De asemenea, la fel ca la vin, în funcţie de terroir, profilul aromatic al brânzeturilor diferă foarte mult.

 

“Brânza artizanală este făcută în loturi mici, manual, folosind cât mai puţină mecanizare. Unii producători s-au specializat în a realiza doar câteva sortimente, pe când alţii au pariat pe un număr mai mare de reţete şi produse. Acestea se pot achiziţiona de regulă direct de la magazinul fabricii, dar îşi fac loc şi pe rafturile băcăniilor tradiţionale deschise în marile oraşe ale ţării ori online. Totodată, artizanii îşi vând producţia la târgurile special dedicate”, continuă Alina Iancu.

În procesul de identificare a producătorilor locali de brânzeturi au ieşit la iveală mulți artizani care au început producaţia în ultimul an. Unii sunt pe punctul de a-și finaliza gamele de produse, pe când alţii sunt încă în teste urmând ca românii să se poată bucura de produsele lor în acest an. Pe măsură ce vor fi descoperiţi noi brânzari, harta va fi completată.

Revino.ro este un proiect ce promovează, alături de CrameRomania.ro, vinul românesc, turismul viticol local şi soiurile autohtone de struguri, prin organizarea de evenimente punctuale şi prin salonul de vinuri anual Revino Bucharest Wine Show, ajuns la a cincea ediție.

În toamna acestui an, între 21-22 noiembrie, va fi organizată o ediţie specială Revino Cheese & Wine Show, un salon de vinuri şi brânzeturi premium unde vizitatorii şi reprezentanţii HoReca se vor bucura de produsele locale, atât individual, cât şi în asociere şi vor putea interacţiona direct cu oamenii care le produc.

 

Cmentariile sunt închise