RO Wine – The Harvest Wine Festival a “degustat” vinurile de anul viitor
Peste 2.500 de vizitatori au trecut pragul Harvest Wine, ediția de toamnă a RO Wine – The International Wine Festival of Romania, eveniment care și-a dobândit numele datorită accentului pus pe vinurile încă nelansate, după modelul degustărilor en-primeur tradiționale deja în țările cu piețe de vin dezvoltate. 60 de crame din România, Moldova, Chile, Spania, Argentina, Italia, Franța și SUA și-au prezentat vinurile vizitatorilor veniți din toate colțurile României, dar și românilor stabiliți în străinătate și turiștilor veniți special pentru acest eveniment.
În urma festivalului s-au desprins două concluzii: producătorii români sunt tot mai interesați de o expresie cât mai autentică a locului în care se produc vinurile, dovadă stând vinurile fermentate cu drojdii sălbatice și vinurile cât mai puțin filtrate; pe de altă parte, atât la nivelul producătorilor români, cât și a celor străini, atitudinea față de vin este tot mai relaxată, mai puțin ancorată în cunoștințele de specialitate (fără ca acestea să fie ignorate, totuși) și mai orientată către lifestyle și pasiune hedonistă.
„Mă bucur că atât producătorii, cât și vizitatorii au acceptat ideea noastră, aceea de a arăta publicului la ce să se aștepte de la piața anului viitor. S-a simțit imediat că acest interes există: cele mai discutate, recomandate și cele mai gustate vinuri au fost cele care nu se regăsesc deocamdată în oferta comercială a producătorilor. Se definește, după cum am văzut din aceste vinuri nelansate încă, o orientare către vinul de terroir, care poartă în sine amprenta locului, calitatea și tipul solului, felul în care acel soi de struguri crește în acel areal. Și nu doar atât ci, în căutarea acestei expresii cât mai pure, am observat și o înclinare către vinurile dintr-un singur soi – monecepage – în detrimentul cupajelor”, spune Marinela V. Ardelean, co-organizator al Harvest Wine Festival.
Un punct de atracție în cadrul festivalului l-a reprezentat selecția de vinuri de la primele 14 crame înscrise în programul „Deschidem Vinul Românesc”, dezvoltat de Carrefour România pentru susținerea producătorilor autohtoni de vin. Mai multe informații despre inițiativa retailer-ului sunt disponibile pe deschidemvinulromanesc.ro.
“Harvest Wine Festival a fost o trecere în revistă a celor mai bune vinuri ale anului viitor cât și o foarte plăcută întâlnire cu prieteni vechi și noi! Ne-am putut bucura de o vreme absolut superbă care ne-a permis să savurăm vinurile până spre seară și să ne retragem la Biutiful Downtown sau Carnivale Food Market pentru cină. Totul a fost așa cum mi-am dorit pentru o primă ediție a acestui eveniment și sper că și invitații noștri și colegii din industrie s-au simțit bine alături de noi!” a declarat Liviu Popescu, co-organizator al Harvest Wine Festival.
O parte dintre vinurile prezente la Harvest Wine Festival vor putea fi degustate și în cadrul celei de-a doua ediții clujene a RO Wine – The International Wine Festival of Romania, programat pentru 26 și 27 octombrie 2019. Calendarul evenimentelor RO Wine din 2020 va include cu certitudine și o revenire a Harvest Wine Festival, la sfârșitul lunii septembrie, dincolo de deja permanentizatele ediții de primăvară de la Fratelli, în ultimul weekend din mai, și de la Cluj, în ultimul weekend din octombrie.
Cmentariile sunt închise